Aventura arctica

,,Am auzit zicandu-se ca exploratorii arctici sunt oameni inferiori care ar fi pierduti in lumea civilizata” scrie Peter Freuchen la inceputul autobiografiei sale.“Dar in Nord un om trebuie sa dea dovada adesea de character si de-o vointa de fier.Am vazut acolo atata curaj la exploratori si mai ales la bastinasi”, spune el,continuand apoi: "un curaj tacut, rareori gasit sau cerut in civilizatie.”

Freuchen avea 20 de ani cand a vazut prima data Groenlanda ca membru al expeditiei Mylius-Erichsendin 1906. Copilaria lui dintr-un sat de pescari parea sa-l indrepte spre o viata pe mare. La opt ani avea prima lui ambarcatiune cu panze. Dar o multitudine de interese l -au impins dintr-o parte in alta, pana cand in cele din urma s-a inscris la scoala medicala din Copenhaga .Acolo a suferit un soc care avea sa-i schimbe cursul vietii: dupa ce a ingrijit un pacient grav ranit, dupa ce efectiv i-a pus oasele la loc si l-a ajutat timp de sase luni sa se faca bine, Freuchen 1-a vazut cum iese din spital cum trece strada si e omorat de o masina unul primele automobile din Copenhaga. ,,Am fiert de furie neputincioasa”, scrie tanarul Freuchen, dupa care a cerut un post pe vasul lui Mylius-Erichsen, Danmark, care se indrepta spre coasta nord-estica nelocuita a Groenlandei Groenlanda fusese teritoriu danez de la inceputul anilor 1700. Era hotarul danezilor si, dupa atatea secole de explorare artica, nu ea neobisnuit pentru un tanar sa vrea sa mearga acolo. Multi fusesera in Nordul polar inaintea lui Peter Freuchen. John Ross a fost pri­mul care sa contacteze eschimosii polari; pe la incepu­tul anilor 1900, Roald Amundsen si-a croit drum prin Pasajul Nord-Vestic (care era de mult ruta traditionala de migratie a vanatorilor inuiti) si Robert Peary a Ian­sat o serie de incercari fara succes de a ajunge la Polul Nord din Groenlanda.
"Voiam sa ma rup de spitale, de studiu, de ironiile si iritarile vietii din Copenhaga", scrie Freuchen despre decizia sa de a se alatura expeditiei Myliusn-Erichsen. Pe 24 iunie 1906, au ajuns in Groenlanda si si-au instalat tabara pe coasta estica, la nord de ultima asezare inuita. Au ramas acolo timp de trei ani.
Treaba lor era sa cartografieze coasta si sa faca observatii meteorologice. La inceputul celui de-al doi­ lea an, Freuchen s-a oferit voluntar sa traiasca singur intr-o coliba de trei metri pe cinci. in octombrie a venit intunericul. A cazut zapada si au inghetat fiordurile. Ziua si noaptea erau unul si-acelasi lucru. Mancarea era putina si la un moment dat, iarna, Freuchen a ra­ mas fara carbuni. "Soba pe carbuni doar ocupa degeaba spatiul, asa ca am scos-o afara dezgustat." In locul ei, s-a incalzit si a gatit cu spirt. Straturile de gheata de pe pereti se ingrosasera atat de tare, ca abia mai avea loc sa se miste.

Cel mai mult il suparau lupii, nu singuratatea. "Dupa ce mi-au omorat si ultimul caine, nimic nu ma mai avertiza de apropierea lor si nu de putine ori ma trezea tropaitul labelor lor pe acoperisul cabanei (...) Cine n-a trait multa vreme departe de oameni nu stie ce spune cand se plange ca nu poate sa plece sa fie singur cu gandurile lui. Acele ganduri pot fi extrem de sterile si neatragatoare."
Freuchen si-a inceput expeditia ca baiat si s-a intors barbat. Calit la frig, familiarizat cu foamea, singuratatea si necesitatea umorului, a disciplinei si a optimismului cainesc in fata greutatilor extreme, Freuchen si-a facut ucenicia in Nordul indepartat. Acele experiente aspre l-au pregatit pentru o viata in societatea inuita din Groenlanda, o viata care i-a adus bucurii profunde, cum nu- si imaginase.

Acea viata si cartea rezultata din ea, Aventura mea arctica, n-ar fi existat fara un noroc incredibil. La in­ toarcerea in Danemarca, intamplarea fericita a facut ca Freuchen sa-l cunoasca pe cel ce avea sa devina cel mai mare explorator etnograf al Nordului polar, Knud Rasmussen. Fiul unui vicar danez si al unei mame pe jumatate inuite, Rasmussen se nascuse in Ilulissat in Groenlanda si crescuse conducand atelaje cu caini si vanand foci. Studiase si el in Copenhaga, dar nu voia decat sa mearga acasa. "Da-mi iarna, da-mi caini, pe restul luati-le voi", spunea.

Prietenia dintre cei doi e legendara. Dupa ce s-au cu­noscut, au inceput sa stranga bani ca sa se intoarca in Groenlanda, unde aveau sa deschida un punct arctic de comert printre ,,eschimosii polari", cum le spuneau ei, pe coasta nord-vestica, un loc pe care l-au numit Thule. De acolo au lansat expeditii importante, au explorat si cartografiat Nordul polar, au trait printre inuiti si le-au studiat stilul de viata.

Izolarea cumplita de care suferise Freuchen in tim­pul primei sale expeditii l-a facut sa se adapteze foarte usor la viata intens sociala si colectiva a groenlandezi­ lor. A invatat limba, a invatat sa conduca un atelaj, sa vaneze foci si morse, a participat la sedinte samanice, s-a indragostit si s-a casatorit cu o bastinasa, Navarana,cu care a avut doi copii. Freuchen nu mai fusese nici­ odata atat de fericit. Punctul de comert a inflorit si a devenit un centru important pentru studiile etnogra­ fice ale lui Rasmussen. Pe la statie se perindau vana­tori, copii, femei batrane si samani, dornici sa-si spuna povestile. Viata gregara a inuitilor, inghesuiala, mizeria, neglijenta si extazele amanice, alternanta sezoniera de bezna si lumina, toate au actionat ca un tonic asupra lui Freuchen. Bastinasii salbatici, clarvazatori, iubitori de distractie, in special Navarana, l-au salvat prin afectiune de inutilitatea pe care o resimtise in lumea asa-zis "civilizata". Freuchen era un om masiv, barbos, un urs de barbat, Rasmussen era suplu si iute de picior. Amandoi erau incapatanat de veseli. In 1912, Freuchen si Rasmussen au pornit in prima lor expeditie, traversarea calotei cu saniile prin centrul Groenlandei. Rasmussen a condus, vesel si zgomotos, in timp ce Freuchen s-a ocupat de cartografiere si observatii meteorologice. Calota nu era tocmai ospitaliera - au ramas fara mancare si Freuchen a fost orbit temporar de zapada. In timp ce coborau cu cainii si saniile pe ghetarul de cincisprezece metri, un varf de harpon i-a facut o rana adanca lui Freuchen in coapsa. "Eram intr-un asemenea hal, ca nu mai puteam sa fac nimic. Pleoapele imi erau groase ca buzele si le puteam tine deschise numai cu degetele. Nu puteam sa merg fara sa deschid rana din picior”. Asa ca Freuchen a ramas in urma, in timp ce restul au plecat in explorare. De atunci, la fiecare expeditie, Freuchen isi gasise nisa de om bun la toate: se ocupa de incarcarea si descarcarea saniilor, le repara si construia adaposturi pentru iarna, in timp ce Rasmussen se ducea in explorare. In alti ani, a stat “acasa”, in Thule, cu Navarana si copiii.

In 1921, Navarana a murit de gripa spaniola, la­sandu-l pe Freuchen devastat. A fost ingropata in satul ei natal, Upernavik, si, datorita faimei lui Freuchen in Groenlanda, mormantul ei e inca frecvent vizitat. Dupa ce si-a plasat copiii in grija altora, Freuchen s-a decis sa i se alature lui Rasmussen in 1921 pentru primii doi ani ai celei de-a cincea expeditii pornite din Thule, in care au explorat Golful Hudson si Tinutul Baffin in zona arctica a Canadei estice. (Rasmussen a ajuns cu alti doi barbati pana in Alaska, la Point Hope.) Perioada e povestita in a treia parte a cartii de fata. Freuchen era organizator, explorator, doctor, transpor­tator de artefacte si biolog. A scris o lucrare despre mamiferele arctice si a tinut un jurnal. El si Rasmussen au trait si au calatorit printre diverse grupuri de inuiti, dintre care multi traiau inca intr-o Epoca de Gheata neschimbata de o mie de ani. Fara povestile lui Freuchen si notele voluminoase ale lui Rasmussen, n-am sti aproape nimic despre acesti oameni boreali, ramasi in Epoca de Gheata, despre sperantele si fricile lor, despre ceremoniile lor si traditile de vanatoare sau despre cum li se inflacara imaginatia friguroasele nopti nordice. In Canada arctica, Freuchen a fost cat pe-aci sa moara inghetat intr-o furtuna. In mijlocul urgiei, a sapat o groapa in zapada si a tras sania peste el. Un picior i-a degerat. Dupa eforturi eroice de a se elibera, s-a tarat pana la tabara. Carnea piciorului i s-a cangrenat. O femeie inuita s-a oferit sa-i muste degetele de la picioare si sa i le reteze. Freuchens a refuzat politicos. Cand nu l-a vazut nimeni, si le-a amputat singur cu un ciocan. Astfel s-a sfarsit prima parte a vietii lui Freuchen in tinutul arctic. Piciorul i-a fost amputat mai tarziu. Paisprezece ani traise ca un inuit. Povestile acelor sunt inima cartii de fata. Sunt spuse cu indrazneala si incantare, cu afectiune si o directete care reprezinta in sine o descriere a felului in care vanatorii de subzistenta isi duc viata.

Peter Freuchen a fost autentic. A venit tanar in Groen­landa din disperare, a trait cu vanatori arctici semi-no­mazi, samani, canibali, femei si copii care infruntau zilnic pericolul, foametea si moartea si-a invatat de la ei bucuria ireverenta de a fi viu. In ghetari, munti in­ ghetati, aisberguri, stanci si fiorduri si sub cerurile ba intunecate, ba luminate, Freuchen n-a vazut o pusti­etate dezolanta, ci frumusete extravaganta - o adeva­rata bogatie. A gasit prietenia rara si mult-pretuita cu Rasmussen. S-a casatorit cu dragostea vietii lui, iar de la tovarasii sai inuiti a invatat sa traiasca neconditionat. Plecand de-acasa, a gasit o casa si mai buna: una care se intindea peste tot Nordul polar.