Cum să înveți mai repede: metodele confirmate de cercetare

Ca să înveți mai repede, cercetarea recomandă două metode înaintea tuturor celorlalte: să te testezi singur în loc să recitești materia și să împarți învățatul în mai multe sesiuni, răspândite pe câteva zile. La ele se adaugă exersarea amestecată a tipurilor de probleme, întrebarea „de ce?” pusă la fiecare idee nouă și somnul suficient. Sublinierea și recitirea, metodele folosite cel mai des de elevi și studenți, dau rezultate slabe pentru timpul investit.

De ce ai impresia că ai învățat, deși nu ai reținut

Când citești a treia oară același capitol, textul pare din ce în ce mai cunoscut. Frazele curg ușor, recunoști termenii, știi ce urmează. Familiaritatea aceasta seamănă foarte bine cu senzația că ai învățat, dar nu e același lucru. Psihologii o numesc „iluzia fluenței”: recunoști informația când o ai în față, însă nu o poți scoate din memorie când pagina nu mai e acolo, adică exact ce ți se cere la un test.

A doua problemă e uitarea. Psihologul german Hermann Ebbinghaus a măsurat-o încă din 1885, învățând liste de silabe fără sens și verificând cât din ele mai știa după ore și zile. A constatat că uităm repede la început, apoi tot mai încet. Rezultatele lui au fost reproduse în 2015 de cercetătorii olandezi Jaap Murre și Joeri Dros, cu aceeași metodă. Asta înseamnă că ce înveți o singură dată, într-o singură seară, se pierde în bună parte în zilele următoare, dacă nu revii asupra lui.

Ce metode de învățare au trecut testul cercetării

În 2013, psihologul american John Dunlosky și patru colegi au publicat o analiză amplă a cercetărilor despre zece tehnici de învățare folosite frecvent de elevi. Au verificat dacă fiecare tehnică funcționează la vârste diferite, pentru materii diferite și în condiții reale de școală, nu doar în laborator. Pe baza dovezilor, au împărțit tehnicile în trei grupe:

Autorii au atras atenția că nicio tehnică nu face minuni pentru toți elevii. Ele ajută cel mai mult atunci când elevul e motivat și înțelege cum să le aplice.

Testează-te în loc să recitești

Efectul de testare este una dintre cele mai solide descoperiri din psihologia învățării. În 2006, cercetătorii Henry Roediger și Jeffrey Karpicke, de la Universitatea Washington din St. Louis, au cerut unor studenți să învețe texte scurte de proză. O parte dintre ei au recitit textul de mai multe ori, în medie de paisprezece ori. Ceilalți l-au citit de puține ori și au încercat în rest să scrie din memorie tot ce își aminteau. La cinci minute după studiu, cei care reciteau se descurcau puțin mai bine. După o săptămână, situația se inversase: cei care se testaseră își aminteau 61% din text, iar cei care reciteau doar 40%.

Explicația este că fiecare încercare de a-ți aminti ceva întărește drumul către acea informație. Recitirea pune informația din nou în fața ochilor, dar nu te obligă s-o cauți. Iar când nu reușești să-ți amintești, afli exact ce nu știi încă, lucru pe care recitirea îl ascunde.

Autotestarea se poate face în mai multe feluri. Închizi caietul și scrii pe o foaie albă tot ce îți amintești despre lecție, apoi verifici ce ai omis. Îți faci fișe cu întrebarea pe o parte și răspunsul pe cealaltă. Rezolvi teste din culegeri sau subiecte date în anii trecuți. Acoperi definițiile din manual și încerci să le spui cu voce tare. Contează să verifici de fiecare dată răspunsul corect, ca să nu fixezi o greșeală.

Împarte învățatul în mai multe zile

Trei ore de studiu răspândite în trei zile dau rezultate mai bune decât aceleași trei ore petrecute într-o singură seară. Fenomenul se numește efectul de spațiere și a fost confirmat în sute de studii. Învățatul „pe ultima sută de metri” poate fi suficient pentru examenul de a doua zi, dar ce înveți așa se uită repede.

Cât de mare ar trebui să fie pauza dintre repetări? Un studiu publicat în 2008 de Nicholas Cepeda, Harold Pashler și colegii lor, cu peste 1.350 de participanți, a arătat că intervalul ideal depinde de cât timp vrei să ții minte informația. Pentru un test care are loc peste o săptămână, prima recapitulare merită făcută după una-două zile. Pentru informații pe care vrei să le știi peste câteva luni sau un an, recapitulările pot fi rare, la câteva săptămâni distanță.

O schemă simplă pentru un test aflat la o săptămână distanță: înveți lecția azi, te testezi a doua zi, apoi încă o dată după trei-patru zile și încă o dată cu o zi înainte de test. Aplicațiile cu fișe care folosesc repetiția spațiată, precum Anki, calculează singure când trebuie să revii la fiecare fișă: pe cele știute ți le arată tot mai rar, pe cele greșite mai des.

Amestecă tipurile de exerciții

Manualele grupează de obicei exercițiile pe capitole: întâi zece probleme cu aria triunghiului, apoi zece cu aria cercului. La test însă problemele vin amestecate, iar dificultatea e să recunoști ce metodă se potrivește fiecăreia. Exersarea amestecată te obligă să faci exact această alegere.

În 2007, cercetătorii americani Doug Rohrer și Kelli Taylor au învățat un grup de studenți să calculeze volumul a patru corpuri geometrice mai puțin cunoscute. Jumătate dintre ei au exersat pe blocuri, câte un tip de corp pe rând, iar ceilalți au primit problemele amestecate. În timpul exersării, cei care lucrau pe blocuri au avut rezultate mai bune. La testul dat după o săptămână, cei care exersaseră amestecat au rezolvat corect 63% din probleme, față de doar 20% în celălalt grup.

Rezultatul ilustrează ce a numit psihologul Robert Bjork „dificultăți dezirabile”: metodele care par mai grele pe moment sunt adesea cele care duc la o învățare mai durabilă, chiar dacă în timpul studiului ai impresia că nu avansezi.

Întreabă „de ce?” și explică-ți singur ce ai citit

Un fapt izolat se uită ușor. Același fapt, legat de ce știi deja, rămâne mai bine în memorie. Cercetătorii numesc asta interogare elaborativă: la fiecare idee nouă te întrebi de ce este adevărată sau de ce se întâmplă așa. De exemplu, nu reții doar că Bucureștiul a devenit capitala Principatelor Unite în 1862, ci te întrebi de ce a fost ales tocmai el.

O tehnică înrudită este autoexplicarea: după fiecare pas dintr-o demonstrație sau dintr-o problemă rezolvată, îți explici cu propriile cuvinte ce s-a făcut și de ce. Dacă nu poți explica simplu un pas, acolo e o lacună de înțelegere. Obiceiul de a cere argumente și de a verifica legăturile dintre idei ține, de altfel, și de gândirea critică.

Somnul face parte din învățare

Ce ai învățat ziua se consolidează în bună parte noaptea. Cercetătorii germani Susanne Diekelmann și Jan Born au trecut în revistă, în 2010, studiile despre somn și memorie. Concluzia lor este că, în timpul somnului profund, creierul reia informațiile noi stocate temporar în hipocamp și le mută treptat în memoria de lungă durată. Alte studii ale aceluiași grup au arătat că somnul ajută mai ales amintirile încă fragile, cele abia formate.

De aceea, o noapte albă înainte de examen e un schimb prost: câștigi câteva ore de citit, dar pierzi tocmai procesul care fixează ce ai învățat în zilele dinainte. Academia Americană de Medicină a Somnului recomandă adolescenților între 8 și 10 ore de somn pe noapte, iar adulților cel puțin 7. Dacă te interesează mai larg ce știu cercetătorii despre creier, articolul nostru despre ce este conștiința e un bun punct de plecare.

Ce nu funcționează atât de bine pe cât pare

Sublinierea cu markerul dă senzația de lucru făcut, dar de cele mai multe ori doar mută efortul de pe înțelegere pe colorat. Poate ajuta dacă marchezi foarte puțin și abia după ce ai înțeles textul, ca punct de plecare pentru întrebări de autotestare. Recitirea are aceeași problemă: e comodă, dar produce mai ales iluzia fluenței.

Nici „stilurile de învățare” nu au dovezile științifice pe care le-ai bănui după cât de des sunt pomenite în școli și pe internet. Ideea că unii oameni învață mai bine vizual, alții auditiv, iar alții prin mișcare, și că predarea ar trebui adaptată stilului fiecăruia, a fost analizată în 2008 de Harold Pashler, Robert Bjork și colegii lor. Ei nu au găsit dovezi solide că o asemenea potrivire îmbunătățește rezultatele. Oamenii au preferințe, dar contează mai mult ca forma prezentării să se potrivească materiei: o hartă se învață privind-o, o pronunție se învață ascultând-o.

De unde începi: un plan pentru săptămâna viitoare

Nu trebuie să schimbi totul dintr-odată. Poți începe cu trei schimbări mici, chiar de la următoarea lecție:

Dacă vrei să aprofundezi subiectul, Barbara Oakley, profesoară de inginerie la Universitatea Oakland din Michigan, a scris despre aceste metode atât pentru adulți, cât și pentru elevi. Mai multe titluri despre memorie, motivație și felul în care gândim găsești și în selecția noastră de cărți de psihologie pentru începători.