Descriere
Prima documentare scrisa cu privire la utilizarea catinei in fitoterapie apare in textele antice din tratatul classic de medicina tibetana „Rgyud Bzi”, inca din secolul al VII-lea, unde era cunoscuta sub numele de „sfantul fruct din Himalaya”. Se pare ca tibetanii foloseau uleiul de catina pentru a trata racelile, anemiile, afectiunile dermatologice, digestive, respiratorii, pentru marirea rezistentei la efort fizic si psihic, precum si pentru incetinirea procesului de imbatranire. Datorita multiplelor valente terapeutice, uleiul de catina era considerat un adevarat „dar al zeilor” sau „aur lichid”.
Interesant este faptul ca uleiul de catina apare mentionat si in medicina ayurvedica, cu o vechime de peste 7000 de ani, ceea ce ne face sa credem ca potentialul sau terapeutic e posibil sa fi fost cunoscut cu mult inainte de secolul VII.
In cele patru volume fundamentale ale medicine traditionale chineze, aparute in timpul dinastiei Tang (907 d. Hr.), se recomanda utilizarea catinei in tratarea afectiunilor hepatice, digestive, cardiovasculare, ginecologice, a inflamatiilor, abceselor si racelilor precum si a tumorilor. In Asia Centrala frunzele de catina erau folosite cu succes in combaterea afectiunilor dermatologice si a poliartritei reumatoide. In Tadjikistan se pare ca erau folosite chiar si florile acestei plante, din care se prepara un balsam pentru piele.
In Rusia catina a fost supranumita “Ananas Siberian” datorita gustului ei acrisor si usor astringent. Se pare ca popoarele slave foloseau uleiul de catina pentru a trata dermatitele, psoriazisul, tromboza, lupusul eritematos, arsurile si chiar unele afectiuni oculare cum ar fi conjunctivita. Datorita proprietatilor sale revigorante, catina era folosita frecvent in perioadele reci, in conditiile aspre ale climatului siberian dovedindu-se foarte utila si pentru tratarea degeraturilor. Virtutile terapeutice ale catinei au fost valorificate si mai târziu, când a fost utilizata experimental in alimentatia cosmonautilor sovietici, deoarece s-a constatat ca are capacitatea de a proteja organismul de iradierea cosmica.
Reputatele valente regeneratoare ale uleiului de catina asupra afectiunilor dermatologice erau bine cunoscute de veacuri de catre tibetani si, probabil, acesta era si motivul pentru care pielea lor ramânea sanatoasa si neteda in ciuda vicisitudinilor climei si a trecerii anilor. Folosind uleiul de catina acestia combateau eficient acneea, iritatiile, arsurile, deshidratarea si formarea prematura a ridurilor.
Cu toate ca are un potential terapeutic bine documentat in cele mai vechi tratate de medicina traditionala orientala, proprietatile curative ale catinei au ramas astazi, din nefericire, in umbra scepticismului medicinei moderne. In acest sens am dorit, ca prin lucrarea de fata, sa aduc o serie de dovezi indubitabile ce confirma acest potential fitoterapeutic al catinei. Gratie activitatii de cercetare a unor specialisti in domeniu si activitatii de cercetare personala, am reusit sa stabilesc o corelatie intre traditionalism si modernitate in ceea ce priveste catina in fitoterapie intr-un sincronism teoretic, pragmatic si aplicativ pe care as dori sa il impartasesc tuturor celor care vor sa paseasca pe drumul plin de taine al acestui miracol al naturii.
Totodata, având in vedere aceste proprietati remarcabile ale catinei, confirmate la ora actuala si printr-o multitudine de studii clinice, as dori ca aceasta lucrare sa fie si o pledoarie pentru introducerea in schemele de tratament a diferitelor forme fitofarmaceutice obtinute din catina pentru un mod de viata mai sanatos.
Prof. dr. Bogdan Soltuzu