Descriere
”Indiferent ce vor spune istoricii, carturarii, scepticii sau exaltatii in privinta figurii lui Decebal, protagonistul romanului Amarad, semnat de Victoria Comnea, scriitoarea si-a luat toate masurile defensive. De veridicitatea cadrului istoric de-acum mai bine de 1. 900 de ani ne asigura laborioasa sa documentare: carti de specialitate, CD-ul traseelor in muntii dacilor, fotografii de la Sarmizegetusa, fondul de carte si periodice ale Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ etc. In privinta strategiilor epice si stilistice ale fictiunii il avem desemnat pe scribul Amarad, un alter ego al autoarei, care insufleteste relatarea cu abordarea sa narativa. [...]
Romanul Victoriei Comnea este o vraja in forma continuata pentru cititor, in ciuda tragediei implicite a regelui Decebal si a familiei sale, dar si a unei civilizatii stravechi din care si-au tras originea, credinta si limba generatiile succesive ce au continuat sa populeze de-a lungul veacurilor teritoriile romanesti, foste si actuale.[...]
Printul Diurpaneus, primul nascut al regelui Duras, devenit regele Decebal, este personajul central al romanului, iar Victoria Comnea reuseste sa il impuna cititorului drept reper absolut, dupa Burebista, al augustei noastre dinastii regale [...] Dar nu mai putin atasanta este figura tanarului scrib Amarad, cel scolit la Callatis, zis si „oras al scriitorilor“, si trimis de tutorele si profesorul lui in capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia unde ajunge in fruntea Cancelariei regale.
Romanul este de fapt rodul cronicii redactate de Amarad. [...]
Romanul, situat intre istorie, document si romanescul fantasy (recursul la magic, la suprafiresc, la calatoria onirica a sufletului, la iesirea din timp si spatiu si acel cupio dissolvi eminescian al scribului Amarad), este compatibil cu cele ale lui Jean d’Ormesson, Amin Maalouf sau J. R. R. Tolkien, exceland prin scriitura ceremonioasa, invaluitoare, de o simplitate regala, o adevarata cucerire a deplinei maturitati in stapanirea artei epice. Desi se presimte epilogul tragic al regelui Decebal si al celor apropiati (regina, sora iubita Sarmis, doi dintre baieti sau fiica Dochia, cea care se va sinucide impreuna cu femeile luptatoare dace, impresurate fiind de legiunea romana), lectura induce o stare de armonie. Auzim parca accentele expierii dintr-un oratoriu de Händel sau dintr-o tragedie antica pusa in scena acum, dupa 1. 800 de ani, in amfiteatrul de la Siracuza, de pilda, vocea din off relevata in roman cu aldine, implinind rolul corului. Aparenta evadare a romancierei Victoria Comnea spre arche, spre origini este de fapt o manifestare a unei intense vitalitati, a acelei scantei divine ce se arata pe chip, loc al intalnirii omului cu divinitatea, vestitor al dez-marginirii si etosului. A regandi arhaicul inseamna a fi cu adevarat contemporani, caci originea este atemporala si continua sa pulseze in prezent.”
Romanul Victoriei Comnea este o vraja in forma continuata pentru cititor, in ciuda tragediei implicite a regelui Decebal si a familiei sale, dar si a unei civilizatii stravechi din care si-au tras originea, credinta si limba generatiile succesive ce au continuat sa populeze de-a lungul veacurilor teritoriile romanesti, foste si actuale.[...]
Printul Diurpaneus, primul nascut al regelui Duras, devenit regele Decebal, este personajul central al romanului, iar Victoria Comnea reuseste sa il impuna cititorului drept reper absolut, dupa Burebista, al augustei noastre dinastii regale [...] Dar nu mai putin atasanta este figura tanarului scrib Amarad, cel scolit la Callatis, zis si „oras al scriitorilor“, si trimis de tutorele si profesorul lui in capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia unde ajunge in fruntea Cancelariei regale.
Romanul este de fapt rodul cronicii redactate de Amarad. [...]
Romanul, situat intre istorie, document si romanescul fantasy (recursul la magic, la suprafiresc, la calatoria onirica a sufletului, la iesirea din timp si spatiu si acel cupio dissolvi eminescian al scribului Amarad), este compatibil cu cele ale lui Jean d’Ormesson, Amin Maalouf sau J. R. R. Tolkien, exceland prin scriitura ceremonioasa, invaluitoare, de o simplitate regala, o adevarata cucerire a deplinei maturitati in stapanirea artei epice. Desi se presimte epilogul tragic al regelui Decebal si al celor apropiati (regina, sora iubita Sarmis, doi dintre baieti sau fiica Dochia, cea care se va sinucide impreuna cu femeile luptatoare dace, impresurate fiind de legiunea romana), lectura induce o stare de armonie. Auzim parca accentele expierii dintr-un oratoriu de Händel sau dintr-o tragedie antica pusa in scena acum, dupa 1. 800 de ani, in amfiteatrul de la Siracuza, de pilda, vocea din off relevata in roman cu aldine, implinind rolul corului. Aparenta evadare a romancierei Victoria Comnea spre arche, spre origini este de fapt o manifestare a unei intense vitalitati, a acelei scantei divine ce se arata pe chip, loc al intalnirii omului cu divinitatea, vestitor al dez-marginirii si etosului. A regandi arhaicul inseamna a fi cu adevarat contemporani, caci originea este atemporala si continua sa pulseze in prezent.”
Geo Vasile