Tradarea Securitatii in decembrie 1989 - Corvin Lupu

„Desi erau numeroase date din care rezulta ca in ultima parte a anului 1989 situatia operativa se deteriorase foarte mult, nu am luat nici o masura deosebita, asa cum s-ar fi impus si cum eram obligat s-o fac, in scopul prevenirii unor urmari grave si nici n-am raportat informatii care erau foarte importante… Declar si subliniez ca in anii din urma si mai ales in perioada care a precedat revolutia, Securitatea n-a mai fost institutia care se cerea sa fie. Prin aceasta s-au facilitat in mod indirect actiunile fortelor revolutionare ale maselor populare impotriva regimului dictatorial al lui Ceausescu… In acelasi timp, toate unitatile informativ-operative si cele ale trupelor de securitate au executat intocmai ordinele ce le-am dat, atat inainte cat si imediat dupa fuga dictatorului, de a nu se trage in manifestanti si de a se pune la dispozitia lor.”

Gen-col. Iulian Vlad

„In realitate… imi exprimam dorinta de a trai pana cand voi vedea toti tradatorii de tara judecati dupa faptele lor. Mentionez ca n-am nominalizat pe nici unul dintre cati cunosc, pentru ca sunt multi si-mi era teama ca poate omit pe cineva. Daca unele persoane au facut alergie, iar o personalitate marcanta a declarat public, inainte de pronuntarea sentintei, ca «i-a fiert sangele in el» cand a receptionat cele spuse de mine, cred ca nu sunt eu vinovat ca suferea de hipertensiune. De asemenea, faptul ca al doilea judecator a declarat intr-un interviu ca eu am facut unele aluzii la puterea executiva care exista atunci, cred ca nu poate fi considerat o motivare a sentintei pronuntate, ci o dezvaluire (pentru care il rog sa primeasca toate multumirile mele cordiale) a imixtiunii unor persoane din fostul Executiv in atributiile justitiei, care in cazul meu a constat in dictarea sentintei (...). Multi au sperat ca prin arestarea, judecarea si condamnarea noastra vor intra in paradis. Realitatea este ca numai un numar redus au reusit sa aiba aceasta satisfactie (...). Stiu ca dumneavoastra, onorata instanta, n-aveti nici o vina, asa cum nici noi nu suntem vinovati, in pofida acuzatiilor care ni se aduc. Si noi, si dumneavoastra jucam intr-o piesa al carei scenariu a fost elaborat de altii. Noi, dupa gratii, nu mai avem ce face decat sa vorbim, daca suntem intrebati sau daca ni se da voie (...). Ceea ce imi provoaca mari suferinte este nu incheierea vietii mele, ci traumele la care au fost si sunt supusi membrii familiei. Ca ultim cuvant, ii rog sa faca eforturi si sa-si aline durerile cu amintirile zecilor de ani petrecuti impreuna, in armonie si cu demnitate, cu speranta ca poate reunirea noastra va fi cat mai curand.”

Ioan Totu (pasaj din ultimul cuvant in fata instantei, inainte de a fi condamnat si cu cateva zile inainte de a fi asasinat)