Descriere
Cel mai sfant text pe care l-am scris pana acum in viata mea este cartea pe care o tii in mana! Este despre un om luminos pe care aici, in carte, din motivele pe care le voi descrie mai jos, il voi numi „Parintele”.
Vei intelege si tu usor sfintenia acestei carti, cand vei incepe sa citesti primele randuri. Vei vedea ca lecturarea ei te va duce in alta parte, vei simti si tu in inima un foc ceresc. In unele locuri vei simti ca pieptul ti se infioara fara motiv, si sunt absolut sigur ca vei trai foarte des asemenea sentimente deosebite si experiente inedite, emotionante, sfinte si dumnezeiesti. Alteori vei simti ca din ochi iti curg lacrimi. Lacrimi de cucernicie, de emotie, de sensibilitate, de blandete si de atingere dumnezeiasca. Dumnezeu te va atinge prin aceasta carte.
Daca as fi vorbit despre viata mea, ai fi putut spune ca sunt incredibil de narcisist si egoist ca ma exprim asa. Insa vorbesc cu atata indrazneala tocmai fiindca aceasta carte nu ma descrie pe mine, ci pe un om al lui Dumnezeu, un sfant, care sigur este inmiresmat cu Hristos si raspandeste lumina si Flacara Lui!
Fie ca crezi in Dumnezeu, fie ca nu, sunt sigur ca ceva in tine se va misca si vei simti vibratiile unei alte ordini a lucrurilor si a unei intensitati neobisnuite a trairilor. Vei vedea ca multe din cele ce vei citi se vor coordona cu unele aspecte care exista deja in tine, dar care de multa vreme erau tacute, neclare si pe care nici nu stiai ca le detii. Va reinvia dorinta de spiritualitate, viata interioara si sfintenia care te impodobesc cu siguranta si pe tine ca o mostenire nepretuita si zestre personala de la Dumnezeu.
Omul pe care il descriu este cel mai rar si mai neobisnuit om pe care l-am cunoscut pana acum – si am trait destul – in viata mea, in spatiul religios bisericesc. E ca Sfantul Porfirie, ca Sfantul Iacov din Evia, ca Sfantul Paisie. Harismatic. Cu multe harisme. Asa l-am cunoscut eu. Vei vedea si tu citind nenumaratele intamplari pe care le expun in paginile de mai jos.
Are harisma inainte-vederii. Adica vede dincolo de suprafata, in adancime. Vede dincolo de trup, vede sufletul. Vede ceea ce se ascunde in spatele celor pe care le spui. Vede dincolo de ceea ce este evident, taina. Vede ceea ce tu nu poti vedea sau spune usor nici macar tie insuti.
Harisma inainte-vederii. Adica inca de acum, dinainte, iti va spune ce se va intampla in viata ta mai tarziu, in viitor. Ceea ce vei trai dupa luni, ani sau chiar decenii. La locul de munca, in relatiile tale, acasa, in privinta caracterului tau etc.
Harisma mangaierii. Stie sa-ti indrepte sufletul, sa-ti dea bucurie, sa sufle si sa-ti imprastie norii tristetii si ai depresiei.
Harisma vindecarii. Nu sunt putini oamenii care au vazut mari schimbari in viata lor, in problemele de sanatate, prin rugaciunea acestui om al lui Dumnezeu.
Harisma cuvantului si a poeziei. Cand este intre oamenii langa care se simte confortabil, langa fiii lui duhovnicesti, intr-un anturaj sau vizita, vorbeste atat de fermecator, cu exemple, intamplari, amintiri, trairi, incat simti ca sufletul iti devine un adevarat fruct dulce, plin de liniste odihnitoare. De multe ori imi spunea versuri pe care le compunea singur, sub inspiratia clipei, intr-o atmosfera de rugaciune si iubire. „Daca ramai nevazut, pe Dumnezeu L-ai vazut”, „In rugaciune nu ceri, doar implori”, „Sa nu spunem «de ce». «De ce»-ul devine pisica si sufletul ti-l mananca”.
Are si harisma de a simplifica si descurca lucrurile complicate atunci cand te incearca o durere de cap incredibila din cauza celor cu care esti impovarat si toate par o incurcatura de nerezolvat si te afli intr-un cumplit impas, neclaritate, confuzie sau panica. Poate sa asculte o problema incurcata si sa gaseasca o solutie simpla, insuflata desigur de Dumnezeu. Din inaltime toate devin mai clare, deoarece sunt vazute in ansamblul lor, iar adeseori mai mici si mai neinsemnate. Si astfel, prin sfaturile simple ale Parintelui pentru problema ta complexa, pleaca de la tine frica zadarnica si panica ce te inabusa.
Parintele are si harisma empatiei. Simte intocmai cum te simti tu, se pune in locul tau, intelege tensiunea, stresul, fricile tale, si vorbeste direct, patrunzator, vindecator. Si cand esti langa el, si cand esti departe de el. Nu de putine ori mi-a telefonat cand aveam un necaz personal, pe care nu-l spusesem nimanui, si – ca si cand n-ar fi stiut nimic! – imi zicea doar: „Ti-am telefonat sa-ti spun sa nu te necajesti, fiindca Domnul te iubeste si este langa tine atunci cand esti singur, ca sa-ti indulceasca singuratatea”. Imi amintesc si de o doamna bogata, frumoasa si cocheta, care s-a dus pentru prima data sa-l vada, zambitoare si stralucind de eleganta si maretie. Iar Parintele, cand a vazut-o, i-a spus imediat: „De ce atata singuratate?”. Iar doamna aceea a inceput sa planga cu suspine.
De asemenea are harisma rugaciunii! A unei rugaciuni neincetate, fierbinti si puternice. Vorbim de contactul cu Dumnezeu, nu de ceva superficial sau formal. De o inima ranita de dragostea dumnezeiasca, o inima care spune „Iisuse al meu” si care simte bucuria simtita de o pereche de indragostiti. Ca si cand L-ar avea pe Iisus acolo langa el, la fel cum eu te vad si cum tu ma vezi. O relatie vie, o atingere, ceva care-i arde inima si o face „ca untul topit”. Rugaciunea Parintelui nu e ceva formal, ci este unire cu Iisus. Le face pe toate cele tipice, dar nu pentru a ramane la ele, ci pentru a atinge esenta care se afla in spatele formei, persoana atragatoare a lui Iisus. Nu stiu daca intelegi ce spun. Insa sigur vei intelege mai multe citind intamplarile din carte.
Si am lasat-o la urma pe cea mai mare, harisma iubirii! Cea mai dumnezeiasca insusire care trimite la insasi identitatea lui Dumnezeu, cu toate ca Dumnezeu este iubire, iar iubirea ramane in veci atunci cand toate celelalte se vor fi sters ca niste lucruri nefolositoare.
Cu siguranta acest om are si alte harisme, multe altele, ca un izvor care curge neincetat si din cand in cand te surprinde cu ceva nou, cu un nou gust si o noua nuanta a maretiei dumnezeiesti.
Toate aceste texte au fost scrise in decursul catorva ani. Am inceput in iulie 1997, cand l-am cunoscut pe Parinte, cand am mers si l-am intalnit pentru prima oara la manastirea lui si am avut primul contact cu el.
L-am vazut pentru prima data, am suferit un soc, m-am intors acasa ametit, simteam cum inima imi ardea, cum picura in mine o dulceata incredibila, si am spus: „Nu se poate! Aici se intampla ceva! Trebuie negresit sa exprim tot ceea ce simt acum. Trebuie sa le spun undeva, sa le scot din mine, sa le impartasesc, sa le intiparesc undeva. Nu se poate ca acestea sa ramana doar in mine, fiindca simt ca sufletul meu va exploda, se va topi”.
Am iesit alergand in centru, in Halandri unde stateam, am intrat intr-o librarie si am cumparat un caiet frumos, imbracat in piele, cu foi albe. Si am inceput sa scriu. De mana. Am facut-o doar pentru mine. N-am avut in minte nici edituri, nici carti, nici altceva. Traiam in betia mea si voiam sa exteriorizez toata aceasta stare care ma coplesea. Sa nu se evaporeze in zadar.
De altfel nu stiam unde ma vor duce toate acestea, nici unde va conduce relatia mea cu el si cat va dura. Nu stiam daca asa va fi mereu, daca fiecare intalnire a noastra imi va aprinde in inima aceasta flacara care ma va topi launtric de caldura, dulceata, pace, bucurie, explozie si extaz dumnezeiesc.
Nu stiam nimic. Doar un singur lucru: ca pe acest om atat de special si rar sigur il voi revedea iarasi si iarasi, de multe ori.
AUTORUL