Descriere
Cuvant introductiv
Totul in jurul nostru este in miscare, scria in 1848 Andrew Carnegie referindu-se la schimbarile spectaculos de rapide ce aveau loc in viata americana, aduse de industrializare si inventii si deschizand o oricui posibilitati nebanuite. Acelsi ritm sustinut caracterizeaza si sfaritul secolului al XIX-lea, cand oamenii migreaza in numar tot mai mare din ferme spre oras si fabric,imbunatatirea mijloacelor de comunicatie si transport reducand nu numai distantele dar si diferentele dintre diverse regiuni ale tarii. Literaturii vremii reflecta aceste transformari printr-o abordare variata a realitatii. Numerosi scriiori ,,isi plimba", de pilda, cititorii in locuri indepartate, in incerarea de a pastra savoarea a ceea ce parea specific si asa cum au facut George W. Cable care a scris despre lumea creta din Lousiana, Mary Noailles Murfree care a vorbit despre viata in Great Smiky si Muntii Cumebrlan din Tennessee, sau Sarah Orne Jewett care a infatisat viata rurala din New England. Alt grup de scriitori, numiti generic ,, realisti “( in masura in care lucrurile erau prezentate in mod real, desi ei pot fi grupati si sub alte etichete), se opresc cu descrierile in lumea oraselor, de unde reateaza ceea ce vad. ,,Realismul, nota William Dean Howells, un scriitor important al timpului, nu este nimic mai mult si nimic mai putin decat tratarea fidela a materialului". De altfel, Howells, impreuna cu Henry Dames, Frank Norris, Stephen Crane, Jack London si Edith Wharton au creat drumul pentru realismul secoluluin XX. Lor Ii se alatura 0. Henry,initiatorul povestirii de revista a secolului XX,... un fenomen literar izoalat in sine de foarte mare interes. O. Henry isi inmoaie pana in culoarea locala a New Yorkului, pe care il numeste orasul Bagdad-lasat-pe metrou. Ii urmareste atent strazile care gazduieste patru milioane de straini misteriosi si se inspira din viata de zi cu zi a unor oameni marunti ai orasului – vagabonzi , vanzatoare, imigranti, pictori scapati,stenugrafe, politisti care- si fac rondul. Ceea ce pare banal in povestirile lui 0. Henry devine subiect tulburator, dovedind ointelegere cu totul deosebita a slabiciunilor firii omenesti. ,,Mi-ar placea sa traiesc o viata pe fiecare strada a New York-ului, marturisea scriitorul candva. Fiecare are o drama in interiorul ei”.O. Henry ,insusi (numele sau neste William Sydney Porter)a avut parte de o viata plina de intamplari nefericite. Nascut la Polecat Creek, Guilford County, a ramas fara mama la trei ani si a fost crescut de bunica maternal si de o matusa care avea o scoala particulara la Greensboro, Carolina de Nord . Educatia lui s-a oprit cand a implinit cincisprezece ani, desi a continuat sa citeasca .A muncit la farmacia unchiului sau, apoi la o ferma in Texas, iar in1884 a plecat la Austin, unde a lucrat ca desenator.In 1896 a fost implicat intr-un proces legat de banca din Austin in care a fost condamnat la cinci ani de inchisoare. Publicarea unor povesti care i-au adus imediat popularitate in perioada in care se afla in detentie, i-a schimbat destinul la treizeci si patru de ani. Se presupune ca si pseudonimul literar si l-ar fi luat de la numele unuia dintre gardieni - Orrin Hery. Dupa trei ani si cateva luni petrecuti in penitenciarul din Cloumbus, Ohio, se stabilste pentru o vreme la Pittsburgh, de unde incearca sa trimita spre publicare diverse povestiri. Norocul ii surade cand Ainslee's Magazine ii ofera un venit stabil si il invita la New York in primavara anului 1902. In mai putin de opt ani O.Henry devine cel mai cunoscut povestitor. In timpul vietii scriitorul a publicat peste sase sute de povestiri (in 1903, de exemplu, scrie cate una pe saptamana pentru revista World). Din nefericire, alcoolismul care isi pusese deja amprenta asupra scriitorului, va fi cauza imbolnavirii lui de ciroza. Moare, sarac, la New York in 1910.Povestirile lui 0. Henry se deosebesc de povestirile americane clasice cum ar fi cele ale lui Nathaniel Hawthorne sau Edgar Allan Poe -, ele fiind comparate cu ,,novella" Renas- terii - picante, ingenioase, foarte scurte, de fapt, doar anecdote extinse, invecinate cu ironia si umorul. Acestea urmeaza diverse formule - pot incepe intr-o anume directie, care amageste .Cititorul ca le poate prevedea sfaritul, insa finalurile-surpriza il trimit in directive opusa. Ori, in cazul altor povestiri, tainuirea fata de cititor a unor conspirate in cele din urma, fac posibila intelegerea actiunii cum se intampla in Darul magilor. Alte povestiri fac uz de inversiunde (,,peripetea" arsitoteliana), in care motivatia unei anumite actiuni produce efectul opus, ca in nuvela Unde dai si unde crapa. Ingeniozitatea cu care foloseste coincidentele ironice, umorul, planificarea minutiozitate a detaliilor, selectia de cuvinte si tonul folosit reprezinta amprenta O.Henry.Cititorii vremii il apreciaza pe O. Henry pentru aura romantica pe care o arunca peste vietile nefericite petrecute in case mizere, pentru compasiunea aratata fata de oamenii simpli, pentru umorul care uneori ia intorsaturi cinice, dar si pentru nostalgia dupa ceea ce ar fi putut sa fie. Lumea povestirilor lui poate fi privita insasi ca o fresca-document de epoca in care sunt pastrate locuri si maniere, atitudini si personaje tipice de atunci. Robert H. Davis, editorul lui O.Henry,facea remarca: ,,... daca s-ar pierde cronicile epocii, din cele peste patruzeci de titluri ( de povestire ) care au New York-ul drept fundal, un viitor istoric ar putea reconstitui chipul unui oras grotesc si ademanitor al deceniului 1900-1910, reauzindu-i vocea exprimandu-i trairile “ .Fara indoiala insa, subiectul ne poate provoca uneori numai amuzamentul oferind un substitut al vietii, dupa cum alte povestiri ne indeamna la revelatie, la o percepere semnificativa a unei experiente de viata, la o intelegere a propriilor noastre experiente. In ciuda lipsei unor granite clare intre cele doua feluri de povestiri, scrierile lui O. Henry sunt de cele mai multe ori considerate ca facand parte din prima categorie, caracterizate prin sentimentalism, finaluri-surpriza si coincidente ciudate. Dar ele raman de o certa popularitate si astazi tocmai pentru aceste motive, caci cititorii simt nevoia sa- si acorde uneori un ragaz de seninatate, o bucurie de moment si chiar o alinare .Finalurile neasteptate din povestirile Darul Magilor si Dupa douazeci de ani ( amandoua facand parte din volumul Cele patru milioane), Ultima frunza ( din volumul Lampa curatata) sau Caracatita de pe insula (din volumul Cotcarul cel blajin) isi cuceresc publicul pe loc prin suflul de optimism, detihna benefica si caldura generoasa pe care le revarsa, ca un adevarat ,,dar",asupra sa, fara sa aiba pretentia de a deveni surse de analize psihologice de idei filosofice.Este deosebit de sugestiv (din acest punct de vedere) ceea ce spunea celebrul scriitor francez Guy de Maupassant, care considera ca cititorii impart in diverse categorii, fiecare dintre ele adresandu-se autorului in felul urmator: ,,Alina-ma", ,,Distreaza-ma", ,,Emotioneaza-ma", ,,Fa-ma sa visez “, ,,Fa-ma sa rad", ,,Infioara-ma", ,,Fa-ma sa plang'', ,,Da-mi de gandit"!...Povestirile lui O. Henry reprezinta, intr-adevar, in sugestiva lor diverstate, un raspuns la toate aceste aspiratii ale cititorului, care se regaseste,in final, cu mirare dar mai ales cu bucurie, integral spirituat in ambianta lor.
Veronica Focseneanu