A doua zi dupa moartea cailor - Diana Turconi

Diana Turconi, diplomata, scriitoare, jurnalista, scrie si publica literatura inca din anii ’80. Proza si interviuri care pot fi incadrate in familia evocarilor literare si istorice sau, altfel spus, istorico-literare. Pana la volumul de fata, nu si teatru, din cauza ca urcarea pe scena a personajelor sale a fost mai dificila, cu incercari si cautari laborioase. La capatul acestui sir de tribulatii avem, pe langa izbanda unui romancier si a unui jurnalist, izbanda unui dramaturg.

 

Nu a fost chiar o alegere, aceea de a scrie teatru. Declicul, mai bine spus indoiala germinatoare, s-a petrecut probabil prin 1992, cand Geo Bogza, citind in manuscris Mica pravalie cu orori, a opinat abrupt ca personajele acelea trebuiau sa urce pe scena. Dar inca nu era in puterea mea sa le conduc acolo.
Dupa mai multi ani, intorcandu-ma acasa de departe, am incercat sa stau de vorba cu ele, asa cum ma sfatuise Bogza. Am ales ca subiect speranta, dar nu a functionat deloc. Eram ca niste straini intr-o gara, nu aveam nici timp, nici interes sa comunicam. Mi-am facut iarasi valizele.
Acasa, personajele au intrat imediat in vorba cu mine, asa ca ne-am pus de acord asupra sperantei: fapta buna are intotdeauna sens, indiferent daca lucrurile o iau razna — si de obicei tind sa o ia razna complet.
DIANA TURCONI

 

Cehov, Dostoievski, Zola, Claudel si Sfantul Francisc din Assisi: iata figurile tutelare care mi-au rasarit in minte citind teatrul poetic si chirurgical-alegoric la care Diana Turconi a recurs pentru a-si pune in pagina obsesiile fondatoare sau distructive, fantasmele si amintirile transfigurate, ba chiar — de la un anume nivel al lecturii in sus — intuitiile filosofice. Avem in acest volum nu doar un evantai de teme — de la lupta de clasa si ororile utopiei comuniste pana la fatalitatea neintelegerii in comunicarea dintre oameni —, ci si o biografie transfigurata dramatic. O confesiune deghizata in scenografia unor siluete emblematice pare sa fie miza secreta pe care pariaza autoarea. 

Cele trei piese reunite in prezentul volum respira unitar, ca niste pietre stranse in montura unei bijuterii, solicitandu-ne simultan admiratia literara si frisonul mineral, aproape sepulcral, al conditiei de care nu putem scapa.
TEODOR BACONSCHI

DIANA TURCONI (n. 11 august 1955) este diplomata, scriitoare si ziarista. A absolvit Facultatea de Limbi Straine din cadrul Universitatii din Bucuresti. A urmat cursuri de specializare la Sorbona, Paris, si are un masterat in geopolitica. A lucrat la ICE Romtrans. A lucrat ca reporter, apoi ca redactor specializat in problematica sociala la Revista 22 si a colaborat cu Dilema Veche si cu alte publicatii. In 1998 a intrat in diplomatie, ocupand, prin concurs, un post la Ministerul Afacerilor Externe. A fost director al Directiei relatii culturale, educationale si stiintifice si a activat in misiunile diplomatice ale Romaniei, ajungand la gradul de ministru plenipotentiar.

In semn de recunoastere a activitatii sale, Sfantul Scaun, prin Papa Ioan Paul al II-lea, a decorat-o cu Marea Placa a Ordinului „Sf. Grigore cel Mare“, in grad de comandor, iar Ordinul Suveran Militar de Malta i-a decernat Crucea cu Coroana a Ordinului pro Merito Melitensi, asimilabila tot gradului de comandor.

A publicat volumele Una si aceeasi iubire (Editura Cartea Romaneasca, 1986), Legati-va centurile de siguranta (Editura Cartea Romaneasca, 1988), Eu sunt tinta. Geo Bogza in dialog cu Diana Turconi (Editura Du Style, 1996), Mica pravalie cu orori. 11 romane (Editura Du Style, 1997) si numeroase articole. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.