Descriere
Despre pocainta si spovedanie - sf. Nectarie de Eghina, sf. Simeon Noul Teolog
Inceputul unei vietuiri noi, al unei reinnoiri care ne face prieteni cu Dumnezeu, este pocainta, in primul rand, si apoi spovedania. Atat Sfantul Nectarie, contemporanul nostru, cat si Sfantul Simeon ‒ cel cinstit cu numele Teologiei ‒ se intalnesc in grija lor paterna pentru noi, cei de azi, si ne descopera profunzimile teologice ale acestei teme mereu actuale, care uneste modernitatea cu traditia autentica, altfel spus, timpul degraba-trecator cu vesnicia, rascumparand toate cautarile si nelinistile sufletului omenesc.
Si toti cei asemenea lor, care au pazit pana la moarte poruncile lui Dumnezeu si L-au urmat pe Hristos prin rabdarea in ispite, si-au pierdut sufletele in lume din iubire fata de Dumnezeu, dar si le-au aflat intru viata vesnica; aflandu-si sufletele, si le-au aflat in lumina cea mai presus de minte si in aceasta lumina au vazut „lumina cea neapropiata”, pe Dumnezeu Insusi, dupa cum e scris: „Intru lumina Ta vom vedea lumina”.
Sfantul Simeon Noul Teolog

Traducere: Pr. Dr. Gabriel Mandrila