Descriere
Noua carte din colecţia „Micul atelier”, Compoziţia, îşi propune să ne ofere câteva sfaturi şi observații legate de elemente accesibile din punct de vedere formal, necesare pentru a crea o imagine si a compune un spaţiu plastic.
În latină, expresia „compositio” înseamnă compunere, compoziţie. În artele plastice semnifică organizarea, construcția spațiului plastic cu ajutorul formelor, liniilor, culorilor, ordonarea conștientă a elementelor în așa fel încât să creeze o legătură strânsă între detaliile lucrării și idee.
Relațiile între elementele ce alcătuiesc compoziția, echilibrul, simetria, asimetria, ordonarea pe diagonală sau pe trasee angulare, amplasarea personajelor, formelor, legătura între prim-plan și planul secundar, ritmul și tensiunea sunt stabilite de imaginația creatorului sau de cerințele societății. A compune înseamnă, aşa cum se spune în paginile acestei cărţi a face din haos, ordine.
Cuprins:
Cuvânt introductiv
De la haos la ordine
Compoziții cu corpuri regulate
Compoziții realizate din memorie
Experiment în realizarea unor compoziții clasice
Compoziții inspirate din natură
Compoziții geometrice
Compoziții cu forme naturale spontane
Compoziții cu fizionomii
Linii de forță compoziționale
Imagini cu forme inedite
Compoziții arhitecturale
Analiza unor opere
Despre secțiunea de aur
Despre autor
Mic lexicon