Descriere
Aparitia editiei in limba romana a cartii Cele trei reguli este sustinuta de Raiffeisen Bank.
Pentru fiecare sector de activitate exista un jucator care se remarca, astfel ca se impun urmatoarele intrebari: cum reusesc unele companii sa obtina performante exceptionale pe termen lung, in ciuda faptului ca se confrunta cu aceleasi constrangeri ca rivalele lor? Ce fac acestea in mod diferit? Ce putem invata de la ele?
In Cele trei reguli – un ghid indispensabil oricarei companii care vrea sa ajunga la rezultate de top si o combinatie perfecta de studii de caz si analize amanuntite de date – cei doi autori incearca sa raspunda la aceste intrebari. Michael E. Raynor si Mumtaz Ahmed au pornit de la un studiu de cinci ani, menit sa identifice companiile cu rezultate exceptionale. Dintr-un total de 344 de companii, Raynor si Ahmed au selectat un esantion reprezentativ format din 27 de companii pe care le-au studiat in amanunt. Astfel au descoperit ca, atunci cand se confrunta cu decizii dificile, companiile exceptionale respecta trei reguli:
1. Mai bun inainte de mai ieftin.
2. Venituri inainte de costuri.
3. Nu exista alte reguli.
2. Venituri inainte de costuri.
3. Nu exista alte reguli.
Pentru unii piloti, zborul nu este o experienta pasiva. Acestia isi inteleg nava, inteleg conditiile si se inteleg pe ei insisi, folosind aceasta intelegere pentru a descoperi portanta acolo unde altii gasesc doar vid, pentru a se pozitiona in unghiul perfect pentru atac sau pentru a exploata paradoxul prabusirii spre pamant, generand astfel o noua ascensiune si indreptandu-se din nou spre cer.
La fel se intampla si in cazul companiilor exceptionale. Acestea reusesc, pentru o vreme – uneori pentru multa vreme – sa invinga inertia, sa se opuna entropiei si sa se adapteze la schimbarile de mediu sau la cele de la nivelul concurentei. Genereaza performante mai bune si le sustin pentru mult mai mult timp decat s-ar astepta cineva in mod normal. Nimic nu tine pentru totdeauna, dar la urma urmei nu acesta este scopul. Obiectivul este obtinerea celor mai bune performante posibile pentru cat de mult timp se poate.
Cele trei reguli va arata cum sa faceti asta. Prin adoptarea constiincioasa a celor trei reguli care definesc felul in care iau decizii companiile exceptionale – mai bun inainte de mai ieftin, venituri inainte de costuri si nu exista alte reguli – puteti spera in mod rezonabil sa ii negati gravitatiei ce i se cuvine pentru mai multa vreme.
Michael E. Raynor, Mumtaz Ahmed
Ceea ce face din Cele trei reguli un gen diferit de carte de management este focusul pe procesul de gandire al companiilor de succes. Autorii au adunat un volum impresionant de date de-a lungul unei lungi perioade de timp si le-au analizat folosind metode statistice solide, pentru a descoperi care sunt companiile castigatoare din diverse domenii de activitate. Doar atunci cand au inceput sa analizeze modul in care gandesc aceste companii, procesul prin care iau decizii, au descoperit factorii esentiali care separa performanta de exceptie de cea mediocra.
Steven van Groningen, Presedinte & CEO Raiffeisen Bank
MICHAEL E. RAYNOR este director la Deloitte Services LP, unde exploreaza strategia, inovatia si cresterea la nivel de corporatie alaturi de clienti dintr-o gama larga de industrii. Este coautor al cartii The Innovator's Solution, scrisa impreuna cu Clayton Christensen, si autorul bestsellerurilor The Strategy Paradox si The Innovator's Manifesto.
MUMTAZ AHMED este director executiv responsabil cu strategia la Deloitte LLP unde se ocupa de dezvoltarea la nivel de corporatie, de tehnicile de inovatie si de brandul companiei in SUA.