Dumnezeu si omul (editie 2018) - Mitropolit Antonie de Suroj

Daca va asezati intr-o camera si spuneti: „Dumnezeu este aici, cu mine”, veti constata ca nu va trece mult si va veti intreba cum sa va umpleti timpul cu o activitate care sa va elibereze de nerabdare. La inceput va veti simti minunat, pentru ca sunteti obositi si va fi odihnitor sa stati comod in fotoliu; linistea din incapere va va da un sentiment de pace. Foarte adevarat – dar daca va trebui sa treceti dincolo de aceste momente firesti de relaxare si odihna si sa ramaneti in prezenta lui Dumnezeu dupa ce firea omeneasca se va fi relaxat, veti vedea ca va fi foarte greu sa nu va intrebati: „Si acum ce trebuie sa fac? Ce sa-I spun eu lui Dumnezeu? Cum sa ma adresez Lui? Vad ca El tace. O mai fi aici sau nu? Cum sa impac eu tacerea Lui sau absenta Lui cu prezenta mea marcata de neastampar?” 
Prin urmare, unul dintre primele lucruri pe care trebuie sa le intelegem este importanta de a sta fata in fata cu Dumnezeu fara a face nimic. Desi aceasta nu pare o actiune deosebit de evlavioasa, daca veti ajunge la acea liniste pe care Sfintii Parinti rasariteni o numesc „isihie”, veti fi in stare sa realizati ceva in viata. 
Mitropolitul Antonie de Suroj