Romania in politica orientala a Frantei (1866-1878) - Iulian Oncescu

„Arhitectura” lucrarii, ilustrata si prin sumarul ei, a fost conceputa intr-o maniera care sa asigure, pe de o parte, cunoasterea si valorificarea deplina a realizarilor istoriografice anterioare si, pe de alta, imprimarea propriei contributii in sustinerea examenului critic asupra unei perioade si problematici cu multiple disponibilitati analitice. O necesara, consistenta si indeajuns de lamuritoare Introducere are darul de a familiariza din capul locului pe cititor cu motivatia optiunii, cu arsenalul conceptual si metodologic activat in cuprinsul scenariului, cu orizontul istoriografic mult extins in spatiile referentiale si, nu in ultimul rand, cu definirea propriilor obiective in termeni generatori sporului de limpezime si de rafinament expresiv. Iar structura analitica a sumarului este edificatoare in privinta directiilor prioritare ale propriului demers.
Din multimea exemplelor ilustrative nu poate fi exclusa, desigur, istoria relatiilor internationale, iar din aria acestora, raporturile franco-romane de-a lungul timpului si, indeosebi, din vremea constructiei si a consolidarii structurilor national-statale romanesti, cand ele se detaseaza prin amploare, consistenta, durabilitate si motivatie, dar adesea si prin stereotipia interpretarii lor. Am in vedere faptul – semnalat in urma cu un deceniu – ca mult discutata si indelung mediatizata francofilie romaneasca, cu marturii doveditoare sau radacini documentare infipte (la nivelul elitelor) inca din secolul XVIII, a ramas pana azi un subiect aproape tabu, iar reperul francez pentru civilizatia romaneasca se confunda pana la substitutie cu reperul occidental. Orice „abatere” sau nuanta interpretativa menita a strica cliseul este inca privita cu rezerva (in cel mai fericit caz), fiind plasata in subsidiar sau chiar ignorata de toti cei care impartasesc, invariabil, mitul deplinei armonii si al implicarii mereu benefice a Frantei in destinul Romaniei moderne, de unde si ipostaza vehiculata istoriografic – nu dinspre Sena, ci dinspre Dambovita – „Franta, marea sora latina din Apus”.

 

Lucrarea de fata isi propune elucidarea, pe cat posibil, a rolului jucat de Franta in politica europeana, a interesului ei pentru Romania si a locului ocupat de aceasta din urma in politica franceza din Orient. Se vor aborda cu precadere relatiile politico-diplomatice, nefiind insa omise si alte aspecte ale relatiilor economice, culturale dintre cele doua tari.
Pornind de la datele istoriografiei recente, romana si franceza, dar insistand pe documentele edite, ca si pe o serie de surse inedite, intentionam sa punem in lumina noi aspecte si puncte de vedere privind rolul jucat de Romania in politica franceza din Orient in perioada 1866-1878. Stabilirea cu exactitate a unor noi repere, dar si nuantarea unor aspecte pot duce la reformularea unor aprecieri, dar si la relevarea unor noi puncte de vedere. Majoritatea istoricilor apreciaza ca dupa 1866 relatiile romano-franceze au avut un caracter sinuos. Astfel ca, incepand cu acest din urma an, se observa o racire a relatiilor dintre Romania si Franta, in anumite momente romanii abordand cu curaj situatiile ivite si, oarecum stanjeniti de spiritul tutelar al „fratelui mai mare”, se vor indeparta de el.