Descriere
Ati citit vreo carte de genul Cum sa te ajuti singur? Si? V‑a ajutat? V‑ati imbogatit, v‑ati facut prieteni influenti, ati slabit spectaculos, v‑ati gasit sufletul‑pereche, ati scris romanul ala, ati daramat muntii, ati scapat de griji? Hm… inca nu? Poate v‑a lipsit sarpele din Elogiul minciunii – cu ajutorul lui personajele Patríciei Melo chiar scapa de griji: Fulvia Melissa se descotoroseste de sotul incomod, iar José Guber de jobul extenuant de scrib (norma lui era de doua romane politiste pe luna), isi gaseste inspiratia si ajunge mare autor de best‑seller‑uri de genul Cum sa te ajuti singur. Din toate cotloanele cartii pandesc cobre, vipere, crotali, sasaie, suiera, se incolacesc si se descolacesc mai departe (chiar daca uneori cad in depresie si refuza sa muste), se tarasc implacabil spre coada (a lor si a romanului). Ii auziti cum fojgaie? Sss, sss, sss! Parca totusi e mai sanatos sa razi din toata inima ca sa scapi de griji – la asta chiar ca ajuta Elogiul minciunii.
„Precedentul roman al Patríciei Melo, Asasinul, povestea unui barbat sarac din São Paolo care e propulsat din greseala intr‑o cariera de ucigas platit, a fost socant, amuzant si neasteptat de uman. Noul ei roman, Elogiul minciunii, este despre un alt barbat care comite o crima, de data aceasta dupa ce se indragosteste de o femeie cum nu se poate mai nepotrivita. José Guber este un scriitor fara succes care fura intrigi din Camus, Poe, Agatha Christie si altii ca sa scrie o serie de romane politiste ieftine pe care i le comanda pe banda rulanta un editor nepriceput. In timp ce se documenteaza in legatura cu efectele veninului de sarpe pentru una dintre cartile sale, José se indragosteste de Melissa, experta in herpetologie dar ignoranta in materie de literatura; ea isi inchipuie ca romanele plagiate ale lui José sunt o dovada de geniu criminal si il convinge s‑o ajute sa‑si ucida sotul.“ New York Times