Descriere
Destine de basarabeni - prefata:
Cartea aceasta este un fel de roman, cu o cronologie liniara, relatand intamplari din perspectiva unui narator omniscient, care anticipeaza adesea faptele. Titlul nu este deloc surprinzator si in concordanta cu evolutia evenimentelor. Ni se dezvaluie destinul unor familii de polonezi care, din pricina agresivitatii rusesti din estul Poloniei, au imigrat prin secolul al XIX-lei in Basarabia, atrasi printre altele, de pamantul roditor si bogat al acestei pati de lume. Aici si-au croit o soarta noua, au muncit, au facut afaceri, au iubit, si-au crescut copiii, au suferit alaturi de ceilalti.
Cu toate stangaciile stilistice si de constructie ale„romanului”, din el transpare viata acestor„polaci”, urmarita pe mai multe generatii pana in zilele noastre. Basarabia, teritoriu disputat din pricina bogatiei pamantului si a zonei geografice in care se afla, a devenit noua patrie a acestor familii de polonezi, unii dintre ei luptand si murind pentru ea. Tot din pricina agresivitatii sovietice (rusesti), o parte a acestora s-a refugiat in Romania in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, astfel ca ramane emotionanta, in final, revederea rudelor, dupa zeci de ani, de pe cele doua maluri ale Prutului.
Aceste familii de polonezi, in timp, s-au integrat destinului autohtonilor romani, atasandu-se idealului Romaniei Mari. Aceasta este ideea generoasa a cartii, care exista mai putin prin valoarea ei literara si mai mult prin personajele sale evoluand sub semnul unei istorii nemiloase si nedrepte.
Dan Petrusca
CUVANT INAINTE
Vreme de secole, de la istoria Moldovei pe 500 ani a lui Manolache Draghici, pana la lucrarile cu mai mult simt critic ale lui Alexandru Xenopol, cauza principala a raptului* Basarabiei a prins radacini in traditia istorica romana si se repeta invariabil pana in cele mai recente carti de istorie.
Cauza este doar una:„Sfantul si imbelsugatul pamant”. Ca este asa o dovedeste si mostra expusa la Muzeul„BRITISH” din Londra, esantion recoltat din solul unei localitati din judetul Balti, recunoscut ca cel mai bogat cernoziom in minerale de pe planeta. In acel loc, pe raza mai multor localitati, localnicii nu au unde gasi lut pentru a face lampaci (chirpici), deoarece singurul strat pana la balast si apa este cernoziomul.
Plecand de la aceasta realitate, gasim explicatia si interesul marilor puteri, care, de-a lungul timpului, s-au razboit pentru acapararea si stapanirea provinciei moldave.
Iar ca o marturie a trecutului, in partea de vest a localitatii Duruitoarea Noua, alaturi de soseaua ce merge catre Coconestii Noi, se afla o movila de pamant, locul de unde in acele vremuri strajerii dadeau semnalul, anuntand navalirea cotropitorilor.
Si tot in acel loc, chiar in movila, cu ocazia unor sapaturi facute dupa Primul Razboi Mondial, s-a descoperit un sicriu din arama, despre care arheologii au afirmat ca poarta osemintele unei capetenii turcesti.
Asa cum avea sa scrie dupa ani de cercetare un profesor de istorie din partea locului, in lucrarea sa despre originea neamului, satul Duruitoarea Noua si Coconestii Noi au rasarit prin asezarea unor familii de refugiati polonezi.
Intorcandu-ne in negura vremii, tot din acea lucrare aflam ca familiile refugiate erau venite din teritoriile ocupate de Ecaterina a II-a urcata pe tronul Rusiei in anul 1762.
Pentru a lamuri cat mai bine cititorul, autorul Ostafeciuc Andrei face si precizarea locului de unde au plecat refugiatii, acela fiind partea de rasarit a regatului polonez.
Din lucrarile istorice aflam ca in anul 1806 a inceput razboiul ruso-turc, care s-a terminat dupa ani de lupta cu victoria Rusiei in anul 1812.
Urmare a semnarii tratatului de pace de la Bucuresti sultanul a cedat intreg teritoriul dintre Prut si Nistru.
Tot prin acel tratat Basarabia urma sa aiba autonomie administrativa, care avea sa tina pe timpul domniei tarului Alexandru I, mai exact pana in anul 1825.
Dupa urcarea pe tron a tarului Nicolae I (1825-1855) acesta a desfiintat autonomia si a inceput politica de rusificare a Basarabiei.
Actionand in sistemul administrativ, rezultatul a fost ca in anul 1871, Basarabia sa devenit o gubernie a imperiului tarist.
Atunci, in acea perioada, pentru a reusi rusificarea Basarabiei, tarul a dat un pricaz prin care fiecare familie ce urma sa se stabileasca pe teritoriul moldav sa fie improprietarita cu doua satci de pamant si 400 de ruble, bani multi la vremea aia.
Atrasi de pamantul manos din locurile de pe malul Prutului, urmau sa se stabileasca si acele familii de poloni, in general cu multi baieti, asa cum face precizarea autorul.
Ajunsi pe pamantul Moldovei, la inceput, oamenii aveau sa traiasca in bordeie construite din pamant si acoperite cu paie.
Familiile care au fost improprietarite cu pamanturi din mosia boierului Ivan urmau sa infiinteze satul„Ivanovca”.
Despre infiintarea localitatii Coconestii noi nu s-au gasit date, dar, cu certitudine, perioada istorica este aceeasi cu a satului Ivanouka.
Dupa anul 1944, puterea sovietica avea sa schimbe denumirea satului in Duruitoarea Noua, dar configuratia pe care o are si azi localitatea s-a pastrat din perioada de dupa Primul Razboi Mondial.
In acea perioada cand Basarabia a fost alipita la regatul Romaniei aceasta urma sa aiba mari progrese care aveau sa sistematizeze si satul Ivanovca dupa proiectul unui arhitect austriac.
Iar asa cum se poate vedea si azi, ulitele satului au fost insirate la distante egale, perpendiculare pe soseaua principala care leaga comuna Varatec de Coconestii Noi.
De altfel, tot in acea perioada, in zona aveau sa apara mai multi intreprinzatori straini, asa cum a fost si cel de origine austriaca ce a facut o moara la marginea localitatii.
Dupa anul 1944, s-a numit Duruitoarea Noua si a fost motivat de faptul ca dincolo de paraul Ciugur ce se varsa in Prut intre cariera de piatra si localitatea Costesti, se afla Duruitoarea Veche.
Privindu-i imprejurarile, am putea zice ca satul Duruitoarea Noua a fost asezat in acel loc doar prin vointa lui Dumnezeu, aproape de malul Prutului. Natura, prin darnicia ei, te face sa crezi ca esti in gradina raiului.
Din acel loc, cat cuprinde omul cu privirea, se vad campuri manoase, paduri, livezi, o cariera de piatra, iar pe intinderi nesfarsite - doar apa provenita din ridicarea barajului de la Stanca Costesti.
Apa Prutului, odata zagazuita intre dealurile stancoase prin maretul baraj, a facut ca in albia raului Ciugur sa apara un lac ce se intinde pe multi kilometri, pana dincolo de podul ce leaga comuna Varatec de Zaicani.
Legenda spune ca numele de„Duruitoarea” se trage din vremea cand apa Prutului, stransa ca intr-un corset de domnisoara intre malurile stancoase, facea ca apa sa geama, scotand acel„duruit” ce se auzea atunci cand era liniste pana in departarile locului.
Facand referire la cele doua localitati cu populatie polona, se poate preciza ca, in timp, originea lor a fost voalata prin amestecul de sange cu neamul de moldoveni care se afla in localitatile din jur.
Intamplarea a facut ca, in anul 1992, atunci cand ma aflam in vacanta in satul Duruitoarea Noua, intr-o dimineata de duminica, sa ma deplasez cu unchiul Medvetchi in comuna Zaicani, la iarmarocul ce se tinea acolo.
Tot intamplarea a facut ca acel targ sa se tina chiar langa stadionul comunei, care era pregatit pentru o mare sarbatoare, iar asa cum era scris pe mai multe banere, invitau cetatenii sa participe la aniversarea a 400 de ani de la atestarea comunei Zaicani.
Atunci aveam sa aflu ca in acel loc traieste o comunitate pura de moldoveni, care la acei ani de aniversare numara peste 3. 000 de suflete si ca printre invitati se afla si personalitati din guvern in frunte cu Andrei Sangheli.
Vazusem printre oamenii de rand multi oameni imbracati in portul national, iar asta m-a facut sa trag concluzia ca neamul de poloni risipiti in acel loc sunt ca o oaza in desert sau, mai bine zis ca doua picaturi de cerneala aruncate in apa Prutului.
Autorul
Cu aceasta carte Leonida Baranetchi se pozitioneaza firesc in compania deosebit de onoranta a unor nume,, grele” din literatura dedicata dezvaluirii ororilor comunismului bolsevic in spatiul Basarabiei: Aspazia Otel Petrescu, Andrei Vartic, Ion Iachim, Gheorghe Buzatu, Anton Moraru, Gica Manole s. a. O galerie in care acribia istorica se impleteste cu talentul literar, iar morala crestina potenteaza demnitatea nationala.
DESTINE DE BASARABENI este romanul unei familii de basarabeni a carei evolutie este urmarita pe parcursul intregului secol XX. Cartea are o dinamica proprie (in care straluceste talentul autorului de a reconstitui atat cadrul istoric cat si detaliile actiunii protagonistilor) dar care se circumscrie dramei in care a fost aruncata aceasta provincie romaneasca calcata in repetate randuri de cizma ruseasca. Lucrarea este deopotriva un pasionant roman de actiune (cu un decupaj alert ce mentine o tensiune continua de la prima pana la ultima pagina) si o exemplara carte de istorie (din care lectorul primeste informatiile esentiale pentru a intelege drama Basarabiei).
Ionel Rusei
O adevarata cronica de familie, care emotioneaza de la,, Lupta cu viata,, si ne poarta cu sufletul la gura, prin toate etapele trecute. Suntem afectati de,, Traiul sub amenintare,, si trecem prin furcile caudine ale,, Traiului sub teroare,, pe,, Drumul pribegiei,,. Iar,, Zilele de foc,, ne calauzesc pasii spre,, Viata de la inceput,,. Finalul,, Dar asa le-a fost destinul,,,, Iar vina lor a fost ca au iubit Romania Mare,, se leaga perfect cu Eminescu si poezia.
Florin Filioreanu
Printre morminte risipite in locuri straine, suflete ce se odihnesc pe vecie asisderea celor de langa ei, solitari fara vreo legatura din sangele ce le curgea in vene, stau drepti ca niste sfinti atunci cand la ceasuri de cainta pamantul ce-i inveleste geme.
Din cimitirul impanzit cu cruci toate semanand intre ele, doar daca cauti numele sapat in piatra, asa ai sa gasesti originea pribegilor rataciti carora le-a fost sortit sa nu se odihneasca in vecie alaturi de neamurile lor... Dar asa le-a fost destinul. Iar vina lor a fost ca au iubit mult Romania Mare...
Nr. de pagini: 220
Anul aparitiei: 2016
Cartea aceasta este un fel de roman, cu o cronologie liniara, relatand intamplari din perspectiva unui narator omniscient, care anticipeaza adesea faptele. Titlul nu este deloc surprinzator si in concordanta cu evolutia evenimentelor. Ni se dezvaluie destinul unor familii de polonezi care, din pricina agresivitatii rusesti din estul Poloniei, au imigrat prin secolul al XIX-lei in Basarabia, atrasi printre altele, de pamantul roditor si bogat al acestei pati de lume. Aici si-au croit o soarta noua, au muncit, au facut afaceri, au iubit, si-au crescut copiii, au suferit alaturi de ceilalti.
Cu toate stangaciile stilistice si de constructie ale„romanului”, din el transpare viata acestor„polaci”, urmarita pe mai multe generatii pana in zilele noastre. Basarabia, teritoriu disputat din pricina bogatiei pamantului si a zonei geografice in care se afla, a devenit noua patrie a acestor familii de polonezi, unii dintre ei luptand si murind pentru ea. Tot din pricina agresivitatii sovietice (rusesti), o parte a acestora s-a refugiat in Romania in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, astfel ca ramane emotionanta, in final, revederea rudelor, dupa zeci de ani, de pe cele doua maluri ale Prutului.
Aceste familii de polonezi, in timp, s-au integrat destinului autohtonilor romani, atasandu-se idealului Romaniei Mari. Aceasta este ideea generoasa a cartii, care exista mai putin prin valoarea ei literara si mai mult prin personajele sale evoluand sub semnul unei istorii nemiloase si nedrepte.
Dan Petrusca
CUVANT INAINTE
Vreme de secole, de la istoria Moldovei pe 500 ani a lui Manolache Draghici, pana la lucrarile cu mai mult simt critic ale lui Alexandru Xenopol, cauza principala a raptului* Basarabiei a prins radacini in traditia istorica romana si se repeta invariabil pana in cele mai recente carti de istorie.
Cauza este doar una:„Sfantul si imbelsugatul pamant”. Ca este asa o dovedeste si mostra expusa la Muzeul„BRITISH” din Londra, esantion recoltat din solul unei localitati din judetul Balti, recunoscut ca cel mai bogat cernoziom in minerale de pe planeta. In acel loc, pe raza mai multor localitati, localnicii nu au unde gasi lut pentru a face lampaci (chirpici), deoarece singurul strat pana la balast si apa este cernoziomul.
Plecand de la aceasta realitate, gasim explicatia si interesul marilor puteri, care, de-a lungul timpului, s-au razboit pentru acapararea si stapanirea provinciei moldave.
Iar ca o marturie a trecutului, in partea de vest a localitatii Duruitoarea Noua, alaturi de soseaua ce merge catre Coconestii Noi, se afla o movila de pamant, locul de unde in acele vremuri strajerii dadeau semnalul, anuntand navalirea cotropitorilor.
Si tot in acel loc, chiar in movila, cu ocazia unor sapaturi facute dupa Primul Razboi Mondial, s-a descoperit un sicriu din arama, despre care arheologii au afirmat ca poarta osemintele unei capetenii turcesti.
Asa cum avea sa scrie dupa ani de cercetare un profesor de istorie din partea locului, in lucrarea sa despre originea neamului, satul Duruitoarea Noua si Coconestii Noi au rasarit prin asezarea unor familii de refugiati polonezi.
Intorcandu-ne in negura vremii, tot din acea lucrare aflam ca familiile refugiate erau venite din teritoriile ocupate de Ecaterina a II-a urcata pe tronul Rusiei in anul 1762.
Pentru a lamuri cat mai bine cititorul, autorul Ostafeciuc Andrei face si precizarea locului de unde au plecat refugiatii, acela fiind partea de rasarit a regatului polonez.
Din lucrarile istorice aflam ca in anul 1806 a inceput razboiul ruso-turc, care s-a terminat dupa ani de lupta cu victoria Rusiei in anul 1812.
Urmare a semnarii tratatului de pace de la Bucuresti sultanul a cedat intreg teritoriul dintre Prut si Nistru.
Tot prin acel tratat Basarabia urma sa aiba autonomie administrativa, care avea sa tina pe timpul domniei tarului Alexandru I, mai exact pana in anul 1825.
Dupa urcarea pe tron a tarului Nicolae I (1825-1855) acesta a desfiintat autonomia si a inceput politica de rusificare a Basarabiei.
Actionand in sistemul administrativ, rezultatul a fost ca in anul 1871, Basarabia sa devenit o gubernie a imperiului tarist.
Atunci, in acea perioada, pentru a reusi rusificarea Basarabiei, tarul a dat un pricaz prin care fiecare familie ce urma sa se stabileasca pe teritoriul moldav sa fie improprietarita cu doua satci de pamant si 400 de ruble, bani multi la vremea aia.
Atrasi de pamantul manos din locurile de pe malul Prutului, urmau sa se stabileasca si acele familii de poloni, in general cu multi baieti, asa cum face precizarea autorul.
Ajunsi pe pamantul Moldovei, la inceput, oamenii aveau sa traiasca in bordeie construite din pamant si acoperite cu paie.
Familiile care au fost improprietarite cu pamanturi din mosia boierului Ivan urmau sa infiinteze satul„Ivanovca”.
Despre infiintarea localitatii Coconestii noi nu s-au gasit date, dar, cu certitudine, perioada istorica este aceeasi cu a satului Ivanouka.
Dupa anul 1944, puterea sovietica avea sa schimbe denumirea satului in Duruitoarea Noua, dar configuratia pe care o are si azi localitatea s-a pastrat din perioada de dupa Primul Razboi Mondial.
In acea perioada cand Basarabia a fost alipita la regatul Romaniei aceasta urma sa aiba mari progrese care aveau sa sistematizeze si satul Ivanovca dupa proiectul unui arhitect austriac.
Iar asa cum se poate vedea si azi, ulitele satului au fost insirate la distante egale, perpendiculare pe soseaua principala care leaga comuna Varatec de Coconestii Noi.
De altfel, tot in acea perioada, in zona aveau sa apara mai multi intreprinzatori straini, asa cum a fost si cel de origine austriaca ce a facut o moara la marginea localitatii.
Dupa anul 1944, s-a numit Duruitoarea Noua si a fost motivat de faptul ca dincolo de paraul Ciugur ce se varsa in Prut intre cariera de piatra si localitatea Costesti, se afla Duruitoarea Veche.
Privindu-i imprejurarile, am putea zice ca satul Duruitoarea Noua a fost asezat in acel loc doar prin vointa lui Dumnezeu, aproape de malul Prutului. Natura, prin darnicia ei, te face sa crezi ca esti in gradina raiului.
Din acel loc, cat cuprinde omul cu privirea, se vad campuri manoase, paduri, livezi, o cariera de piatra, iar pe intinderi nesfarsite - doar apa provenita din ridicarea barajului de la Stanca Costesti.
Apa Prutului, odata zagazuita intre dealurile stancoase prin maretul baraj, a facut ca in albia raului Ciugur sa apara un lac ce se intinde pe multi kilometri, pana dincolo de podul ce leaga comuna Varatec de Zaicani.
Legenda spune ca numele de„Duruitoarea” se trage din vremea cand apa Prutului, stransa ca intr-un corset de domnisoara intre malurile stancoase, facea ca apa sa geama, scotand acel„duruit” ce se auzea atunci cand era liniste pana in departarile locului.
Facand referire la cele doua localitati cu populatie polona, se poate preciza ca, in timp, originea lor a fost voalata prin amestecul de sange cu neamul de moldoveni care se afla in localitatile din jur.
Intamplarea a facut ca, in anul 1992, atunci cand ma aflam in vacanta in satul Duruitoarea Noua, intr-o dimineata de duminica, sa ma deplasez cu unchiul Medvetchi in comuna Zaicani, la iarmarocul ce se tinea acolo.
Tot intamplarea a facut ca acel targ sa se tina chiar langa stadionul comunei, care era pregatit pentru o mare sarbatoare, iar asa cum era scris pe mai multe banere, invitau cetatenii sa participe la aniversarea a 400 de ani de la atestarea comunei Zaicani.
Atunci aveam sa aflu ca in acel loc traieste o comunitate pura de moldoveni, care la acei ani de aniversare numara peste 3. 000 de suflete si ca printre invitati se afla si personalitati din guvern in frunte cu Andrei Sangheli.
Vazusem printre oamenii de rand multi oameni imbracati in portul national, iar asta m-a facut sa trag concluzia ca neamul de poloni risipiti in acel loc sunt ca o oaza in desert sau, mai bine zis ca doua picaturi de cerneala aruncate in apa Prutului.
Autorul
Cu aceasta carte Leonida Baranetchi se pozitioneaza firesc in compania deosebit de onoranta a unor nume,, grele” din literatura dedicata dezvaluirii ororilor comunismului bolsevic in spatiul Basarabiei: Aspazia Otel Petrescu, Andrei Vartic, Ion Iachim, Gheorghe Buzatu, Anton Moraru, Gica Manole s. a. O galerie in care acribia istorica se impleteste cu talentul literar, iar morala crestina potenteaza demnitatea nationala.
DESTINE DE BASARABENI este romanul unei familii de basarabeni a carei evolutie este urmarita pe parcursul intregului secol XX. Cartea are o dinamica proprie (in care straluceste talentul autorului de a reconstitui atat cadrul istoric cat si detaliile actiunii protagonistilor) dar care se circumscrie dramei in care a fost aruncata aceasta provincie romaneasca calcata in repetate randuri de cizma ruseasca. Lucrarea este deopotriva un pasionant roman de actiune (cu un decupaj alert ce mentine o tensiune continua de la prima pana la ultima pagina) si o exemplara carte de istorie (din care lectorul primeste informatiile esentiale pentru a intelege drama Basarabiei).
Ionel Rusei
O adevarata cronica de familie, care emotioneaza de la,, Lupta cu viata,, si ne poarta cu sufletul la gura, prin toate etapele trecute. Suntem afectati de,, Traiul sub amenintare,, si trecem prin furcile caudine ale,, Traiului sub teroare,, pe,, Drumul pribegiei,,. Iar,, Zilele de foc,, ne calauzesc pasii spre,, Viata de la inceput,,. Finalul,, Dar asa le-a fost destinul,,,, Iar vina lor a fost ca au iubit Romania Mare,, se leaga perfect cu Eminescu si poezia.
Florin Filioreanu
Printre morminte risipite in locuri straine, suflete ce se odihnesc pe vecie asisderea celor de langa ei, solitari fara vreo legatura din sangele ce le curgea in vene, stau drepti ca niste sfinti atunci cand la ceasuri de cainta pamantul ce-i inveleste geme.
Din cimitirul impanzit cu cruci toate semanand intre ele, doar daca cauti numele sapat in piatra, asa ai sa gasesti originea pribegilor rataciti carora le-a fost sortit sa nu se odihneasca in vecie alaturi de neamurile lor... Dar asa le-a fost destinul. Iar vina lor a fost ca au iubit mult Romania Mare...
Nr. de pagini: 220
Anul aparitiei: 2016