Descriere
Dupa ce s-a remarcat ca maestra a comediei, in calitate de co-scenarist al unor seriale sclipitor de inteligente si debordand de umor situational, ca Schitt's Creek sau Working Moms, Monica Heisey debuteaza in literatura cu un roman savuros, unde isi foloseste spiritul satiric si inventivitatea comica pentru a investiga un divort modern, cu toate complicatiile si crizele lui.
Maggie se simte bine. Foarte bine, multumesc.
Desigur, nu mai are bani. Jon era cel care gestiona banii, iar jobul part-time de asistent universitar nu-i permite sa inchirieze acelasi apartament central. Casatoria care trebuia sa incununeze noua ani de relatie plina de pasiune a durat doar 608 zile. Dar la venerabila varsta de 29 de ani, Maggie e hotarata sa-si traiasca din plin noua viata de Divortata Surprinzator de Tanara™.
Cu ajutorul unui grup de prieteni coborati parca din seria Bridget Jones, Maggie isi exploreaza primul an de celibat, trezindu-se uneori pe podea, alteori in paturi straine si punandu-si intrebari dificile despre viitor.
Imbinand hohote dezlantuite de ras cu observatii profunde, Foarte bine, multumesc e o comedie tandra si dulce-amara, care expune nesiguranta relatiilor moderne, a prieteniilor si a cautarii unei identitati.
Monica Heisey iti ofera veselie si sensibilitate, superficialitate si profunzime, si o viziune personala, intensa si neasteptata asupra ideii de iubire in zilele noastre.
„Fiecare propozitie scrisa de Monica Heisey e un rasfat. Observatiile ei legate de barbati, femei, prietenie, familie, iubire, sexualitate si feminitate sunt in egala masura hazlii si profunde. Nimeni nu ma face sa rad asa cum ma face ea.” – Dolly Alderton, scriitoare.
"Monica Heisey e o scriitoare cu foarte mult umor, ceea ce ar fi suficient pentru mine sa recomand aceasta carte. Dar nu uitati: umorul nu e doar un supliment al realismului, ci o componenta necesara a acestuia. Foarte bine, multumesc incepe ca o comedie usoara si absolut deloc romantica, dar se transforma rapid intr-o poveste mult mai tensionata si existentialista, a unei femei care habar n-are cine e sau ce i se intampla. Si, da, e foarte amuzant.” – Lauren Oyler, scriitoare.
„Foarte bine, multumesc e un adevarat deliciu. Heisey nu omite detaliile dificile, si dezvaluie nenumaratele moduri in care oamenii se transforma in mici monstri, atunci cand au inima zdrobita si-si pierd autocontrolul. Aceast roman are un umor dezlantuit si se cere imperios citit. E genul de carte pe care o impartasesti de indata cu cea mai buna prietena a ta. Am adorat-o.” – Kristen Arnett, scriitoare.
„Genul de carte de care ti-e dor dupa ce o termini, dar care te face, totodata, sa te simti delicios de multumita si de satisfacuta. Condeiul lui Heisey are un ascutis necrutator, un umor incisiv, o abilitate subtila de a dezarma cititorul si o tandrete sfasietoare. E o poveste minunata despre iubire, despartire, prietenie, regasirea propriei personalitati si speranta ca, dupa o prabusire confuza, e posibil sa-ti revii si sa fii un om mai complex decat inainte. Am simtit-o pe Maggie ca pe o prietena haotica pe care o ador, iar Heisey ii spune minunat povestea.” – Bolu Babalola.
„Una dintre cele mai amuzante si critice relatari ale unui nou inceput neasteptat pe care le-am citit vreodata.
Monica Heisey nu e interesata doar de latura romantica a divortului, ci si de modul in care identitatile noastre se dizolva si de prabusirea in gol care insoteste acest pas. Daca te-ai simtit vreodata pierdut si ai sperat ca acest drum duce spre intelepciune, Foarte bine, multumesc e romanul tau.” – Stephanie Danler, scriitoare.