Factotum - Charles Bukowski

9789734674664
Autor: Charles Bukowski
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2018
in stoc
24.95 lei
+

Descriere


Traducere din limba engleza de Domnica Drumea
 
Daca in romanul Femei Henry Chinaski era amorezul aflat vesnic in cautarea unor picioare lungi si a unor sini planturosi, in Factotum slujbele de tot felul iau locul femeilor de tot felul. Ramas acelasi alcoolic incurabil, in conflict cu parintii si cu lumea, Henry Chinaski, cel care declara ca „multi barbati cumsecade au fost lasati pe drumuri de o femeie”, se hotaraste sa locuiasca singur si sa-si faca rost de o slujba, fiindca sumele pe care tatal sau i le pretinde pentru casa, masa si rufarie i se par exorbitante. Astfel incepe aventura nesfirsita si ametitoare a slujbelor: pe rind, magazioner, functionar, distribuitor, om de serviciu, muncitor intr-o fabrica de biscuiti pentru ciini, sofer, lucrator la metroul aerian s. a. America lui Chinaski este una a mahalalelor, a diminetilor mahmure, a pubelelor de gunoi pline cu resturile civilizatiei umane, a tirfelor alcoolice, a ratarii. Henry nu-si pierde insa umorul, iar tonul povestii este unul simplu, natural, fara pretentii, pe alocuri ironic-amar si melancolic, ca o melodie de Leonard Cohen. Chinaski este un antierou al zilelor noastre care spera sa-si afle mintuirea in urma aventurilor bahice si amoroase, a experientelor in zonele cele mai obscure ale existentei.
 
Charles Bukowski s-a nascut in Germania, la Andernach, in 1920. Cind avea doi ani, parintii lui s-au mutat in Statele Unite, stabilindu-se in Los Angeles, unde scriitorul a copilarit si si-a petrecut cea mai mare parte din viata. A studiat la Los Angeles City College, dar a abandonat cursurile si a dus o viata dezordonata, scriind cu pasiune indirjita si schimbind diverse slujbe pentru a supravietui: a lucrat intr-un abator, intr-o fabrica de biscuiti pentru ciini, a fost spalator de vase, sofer de camion, functionar de posta etc. A publicat prima povestire la douazeci si patru de ani, iar in 1960 a debutat cu un volum de versuri. Incetul cu incetul, valoarea operei sale a inceput sa fie recunoscuta, iar in 1969 Bukowski a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, ceea ce i-a permis sa renunte la slujba din acel moment si sa se dedice exclusiv scrisului. Autor prolific, a publicat volume de poezie, antologii de povestiri si romane, devenind unul dintre cei mai cititi scriitori americani contemporani. La Editura Polirom au aparut, unele in mai multe editii, romanele Femei, De duzina, Factotum, Posta, Hollywood, Sunca pe piine, volumele de povestiri Dragoste la 17, 50 $, Povesti despre nebunia obisnuita si Muzica de belele si antologia de poezie Dragostea e un ciine venit din iad. Charles Bukowski a murit in 1994, in San Pedro, California.