Descriere
Marturisesc ca am fost mai mult decat surprins cand prietenul meu dintotdeauna, profesorul Grigore Codrescu, m-a rugat sa scriu un cuvant de intampinare pentru o noua carte a lui, volum ce marcheaza implinirea, in 2017, a 150 de ani de la moartea lui Baudelaire. Lucrarea ar fi trebuit sa apara anul trecut, dar o anumita intarziere legata de parcurgerea ritmica a unei parti din bibliografia asumata a impiedicat publicarea ei la timpul potrivit. Cum scriitorii bacauani, membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania sau pe cale sa devina (poeti, dramaturgi, prozatori, critici si istorici literari, eseisti etc.) s-au „specializat” pe anumite domenii ale literaturii, fiind oarecum previzibili in ce vor scrie si vor publica, surprinderea mea in ceea ce-l priveste pe Grigore Codrescu e pe deplin justificata.
Grigore Codrescu impartaseste soarta acelor profesori de romana, adevarati monstri sacri la vremea lor, foarte iubiti si apreciati de catre elevi si parinti, cu o cariera didactica exceptionala, dar care credeau ca exista viata si dincolo de catedra, ca au ceva de spus in domeniul lor de cunoastere. Insa, din diverse motive, nu s-au putut exprima inainte de 1989. Multi dintre ei s-au vindecat de acest „complex” dupa revolutie. Unii au reusit, altii nu. Grigore Codrescu n-a ignorat sa scrie carti cu tinte didactice, dar a facut-o din motive strict profesionale, ca multi dintre colegii lui cu vocatia scrisului in registru didactic. Dar a facut si altceva, si-a descoperit calitati de critic si istoric literar, crescute din practicarea meseriei de dascal, de fapt, din dorinta de a vorbi altfeldespre literatura si rosturile ei, dupa ce o viata intreaga s-a „supus” rigorilor scolastice in predarea acestei discipline, desi a facut-o cu stralucire si iesind, deseori, din „confortul procustian” al sistemului de invatamant preuniversitar.
Abordarile sale critice (articole, studii, eseuri) vizeaza scriitori romani contemporani, unii din partea locului (e un adept al localismului creator). O anumita generozitate profesorala se imbina cu spiritul polemic, uneori ironic, sfatos in judecatile sale critice, care pun operelor comentate un diagnostic, de cele mai multe ori, corect. Cand e vorba, uneori, despre scriitori in viata, isi asuma anumite riscuri in pronuntarea verdictului critic. „Saltul” pe care il face acum Grigore Codrescu publicand o carte despre Baudelaire e nu numai surprinzator, ci si datator de speranta. Va scrie si despre alti scriitori straini? Sau se va intoarce la „matca”?
Biobibliografia baudelairiana in limba romana, desi vasta, e fragmentara si, uneori, ocazionala si, cu o exceptie, dar ce exceptie! (Marin Radulescu, „Baudelaire - existenta si creatie”, Editura Spirale, 1992, 3 volume), nu cuprinde, din cate stim, nici macar o monografie de tip „viata si opera”. Este ceea ce realizeaza, in nuce, profesorul si criticul literar bacauan care se plange, la inceputul eseului, ca, dupa stiinta lui, doar Mihai Zamfir, intr-un numar din „Romania literara” de anul trecut, il evoca pe Baudelaire la 150 de ani de la moarte. Putem consemna asadar ca eseul lui Grigore Codrescu umple, intr-un fel, un gol „istoric” in biobibliografia baudelairiana, fie si la nivelul „revizitarii” unor lucruri mai importante din viata si opera marelui poet francez: copilaria si adolescenta, boema si paradisurile artificiale, relatiile dintre dandism si modernitate, contactul cu E. A. Poe, raporturile cu unii contemporani si influenta asupra mediului literar francez din vremea sa, estetica si ideologia lui Baudelaire, procesul din 1857, comentarea unor texte importante pentru ce crede Grigore Codrescu ca ar fi noua simptomatologie literara a epocii in care, asa cum am afirmat mai sus, poetul nu incheie conturile cu romantismul, cum se mai crede in critica europeana, ci pune capat indelungatei si aprigei batalii dintre romantism si clasicism. (Si cand te gandesti, fapt remarcat de eseist dintru inceput, ca manualele noastre de literatura universala il „inghesuiau” la capitolul... „Parnasieni” si-i reprosau ca „n-a inteles adevaratele cauze ale raului social”!)
Cu un instrumentar critic adecvat abordarii unei teme de literatura comparata, dominat de un „calm” critic si axiologic credibil ce alunga senzatia ca eseul e scris sub semnul unei urgente imperative, asumandu-si o bibliografie minimala adecvata scopurilor imediate, Grigore Codrescu se descurca de minune intr-un „teritoriu” strain, pana mai ieri, de preocuparile sale literare anterioare. Spiritul didactic nu l-a parasit nici de data asta. Un critic literar care n-a apucat sa-si schimbe hainele de profesor. Insinuandu-se in structura cartii si in unele chestiuni de continut, acesta il ajuta sa combine logica amanuntului, a detaliului revelator, cu logica intregului, astfel ca „revizitarea” sumara a unei parti din problematica baudelairiana are cateva elemente de „revizuire” critica a acesteia. Subliminal, poate e un pariu cu sine insusi. Un pariu castigat.