Arta mesei. Eticheta moderna. Indrumar practic. Gastronomie latinoamericana - 100 de retete exotice - Elena Chirita

9786062808754
Autor: Elena Chirita
Editura: Universitara
Anul aparitiei: 2019
in stoc
25.00 lei
+

Descriere

Multi dintre cititori, dupa ce vor vedea titlurile cartilor publicate de mine pana acum, se vor intreba ce legatura ar putea fi intre diplomatie si gastronomie. Primul meu raspuns la aceasta nedumerire ar putea fi un citat ce apartine politicianului francez Jean Anthelme Brillat-Savarin: “Destinul fiecarei natiuni depinde de alimentatia sa.”
La receptiile oferite de catre Misiunile Diplomatice, cu prilejul Zilei Nationale sau la sosirea unui nou ambasador nu se organizeaza conferinte, ci se ofera preparate culinare traditionale specifice tarii lor. De aceea, gastronomia este considerata a fi o arma strategica a diplomatiei, o arma pe care eu am folosit-o, as spune cu succes, ori de cate ori statutul diplomatic mi-a oferit prilejul sa promovez gastronomia romaneasca peste hotare. Papanasii, placinta cu dovleac si tortul de fasole, pregatit dupa o reteta proprie, nu lipseau de la nici o actiune de diplomatie publica organizata de mine.
La randul meu am descoperit savoarea gastronomiei latinoamericane, o gastronomie incarcata de istorie si multe obiceiuri culturale, de aceea m-am decis sa scriu aceasta carte.
In perioada sederii mele in America Latina am adunat retete culinare de la localnici, de la membrele Asociatiei Doamnelor Diplomat, de la bucatari profesionisti, dar si de la indigeni din Delta Amacuro.
Gastronomia este o forma de schimb cultural si de apropiere a oamenilor, indiferent de nationalitate, etnie, religie, categorie sociala si profesionala. Totodata, sa nu uitam ca drumul condimentelor le-a permis spaniolilor si portughezilor sa aiba contact cu continentul american si sa schimbe istoria relatiilor internationale.
Si daca nu sunteti inca pasionati de bucatarie, va asigur ca lectura acestei carti va va fascina. Calatoria prin bucataria latinoamericana ii va deschide cititorului apetitul si curiozitatea de a pregati mancaruri sanatoase cu arome exotice.
Poate nu este lipsit de importanta sa mentionez ca aceasta carte nu se rezuma doar la un retetar culinar. Un capitol special l-am dedicat etichetei la masa, pentru ca este important sa invatam cum sa aranjam si sa folosim tacamurile, sa stim care sunt locurile la masa rezervate pentru invitati si pentru gazda, precum si multe alte reguli pe care trebuie sa le cunoastem si sa le aplicam. Din pacate, pentru multa lume, cuvantul “eticheta“ este asociat cu ceremoniile de la Curtile Regale.
Sunt putine persoane care cunosc adevarata semnificatie a cuvantului “eticheta“ care descrie sistemul de reguli ale comportamentului social in viata de zi cu zi, dar si la evenimente solemne.
Elena Chirita