Descriere
Traducere de Wilhelm Tauwinkl
Avand la baza o documentare intinsa pe zece ani, inclusiv in arhive din tara si din strainatate sau in presa vremii, cartea istoricului vienez Oliver Jens Schmitt este prima biografie fundamentata stiintific a conducatorului miscarii legionare. Cu acest volum, Schmitt umple un gol important in istoriografia romaneasca. Dar o face intr-un fel care nu il pierde nici o clipa din vedere pe cititorul nespecializat: istoria autoproclamatului mantuitor al neamului romanesc se desfasoara in fata ochilor nostri cu o fluenta si naturalete ce integreaza parca fara efort minutioasa cercetare a istoricului. Ascensiunea si caderea lui Corneliu Zelea Codreanu devin pe deplin inteligibile abia pe fondul unui climat social-politic tumultuos, in care intrigile elitei politice bucurestene se conjuga, la celalalt capat al spectrului, cu fenomene de masa precum cel declansat de „minunea“ de la Maglavit.
„Rolul lui Codreanu in istoria Romaniei nu a fost niciodata evaluat cu luciditate, nici in context cultural, nici istoriografic. Biografia lui Oliver Jens Schmitt este un pas important in aceasta directie, dar doar in masura in care… va declansa o dezbatere onesta, lipsita de patos nationalist.“ (Irina Nastasa-Matei)
„Oliver Jens Schmitt asaza evolutia acestui personaj complex in contextul mai larg al istoriei Romaniei intre primul si al doilea razboi mondial, intr-o analiza penetranta si comprehensiva. Profesorul Schmitt il redescopera pe Zelea Codreanu nu doar in contextul istoriei interbelice romanesti, ci si in cel al evolutiilor europene.” (Emil Hurezeanu)
OLIVER JENS SCHMITT este profesor de istorie sud-est-europeana la Universitatea din Viena. Nascut in Elvetia, la Basel, in 1973, a studiat bizantinistica, neoelenistica si istorie esteuropeana in orasul natal, precum si la Viena, Berlin si München. Domeniile sale de interes si cercetare cuprind fascismul in Europa de Est, cu accent pe Romania, societatile urbane din estul Mediteranei in secolul al XIX-lea, societatea si politica in Imperiul Otoman tarziu, evolutiile socio-culturale in spatiul balcanic albanez, istoria imperiului maritim al Venetiei si istoria Balcanilor in Evul Mediu tarziu. Din 2017, este presedintele Sectiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Stiinte. Printre titlurile sale, traduse in mai multe limbi, se numara: Levantiner: Lebenswelten und Identitäten einer ethnokonfessionellen Gruppe im osmanischen Reich im „langen 19. Jahrhundert“ (2005 – Levantinii: Universuri de viata si identitati ale unui grup etno-confesional in Imperiul Otoman in „lungul secol al XIX-lea“); Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (2008 – Kosovo: Scurta istorie a unui tinut central-balcanic); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (2009 – trad. rom. Skanderbeg: Noul Alexandru din Balcani, 2014); Korčula sous la domination de Venise au XVe siècle (2011 – Korčula sub dominatia venetiana in secolul al XV-lea); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (2012 – Albanezii: O istorie intre Orient si Occident). Recenta sa biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu (Capitan Codreanu: Aufstieg und Fall des rumänischen Faschistenführers, 2016) apare in volumul de fata intr-o versiune mult largita si imbogatita cu noi ilustratii, pe care autorul o considera editia definitiva a lucrarii.