Ce este ortodoxia? - Anastasios Kallis

9786066072786
Autor: Anastasios Kallis
Editura: Renasterea
Anul aparitiei: 2019
in stoc
28.00 lei
+

Descriere

Cuvant de salut catre cititorul roman
Semnul intrebarii din titlul incursiunii de fata in universul Bisericii Ortodoxe poate parea straniu intr-o publicatie in limba romana, intrucat a luat nastere intr-un context cultural si confesional in care Biserica Ortodoxa reprezinta o minoritate, pe cand Romania este o tara majoritar ortodoxa. Intr-o societate confesional omogena, nu se pune intrebarea referitoare la identitatea apartenentei religioase. In mod obisnuit, comportamentul este ghidat de motoul: „este chiar asa si e bine asa”. Doar provocarea printr-o alta traditie suscita intrebarea despre modul specific al propriei traditii si despre valoarea identitatii personale. Aceasta provocare dialogica intr-o tara majoritar catolica si evanghelica cum este Republica Federala Germania, unde eu am petrecut marea parte a vietii mele precum si anii maturitatii, constituie orizontul duhovnicesc al reflectiilor mele despre lucrarile, activitatea si fiinta Bisericii Ortodoxe, al carei membru am devenit prin nasterea intr-o tara ortodoxa, anume in Grecia, unde, mai tarziu, am dedicat studiul meu teologiei ei si careia, in cele din urma, am putut sa-i slujesc in Apus. Emigrarea in tari vestice catolice si protestante a pus in contact credinciosii ortodocsi proveniti din diverse traditii cultural-nationale si a creat noi structuri de organizare. Experienta nu a fost lipsita de dificultati si conflicte. Aici se remarca filetismul, ponderea exagerata a nationalitatii in identitatea confesionala a Ortodoxiei, care reprezinta „calcaiul lui Ahile” al Bisericii Ortodoxe, cu toate ca in 1872 un „Mare si Sfant Sinod” in Constantinopol a condamnat „discriminarile etnice si certurile nationale, rivalitatile si discordia din cadrul Bisericii lui Hristos”. In acest context, devine finalmente evident ca in Biserica Ortodoxa exista o prapastie intre ecleziologie si realitatea ecleziala. O dovada la indemana este Sinodul din Creta din iunie 2016 a carui pregatire a luat un nou avant in anul 1961. In aceasta privinta, sectiunea cartii despre acest Sinod, nou adaugata in postfata cartii, ofera o examinare de perspectiva a Ortodoxiei, careia ii este dedicata cartea aceasta. Ca membru grec al unei Ortodoxii apusene de identitate rasariteana, afl ata in devenire, privesc spre ecumenicitatea Bisericii Ortodoxe, care isi actualizeaza catolicitatea in Bisericile sale locale, si ii salut calduros pe surorile si fratii mei romani, traitori in credinta Bisericii celei una, sfi nte, sobornicesti si apostolice, si ma bucur ca aceasta carte, scrisa intr-o limba in al carei spatiu Biserica Ortodoxa reprezinta o minoritate, devine accesibila in limba unei Biserici locale patriarhale ce reprezinta a doua mare putere in familia Bisericilor Ortodoxe.
Anastasios Kallis