Descriere
Barbatii vin de pe Marte, femeile de la coafor este urmarea best-sellerului Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut. Ambele volume s-au nascut in paginile saptamanalului satiric Catavencii. Desi pare ca e vorba de un "razboi intre sexe", in realitate, autorii n-au dus niciodata un razboi, ci un dialog.
Rand pe rand, toate stereotipurile care circula despre viata de cuplu au fost puse intr-o lumina umoristica, eliberatoare. Primul volum s-a bucurat de o primire extraordinara din partea publicului, atingand in mai putin de doi ani de la lansare un tiraj de aproape 20. 000 de exemplare. Ne face placere sa va oferim acum continuarea lui, constand intr-o noua colectie de texte pline de umor, inteligenta si autoironie.
De unde naiba sa stie barbatul care-i sunt hainele murdare??? Isi miroase, timp de doua ore, toate carpele de pe scaunul-cuier. Le imparte in doua gramezi, unele curate si altele murdare. Cand, transpirat, anunta ca a terminat, bestia de sotie se infiinteaza si ia ambele mormane la spalat.
— De ce le iei si pe-alea curate? o intreaba, confuz. Anchor
— Pentru ca sunt jegoase. Si da-le si pe toate alea de pe tine, ca put.
— Dar sunt proaspat spalate, le-am luat de-abia acum o saptamana.
Vrajitoarea e insa de neclintit. Ii intoarce spatele si iese, lasandu-l gol, dezorientat, umilit si mirosindu-se la subrat.
Cand e o haina murdara? Cand te-ai uitat la ea. Ai pangarit-o cu privirea ta. E ca si cum s-a frecat un pechinez in calduri pe ea, trebuie aruncata la spalat. Multe femei stau la usa sifonierului si te urmaresc cand iti alegi haine:
— Haaaa, tricou atins, tricou imbracat, tricou imputiiiiit!
Absolventa de Litere la Universitatea Bucuresti, Simona Tache a intrat in presa ca senior editor la Tabu, apoi a spart embargoul din cazarma Academiei Catavencu de pe vremuri, devenind prima femeie cu statut si drepturi de "cataveanca". A tinut, timp de 5 ani, cronica TV in Cotidianul, a mai semnat texte in Dilema, Playboy, Maxim si Unica. Si-a facut auzita vocea la matinalul de la Radio Guerrilla, iar actualmente scrie in Catavencii si posteaza zilnic pe unul dintre cele mai cunoscute bloguri de la noi, simonatache. ro.
Absolvent de Filozofie la Universitatea Al. I Cuza din Iasi, Mihai Radu a lucrat mai intai ca profesor, dupa care a intrat in presa. Dupa cativa ani la Aspirina Saracului si Plai cu Boi, s-a alaturat redactiei Academiei Catavencu, devenita intre timp Catavencii. A publicat volumul de proza scurta Hobby si alte povestiri si romanul Sebastian, ceilalti si-un caine. In momentul de fata, semneaza texte in Catavencii si este scenarist la emisiunea Starea Natiei.
Autori: Simona Tache, Mihai Radu
Format: 130 x 200 mm, paperback