Cum conducem? Intre amatorism si profesionalism - Ion Verboncu

9786062807757
Autor: Ion Verboncu
Editura: Universitara
Anul aparitiei: 2018
15%
in stoc
Pret vechi: 75.00 lei
63.75 lei
Discount: 11.25 lei (15%)
+

Descriere

„CUM CONDUCEM? - Intre amatorism si profesionalism” este o carte ce se vrea un raspuns la problemele cu care se confrunta organizatiile romanesti, indeosebi intreprinderile publice si private, intr-un domeniu extrem de sensibil – managementul.

Experienta didactica, stiintifica si manageriala dobandita in peste patru decenii de activitate mi-a permis o analiza pertinenta a ceea ce se intampla, din punct de vedere managerial, in organizatiile din Romania, a conexiunilor acestora cu suprasistemele din care fac parte si cu mediul ambiant international, analiza ce a permis fundamentarea unor potentiale solutii de eficientizare manageriala, ce se inscriu in dorinta de a da un raspuns favorabil la doua intrebari: „Stim sa conducem?” si „Cum conducem?”.

Lucrarea se doreste un inventar succint al aspectelor teoretice ale managementului organizatiei, stiute sau necesar a fi stiute de cei care conduc si gestioneaza orice structura a societatii si economiei romanesti – de la minister la intreprindere – aceasta fiind prima conditie a unui raspuns pertinent la prima intrebare. In continuare, sunt evidentiate particularitatile celui mai important personaj implicat in exercitarea managementului, particularitati date de competenta profesionala si manageriala, de tipologia in care se inscrie fiecare, de stilul de management practicat, dar si maniera in care gestioneaza resursa cea mai pretioasa de care dispune, respectiv timpul. Cunostintele, calitatile si aptitudinile pe care le poseda, alaturi de maniera in care valorifica autoritatea conferita de posturile ocupate prin exercitarea proceselor de management contureaza portretul-robot al managerului profesionist, capabil de performante manageriale, generatoare de performante economico-financiare, comerciale etc. in domeniul condus.

Profesionalizarea managerilor stagneaza din punct de vedere al performantelor inregistrate, in pofida existentei unor premise favorizante, precum existenta unei economii concurentiale, privatizarea managementului intreprinderilor publice, existenta unui puternic sector privat in economie s. a. m. d. De ce? Cauzele sunt multiple, insa cele mai importante se refera la metodologizarea manageriala veritabila redusa, la accentul la fel de redus pus pe competenta la recrutarea, selectia, angajarea si, mai ales, promovarea managerilor, la imixtiunea politicului in managementul intreprinderilor si institutiilor publice intr-o masura exagerata, la instabilitatea politica si legislativa.

Daca la intrebarea „Stim sa conducem?” raspunsul trebuie cautat in profesionalizarea managerilor si a managementului, la intrebarea „Cum conducem?” abordarea trebuie sa fie mai nuantata si sa ia in considerare particularitatile celor doua categorii de personaje dintr-o organizatie – managerii si executantii, precum si particularitatile constructive si functionale ale organizatiilor conduse si gestionate. Teoria managementului ofera rezolvari multiple la astfel de probleme, de la reengineeringul proceselor de afaceri la reengineeringul managementului, de la metodologizarea manageriala la ameliorarea culturii organizationale etc. insa, importante sunt cunoasterea continutului acestora si maniera de operationalizare, cu o pronuntata specificitate de la un tip de organizatie la altul. Am optat pentru unele modalitati de eficientizare manageriala legate strict de componenta metodologica a managementului din doua considerente: primul este dat de rolul fundamental al instrumentarului managerial si metodologiilor manageriale in scientizarea prestatiei managerilor, iar al doilea se refera la faptul ca operationalizarea acestor modalitati de metodologizare manageriala este foarte riguroasa, schematizata, axata pe o succesiune logica de secvente, etape si faze, cu care managerii organizatiilor – mai cu seama ai intreprinderilor – romanesti sunt familiarizati intrucat majoritatea dintre acestia au formatie tehnica. De aceea, cartea se adreseaza cu prioritate managerilor de IMM-uri, managerilor de intreprinderi publice si private, dar si celor care conduc institutii publice.

Pentru a deveni profesionisti in domeniu, trebuie sa indeplineasca un minimum de conditii:

- prima: sa stie management, cat mai mult management (sa posede cunostinte de management cat mai solide); argumentul conform caruia, inainte sau dupa ocuparea unui post de management, fac un curs postuniversitar de management de 1-2 saptamani si sunt apt pentru a-l exercita, nu sta in picioare! Managementul nu se invata in doua saptamani!

- a doua: sa aiba suficiente calitati si aptitudini manageriale care sa le completeze profilul managerial; arta trebuie imbinata cu stiinta, iar daca managerul este si un bun lider, atunci putem vorbi de un veritabil manager lider!

- a treia: postul de management sa ofere titularului o suficienta libertate decizionala si actionala, „terenul” propice de manifestare a cunostintelor, calitatilor si aptitudinilor manageriale si profesionale pe care acesta le poseda; corespondenta deplina intre autoritatea oficiala si autoritatea personala este cheia succesului oricarui manager!

- a patra: sa aiba suficiente cunostinte, calitati si aptitudini profesionale, in domeniul in care dispune de o pregatire medie sau superioara (tehnic, economic, juridic s. a.); tandemul competenta profesionala – competenta manageriala este valabil pentru orice post de management, cu precizarea ca ponderile celor doua dimensiuni variaza pe verticala managementului, in sensul ca pentru top management, prioritara este competenta manageriala, in timp ce, pentru managerii din esalonul inferior, prioritara este competenta profesionala.

Suntem constienti ca astazi, invadati de internet, apetitul pentru citit este din ce in ce mai scazut. Nici macar studentii nu mai au aceasta indeletnicire, desi ar trebui sa fie cei mai mari doritori de carte. Poate si din cauza altora care, caracterizati de incompetenta, au reusit in viata si, foarte curios, conduc si gestioneaza ministere si alte institutii ori intreprinderi ale statului in care, practic, conduc pe altii, mult mai competenti profesional si managerial! Cartea pe care o oferim celor care mai trec prin librarii sau se mai opresc pe la tarabele ce comercializeaza carti de specialitate se constituie intr-o modesta contributie la ameliorarea acestei situatii. Romania si romanii merita mai mult!

Nu pot incheia acest cuvant inainte fara   multumi familiei pentru sustinerea constanta in a publica carti in domeniul managementului si Editurii Universitare care, prin domnul director Vasile Muscalu, a dovedit inca o data, profesionalismul desavarsit in editarea de carte de specialitate.

Autorul