Descriere
Aplicarea psihanalizei la literatura a fost una dintre activitatile predilecte ale lui Freud. Majoritatea eseurilor din prezentul volum, printre care se numara „Motivul alegerii casetei", „O amintire din copilarie in Poezie si adevar", „Scriitorul si activitatea fantasmatica", sunt dedicate acestui demers. Identificarea prezentei si actiunii inconstientului in opera literara a urmarit, pe de o parte, confirmarea descoperirilor psihanalizei prin regasirea adevarurilor sale in opera literara, iar pe de alta parte popularizarea psihanalizei prin inrudirea cu literatura. Intre vis si creatia literara (si artistica in genere) exista, in viziunea lui Freud, o stransa inrudire structurala si de continut.
Ca si visul, opera literara are un continut latent (inconstient) care se exprima doar prin continutul manifest. Desigur, opera literara se deosebeste de vis prin folosirea constienta a unor mijloace tehnice, care nu confera semnificatie, ci o ascund. In consecinta, interpretarea operei literare va urma metoda interpretarii visului. Astfel, Freud descopera, in „Dostoievski si paricidul", in spatele tramei din „Fratii Karamazov", motive legate de complexul Oedip, motive pe care autorul le proiecteaza in personajele romanului.
Nu este deloc intamplator ca trei capodopere ale literaturii tuturor timpurilor – Oedip rege de Sofocle, Hamlet de Shakespeare si Fratii Karamazov de Dostoievski – trateaza aceeasi tema a paricidului. Toate trei dezvaluie si motivul faptei, rivalitatea sexuala pentru o femeie. Cu siguranta, prezentarea cea mai transparenta o gasim in drama bazata pe legenda greaca. Aici, eroul comite el insusi crima. Insa, prelucrarea literara, fara atenuare si invaluire, nu este posibila. Marturisirea directa a intentiei de paricid, asa cum o obtinem in cursul terapiei psihanalitice, pare de nesuportat fara o pregatire psihanalitica.
Sigmund Freud
Operele de arta ma impresioneaza puternic, indeosebi literatura si sculptura, mai rar pictura. Cand am prilejul, zabovesc indelung in fata lor si incerc sa le inteleg in felul meu, adica sa-mi explic prin ce anume actioneaza asupra mea. Acolo unde nu reusesc, de exemplu in cazul muzicii, sunt aproape incapabil sa resimt placere. O inclinatie rationalista sau poate analitica ma impiedica sa ma emotionez fara sa stiu care este cauza acestei emotii Sigmund Freud
Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:
- Dezvoltarea umana este inteleasa prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
- Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut sexual si agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei inconstiente.
- Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se manifesta in vise, acte ratate si simptome.
- Conflictele inconstiente si sexualitatea reprimata sunt sursa nevrozelor.
- Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate.
Freud este considerat a fi parintele psihanalizei iar lucrarile sale introduc notiuni precum inconstient, mecanisme de aparare, acte ratate si simbolistica viselor.
.
Nota introductiva
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Nota introductiva la editia a doua
Nota introductiva
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Anexa
Nota introductiva
I Exceptiile
II Cei care esueaza din cauza succesului
III Raufacatorii din sentimente de vinovatie
Nota introductiva
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Nota introductiva
Lista abrevieri
Index