Propaganda in razboi - Calin Hentea

de Calin Hentea

An apariție
2014
ISBN
9786065372290

59,31 lei Preț de referință: 63,43 lei

Economisești 4,12 lei

Prețul include TVA.

Stoc epuizat
  • Verificare colet la livrare
  • Retur în 14 zile
  • Plată securizată

Despre carte

In timp de pace, de normalitate si liniste sociala propaganda politica nu doarme, ci isi cauta de lucru in forme benigne. Se intampla ceea ce s-ar putea numi o propaganda pozitiva, adica spre binele general al oamenilor asupra careia este indreptata. La noi, in istoria romanilor a fost cazul propagandei pentru unirea Principatelor romane, apoi pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918 si mai recent propaganda pentru intrarea Romaniei in NATO. Asadar nu orice campanie sau actiune de propaganda trebuie stigmatizata apriori cu o conotatie negativa, cu o prejudecata subversiva, oculta.
Ce-i drept, omenirea a cunoscut in decursul ultimelor doua secole mai mult o propaganda ticaloasa, desfasurata de cei putini impotriva celor multi, dar in interesul aproape exclusiv al primilor. Acest lucru a devenit evident atunci cand crizele si razboaiele s-au incheiat, iar peste cenusa propagandei ce a inflamat spiritele a aparut adevarul asupra absurdului si ororilor nenorocite ce tocmai s-au petrecut. Asa cum speram sa rezulte din aceasta rememorare istorica din perspectiva propagandistica a unor evenimente dramatice din istoria omenirii, efectele propagandei au fost devastatoare mai ales in timp de criza sau razboi. Cei care au profitat, temporar, de propaganda au fost invariabil doar liderii momentului, si ulterior invingatorii. Din contra, au avut de suferit cei asupra carora a fost napustita propaganda, carnea de tun a fiecarei natiuni, victimele sigure ale manipularilor, inflamarilor, fanatismelor sau exceselor de tot felul, fie acestea nationaliste, patriotarde, religioase sau sociale. De aceea, si pe buna dreptate, propaganda este un concept ce continua sa suporte o pecete peiorativa.
Din multitudinea intelesurilor atribuite propagandei, noi am propus o definitie proprie (Hentea, 2008), la care ne-am raportat pe parcursul acestei carti: ”Actiuni de comunicare persuasiva planificate, sustinute de un sponsor, avand drept scop final influentarea si chiar modificarea atitudinilor si comportamentelor unei audiente tinta selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informatii si argumente false, partial adevarate, denaturate si exclusive, alaturi de cele adevarate si insotite de diverse forme de constrangere si cenzura.” In multe situatii, tinand seama de terminologia specifica momentului, propaganda nu va fi mentionata ca atare, in locul sau fiind folosite concepte strans inrudite cu acesta, precum razboi mediatic, relatii publice, operatii psihologice (PSYOPS), manipulare etc. Totusi un aparat teoretic nu este suficient pentru a intelege modul in care un concept – propaganda – a fost aplicat in realitate, printre oamenii timpului respectiv. De aceea am considerat absolut necesar drept punct de plecare o scurta prezentare a principalelor date ce definesc istoric fiecare eveniment luat in considerare. De asemenea, identificarea unor caracteristici propagandistice ale evenimentului in cauza, credem ca poate contribui la completarea contextului politic si social in care s-au desfasurat actiunile de propaganda. Descrierea acestor actiuni si a cauzalitatii lor, a contributiilor aduse de diverse personaje implicate in intreaga poveste constituie miezul acestui volum. Aceste ingrediente propagandistice sale se regasesc in numeroasele monografii dedicate evenimentelor, dar ele apar disparate, incluse intr-un sir de fapte si intamplari fara a fi relevate ca atare, cu toate ca uneori ele au avut consecinte notabile. Mai mult decat atat, unele dintre razboaiele si revolutiile discutate au devenit peste ani materie prima pentru exploatari propagandistice in conformitate cu interesele politice ale acualitatii respective. In fine un ultim segment de analiza l-am dedicat evaluarii rolului, importantei propagandei in denodamantul conflictului in cauza si al consecintelor acestuia.
In afara de evenimentele propriu-zise, am inclus in acest volum capitole dedicate propagandei desfasurate intr-o perioada specifica, intr-un stat anume, precum Republica Moldova, Iran, Coreea de nord, considerand semnificative evolutiile din acel spatiu pentru creionarea peisajului general in timp si spatiu al propagandei. Tot asa am grupat intr-un singur capitol evenimente apartinand aceleiasi categorii (vizite, aniversari, sarbatorile nationale) incercand a stabili caracteristicile propagandistice comune, dar si elemente de particularitate nationala.
Fara a avea pretentia de a explica marile evenimente ale ultimelor doua secole doar prin prisma propagandei, careia i-ar fi atribuit astfel un rol predominant, credem ca o lectura a istoriei din aceasta perspectiva este nu doar incitanta, dar si necesara. Necesara fie doar pentru a ne pregati sa citim si sa privim mai limpede conflictele din actualitatea imediata, care nu stim cum vor fi prezentate maine, atunci cand ele vor fi istorie.
Calin Hentea

Detalii

Autor
Calin Hentea
An apariție
2014
Numar pagini
536
ISBN
9786065372290

Recenzii

Recenzii

Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.

Doar utilizatorii inregistrati pot scrie recenzii. Va rugam sa va autentificati sau sa creati un cont

Întrebări frecvente

Cât costă livrarea?
Transportul este gratuit la comenzile de peste 300 lei.
Pot verifica coletul la livrare?
Da, coletul se poate deschide la livrare.
Pot returna cartea?
Da, în termen de 14 zile de la primire.

Intrebari si raspunsuri

Completeaza numele

Completeaza adresa de email

Completeaza intrebarea

Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns

Din aceeași categorie: Istorie

Vezi toate
Stoc epuizat Hunedorestii. O familie europeana - Ioan-Aurel Pop