Cele mai bune cărți ale lui Dostoievski: ce să citești și în ce ordine

Cele mai bune cărți ale lui Dostoievski sunt cele cinci romane mari: Crimă și pedeapsă, Idiotul, Demonii, Adolescentul și Frații Karamazov. Dintre ele, cititorii și criticii aleg de obicei Crimă și pedeapsă ca punct de pornire și Frații Karamazov ca vârf al operei. Mai jos găsești ce aduce fiecare carte, câteva romane scurte bune pentru o primă lectură și o ordine în care le poți citi.

Cine a fost Fiodor Dostoievski

Fiodor Mihailovici Dostoievski s-a născut în 1821, la Moscova, și a murit în 1881, la Sankt Petersburg. A debutat în 1846 cu Oameni sărmani, un roman în scrisori care l-a făcut celebru peste noapte. Poetul Nikolai Nekrasov i-a dus manuscrisul criticului Vissarion Belinski și i-a spus că a apărut „un nou Gogol”.

Trei ani mai târziu, Dostoievski a fost arestat pentru că participa la întâlnirile cercului Petrașevski, unde se citeau texte interzise. A fost condamnat la moarte și dus în fața plutonului de execuție, iar grațierea a venit abia în ultimul moment. Au urmat patru ani de muncă silnică în Siberia și alți câțiva ani ca soldat. Anii aceștia, împreună cu epilepsia și patima jocurilor de noroc, se regăsesc în multe dintre romanele lui, care vorbesc despre vină, suferință și credință.

Friedrich Nietzsche l-a numit „singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat”. Pe pagina de autor a lui F.M. Dostoievski găsești toate edițiile disponibile pe Librescu.

Crimă și pedeapsă, romanul cu care încep cei mai mulți

Crimă și pedeapsă a apărut în 1866, în foileton, în revista Russki vestnik (Mesagerul rus). Raskolnikov, un fost student sărac din Petersburg, își construiește o teorie: oamenii ieșiți din comun ar avea dreptul să încalce legea dacă scopul lor e măreț. Ca s-o pună la încercare, ucide o bătrână cămătăreasă. Crima are loc la începutul cărții, iar restul romanului urmărește ce se întâmplă în mintea lui după aceea.

Tensiunea vine din dialogurile cu anchetatorul Porfiri Petrovici, care pare să știe mai mult decât spune, și din întâlnirea cu Sonia Marmeladova, o tânără care și-a sacrificat totul pentru familie. Romanul apare des în topurile marilor clasici și e inclus și în lista noastră cu cele mai bune cărți din toate timpurile.

Frații Karamazov, ultimul și cel mai amplu roman

Dostoievski a terminat Frații Karamazov în noiembrie 1880 și a murit după doar trei luni. Romanul pornește de la uciderea lui Fiodor Pavlovici Karamazov, un tată zgârcit și desfrânat, și îi urmărește pe fiii lui: Dmitri, pătimaș și impulsiv, Ivan, intelectualul care se îndoiește de Dumnezeu, și Alioșa, mezinul, novice la mănăstire, pe lângă starețul Zosima. Bănuielile cad repede asupra unuia dintre frați.

Cartea se citește ca un roman polițist, dar întrebările ei principale țin de credință și de relația dintre un tată și fiii lui. Capitolul „Marele Inchizitor”, o poveste pe care Ivan i-o spune lui Alioșa, e citit și discutat adesea separat, ca un text de filosofie. Sigmund Freud i-a dedicat romanului un eseu întreg, în 1928.

Idiotul, portretul unui om bun

În timp ce lucra la Idiotul, publicat în foileton între 1868 și 1869, Dostoievski scria într-o scrisoare că vrea să înfățișeze „un om pe deplin frumos”, adică bun până la capăt. Prințul Mîșkin se întoarce în Rusia după un tratament în Elveția și intră într-o societate care îi ia sinceritatea drept naivitate sau prostie. Ca și autorul, Mîșkin suferă de epilepsie, iar într-unul dintre primele capitole povestește ce simte un condamnat în ultimele minute dinaintea execuției, o amintire pe care Dostoievski o trăise el însuși.

Romanul se construiește în jurul relației lui Mîșkin cu două femei foarte diferite, Aglaia și Nastasia Filippovna. Ritmul e mai lent decât în Crimă și pedeapsă, iar acțiunea stă mai mult în conversații și în scene de salon.

Demonii, romanul despre ideile care distrug

Demonii a apărut între 1871 și 1872 și pornește de la un caz real. În 1869, la Moscova, un grup revoluționar condus de Serghei Neceaev l-a ucis pe unul dintre membrii săi, studentul Ivan Ivanov. Dostoievski a mutat povestea într-un oraș de provincie, unde un grup de tineri, condus de Piotr Verhovenski, încearcă să provoace haos.

În centrul cărții stă Nikolai Stavroghin, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale lui Dostoievski. Romanul e adesea citit ca o carte despre fanatismul politic, iar mulți cititori văd în el o prevestire a revoluțiilor din secolul XX.

Romane scurte, bune pentru o primă lectură

Dacă un roman de 600-900 de pagini ți se pare prea mult pentru început, Dostoievski are și cărți scurte, care se citesc în câteva seri și te ajută să-i cunoști stilul.

Însemnări din subterană

Publicată în 1864, cartea e monologul unui fost funcționar care trăiește retras în Petersburg și se ceartă cu toată lumea, inclusiv cu cititorul. E scurtă, dar densă, și mulți o consideră o prefigurare a existențialismului din secolul XX.

Nopți albe și Oameni sărmani

Nopți albe, din 1848, e povestea unui tânăr singuratic care o cunoaște pe Nastenka într-una dintre nopțile albe ale Petersburgului și se îndrăgostește de ea în patru nopți. E una dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Dostoievski, iar Luchino Visconti a ecranizat-o în 1957, cu Marcello Mastroianni. Ediția de mai jos o adună cu romanul de debut, Oameni sărmani.

Jucătorul

În 1866, Dostoievski avea un contract cu editorul Stellovski: dacă nu preda un roman nou până la 1 noiembrie, pierdea pentru nouă ani dreptul asupra cărților lui. A dictat Jucătorul în mai puțin de o lună unei tinere stenografe, Anna Snitkina, cu care s-a căsătorit în anul următor. Romanul se petrece într-o stațiune germană cu cazinou și descrie din interior patima ruletei, pe care autorul o cunoștea bine.

Din aceeași perioadă de tinerețe face parte și Dublul, din 1846, despre un funcționar care își întâlnește într-o noapte sosia.

Adolescentul, romanul mai puțin citit

Adolescentul, din 1875, e cel mai puțin cunoscut dintre cele cinci romane mari. Povestea e spusă de Arkadi Dolgoruki, un tânăr de 19 ani, fiul nelegitim al unui moșier, care oscilează între dorința de a-și demasca tatăl și nevoia de a-i câștiga respectul. Vocea naivă a naratorului îl face diferit de celelalte romane ale lui Dostoievski și e o alegere bună pentru cine le-a citit deja pe cele celebre.

Ca să-l cunoști pe omul din spatele romanelor

Viața lui Dostoievski seamănă uneori cu a personajelor lui: datorii, iubiri complicate, ani de exil și o credință câștigată greu. Biografia scrisă de Henri Troyat, scriitor francez născut la Moscova, leagă fiecare etapă a vieții de cărțile scrise atunci.

Pentru o lectură mai scurtă există Dostoievski îndrăgostit, biografia scrisă de Alex Christofi, care pune accent pe iubirile scriitorului. Iar dacă vrei să-l auzi chiar pe Dostoievski vorbind despre Rusia, credință și literatură, Jurnal de scriitor adună articolele și povestirile publicate de el în ultimii ani de viață.

În ce ordine să citești cărțile lui Dostoievski

Nu există o ordine obligatorie, pentru că fiecare roman e o poveste de sine stătătoare. Totuși, un traseu gradual te ajută să te obișnuiești cu frazele lungi și cu dialogurile care se întind pe pagini întregi.

Un sfat practic: notează-ți la început numele personajelor. În romanele rusești, același om poate fi numit cu prenumele, cu numele tatălui sau cu un diminutiv, iar o listă scurtă te scutește de multe întoarceri. Dacă vrei să așezi romanele lui Dostoievski lângă alte cărți mari, găsești idei în articolul despre cărțile de citit într-o viață.