Descriere
La fel ca la finalul anilor 1960, cand Adorno sustinea prelegerea despre renasterea extremismului de dreapta, Europa se confrunta de aproape un deceniu cu un nou avant al aceluiasi tip de discurs politic pe care Adorno il considera un real pericol la adresa democratiei. La fel ca atunci, renasterea miscarilor extremiste si succesul de care s-au bucurat ori se bucura in unele dintre statele occidentale se datoreaza tocmai esecurilor democratiei, faptului ca ea, asa cum constata Adorno, a ramas in urma propriului deziderat, faptului ca echitatea si incluziunea economica, politica si sociala au ramas prea des la stadiul de proiect.
Si poate ca lectia fundamentala a conferintei sustinute de Adorno acum mai bine de o jumatate de secol este ca, atata timp cat aceste deziderate fundamentale vor ramane neimplinite, democratia europeana se va afla mereu in pericol de a fi sufocata de extremismul de dreapta, chiar daca el va lua alt chip decat cel de acum o jumatate de veac.