Despre fenomenul spiritului in arta si stiinta. Opere Complete, volumul 15 - C. G. Jung

«…numai acea parte a artei care exista in procesul plasmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu insa si aceea care reprezinta esenta intrinseca a artei. Aceasta a doua parte, ca si intrebarea ce reprezinta arta in sine, nu poate constitui niciodata obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.»
C. G. Jung

 

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atat cat suntem in stare sa-l urmarim, consta in stimularea inconstienta a arhetipului si in dezvoltarea si amplificarea lui pana la opera desavarsita. Plasmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere in limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui sa regaseasca accesul la sursele cele mai profunde ale vietii, care altfel i-ar fi fost zagazuite. In aceasta consta importanta sociala a artei: ea lucreaza continuu la educarea spiritului epocii, caci ea aduce acele aspecte care ii lipseau cel mai mult acestuia. Din insatisfactia prezentului nazuinta artistului se retrage, pana cand ea atinge acea imagine primordiala in inconstient apta sa compenseze in modul cel mai eficient insuficienta si unilateralitatea spiritului epocii. Aceasta imagine o prinde ea si, in timp ce o ridica din cea mai adanca neconstienta si o apropie de constiinta, se modifica si forma ei, pana cand poate fi preluata de oamenii prezentului dupa capacitatea lor de intelegere.
C. G. Jung

 

«Opera de arta nu inseamna doar obarsie si derivare, ci reprezinta o noua plasmuire creatoare tocmai a acelor conditii din care o psihologie cauzalista ar vrea s-o deduca in mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces in sine calm, viu, creator, a carui natura nu are nimic de-a face cu structura solului.»
C. G. Jung

 

 

Carl Gustav Jung a fost medic, psiholog si psihiatru elvetian, fondatorul psihologiei analitice.
 
A facut studii de medicina generala si psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicina din Zürich si medic-sef la clinica psihiatrica universitara Burgholzli. Este cu precadere interesat de psihoterapia clinica si, concomitent, de cercetarea experimentala si teoretica. Intre 1907 si 1912 colaboreaza intens cu Freud, acesta avand o influenta decisiva asupra lui Jung. Este atras in special de cercetarile acestuia legate de isterie si de vise. Ruptura cu Freud este marcata de aparitia lucrarii Wandlungen und Symbole der Libido (1912), in care Jung incearca o largire a orizontului de interpretare freudian si o implicita critica a acestuia. Aceasta ruptura il va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitica, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentala a omului si pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experienta clinica.

Cuprins:
I Paracelsus
II Paracelsus ca medic 
III Sigmund Freud ca fenomen de istorie a culturii 
IV Sigmund Freud 
V Intru memoria lui Richard Wilhelm 
VI Despre legãturile psihologiei analitice cu opera literarã 
VII Psihologie si literaturã 
Cuvant inainte 
Introducere 
1. Opera 
2. Scriitorul 
VIII Ulise. Un monolog 
Observatie preliminarã a autorului 
Anexã 
IX Picasso 

Anexe 
Bibliografie 
Indice de nume 
Indice de termeni

 

Publicata prima data de Walter-Verlag, Solothurn si Düsseldorf, 1995

 

Traducere de Gabriela Dantis