Descriere
Katia Mrowiec, Michel Kubler, Antoine Sfeir raspund la 100 de intrebari ale copiilor despre cele trei mari religii monoteiste
Traducere: Georgeta-Anca Ionescu
Printre marile religii ale lumii, exista trei care predica credinta intr-un singur Dumnezeu: iudaismul, crestinismul si islamul. Acestea s-au dezvoltat de-a lungul secolelor precum ramurile maiestuoase ale unuia si aceluiasi copac. Fiecare dintre ele are propriile reguli, propriile gesturi, propriile rugaciuni, propriile sarbatori, adesea destul de greu de inteles. In cartea de fata sunt adunate raspunsurile la mai bine de o suta de intrebari primite de la copii, raspunsuri care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine religia si sa descoperim cum traiesc si alti credinciosi.
„Cartea aceasta isi propune sa raspunda la intrebarile copiilor despre cele trei mari religii monoteiste. Editia originala, care a aparut in Franta, a devenit bestseller si a fost tradusa in mai multe tari. Limba romana este cea de-a zecea limba in care se publica. Aparitia acestei editii in limba romana, intr-un context in care despre religie se vorbeste in fel si chip, este un prilej de bucurie. Caci, din pacate, in zilele noastre religiile ni se arata de prea multe ori sub chipul ratacirilor fundamentaliste si sunt percepute ca o amenintare pentru libertate. Cum sa vorbesti despre Dumnezeu cand islamul pare sa refuze democratia, iudaismul se vede asimilat sionismului, iar crestinismul este respins din pricina dominarii reale sau presupuse a societatii? Raspunsul se afla in aceasta carte: despre Dumnezeu se poate vorbi prezentand cat mai exact izvoarele si practicile acestor confesiuni religioase, fara a le infatisa conflictual si fara a le pune in opozitie cu ceea ce fiinta umana are mai bun in ea. Pentru a descoperi adevarata bogatie a chipului lui Dumnezeu, era necesara aceasta diversitate de autori. Si ce dovada poate fi mai graitoare pentru faptul ca Dumnezeu este unul si acelasi, daca nu prietenia care, datorita lui, s-a legat intre noi, autorii?“ (Pr. dr. Michel KUBLER, autorul cartii Mic indreptar de credinta)
ANTOINE SFEIR s-a nascut in Liban, este jurnalist si redactor-sef la Cahiers de l’Orient. Este specialist in islam si, in aceasta calitate, are numeroase interventii in presa. Este autorul unui Atlas al religiilor si al unui Dictionar mondial al islamismului. In volumul Dumnezeu, Iahve, Allah, a formulat raspunsurile despre musulmani.
KATIA MROWIEC este originara din Polonia. Este mama a patru baieti. A colaborat, ca jurnalista, la reviste cu tematica religioasa. Face parte din fratia Sfantului Marcu, al carei scop este sa raspandeasca Cuvantul lui Dumnezeu conform traditiei evreiesti.
P. MICHEL KUBLER (n. 21 ianuarie 1955, Villé, Bas-Rhin, Franta) este preot asumptionist (din 1989), doctor in teologie al Universitatii Catolice din Lyon, fost redactor-sef pe probleme religioase al cotidianului La Croix si colaborator la Bayard Presse.