Descriere
Seria de autor dedicata scriitorului Gheorghe Craciun reuneste atit lucrari de proza, eseistica, publicistica, teorie si critica literara deja consacrate, cit si volume inedite, ramase in manuscris in arhiva sa.
„Marturisesc aici ca multa vreme n-am inteles de ce ma atragea Radu Petrescu, prozatorul si omul, cu care nu simteam sa am vreo afinitate deosebita, de ce accepta el cu atita aparenta nepasare sa-si piarda vremea in nesfirsite dezbateri, clarificari si polemici cu mine si prietenii mei (Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu si Ion Dumitriu), impreuna cu care il vizitam uneori. Imi amintesc, de asemenea, ultima noastra intrevedere, o seara din decembrie 1981, cind am ajuns in apartamentul de pe strada Pitar Mos mult peste ora convenita, stind apoi ca pe ace si uitindu-ma mereu la ceas, caci facusem rost de bilete la Calauza lui Tarkovski si n-as fi vrut in ruptul capului sa pierd un film ca acesta. Nu-mi pot ierta nici acum nerabdarea si neatentia cu care participam la discutie. Dar cine ar fi putut banui ca aceasta aflare impreuna va fi si ultima si ca la inceputul lui februarie 1982, intr-o zi extraordinar de luminoasa, cu multa zapada, imi voi gasi si eu un loc in cortegiul de pe aleea manastirii Cernica, urmind faptura neinsufletita a marelui prozator pe ultimul sau drum?” (Gheorghe Craciun)
„Mircea Nedelciu a fost un om fascinant si cred ca prietenia mea cu el a fost, inainte de toate, o forma de fascinatie. L-am cunoscut in urma cu mai bine de treizeci de ani la filologia bucuresteana si de atunci am ramas toata viata prieteni. Am avut acest privilegiu. Si toti cei care l-am cunoscut pe Mircea Nedelciu si ne-am aflat in apropierea lui nu putem sa nu recunoastem ca acesta a fost un mare dar pe care ni l-a facut soarta. Il revad si acum in memorie, cu bustul gol, cu parul batut de vint, intr-o pereche de blugi spalaciti, descult, cu tigara in coltul gurii. Pictorul Ion Dumitriu isi fixa sevaletul in fata vreunei suri parasite, eu bateam dealurile Poienii Marului in mina cu aparatul de fotografiat, Mircea raminea singur si scria de parca totul ar fi fost o joaca solitara.” (Gheorghe Craciun)
„Marturisesc aici ca multa vreme n-am inteles de ce ma atragea Radu Petrescu, prozatorul si omul, cu care nu simteam sa am vreo afinitate deosebita, de ce accepta el cu atita aparenta nepasare sa-si piarda vremea in nesfirsite dezbateri, clarificari si polemici cu mine si prietenii mei (Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu si Ion Dumitriu), impreuna cu care il vizitam uneori. Imi amintesc, de asemenea, ultima noastra intrevedere, o seara din decembrie 1981, cind am ajuns in apartamentul de pe strada Pitar Mos mult peste ora convenita, stind apoi ca pe ace si uitindu-ma mereu la ceas, caci facusem rost de bilete la Calauza lui Tarkovski si n-as fi vrut in ruptul capului sa pierd un film ca acesta. Nu-mi pot ierta nici acum nerabdarea si neatentia cu care participam la discutie. Dar cine ar fi putut banui ca aceasta aflare impreuna va fi si ultima si ca la inceputul lui februarie 1982, intr-o zi extraordinar de luminoasa, cu multa zapada, imi voi gasi si eu un loc in cortegiul de pe aleea manastirii Cernica, urmind faptura neinsufletita a marelui prozator pe ultimul sau drum?” (Gheorghe Craciun)
„Mircea Nedelciu a fost un om fascinant si cred ca prietenia mea cu el a fost, inainte de toate, o forma de fascinatie. L-am cunoscut in urma cu mai bine de treizeci de ani la filologia bucuresteana si de atunci am ramas toata viata prieteni. Am avut acest privilegiu. Si toti cei care l-am cunoscut pe Mircea Nedelciu si ne-am aflat in apropierea lui nu putem sa nu recunoastem ca acesta a fost un mare dar pe care ni l-a facut soarta. Il revad si acum in memorie, cu bustul gol, cu parul batut de vint, intr-o pereche de blugi spalaciti, descult, cu tigara in coltul gurii. Pictorul Ion Dumitriu isi fixa sevaletul in fata vreunei suri parasite, eu bateam dealurile Poienii Marului in mina cu aparatul de fotografiat, Mircea raminea singur si scria de parca totul ar fi fost o joaca solitara.” (Gheorghe Craciun)
Editie ingrijita de Carmen Musat si Oana Craciun
Prefata de Carmen Musat
Prefata de Carmen Musat
Gheorghe Craciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician si critic literar, este unul dintre cei mai importanti scriitori romani contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988, 2015), aparut si in limba franceza, Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fara corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004), aparut si in limba franceza, La Poupée russe (2017), la Editura Maurice Nadeau –, volume de eseuri, publicistica, teorie si critica literara, precum Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent in numeroase antologii de proza, precum Desant ’83 (1983), Competitia continua. Generatia ’80 in texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generatia ’80 in proza scurta (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura romana postbelica intre impostura si adevar (2000), Tizenegy. Kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up... (2005), Les Belles Étrangères. Douze écrivains roumains (2005), Plural ( 2005). Eromania (2005). A primit, intre altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de critica a anului (1997, 2002).