Descriere
Romanul acesta intitulat sugestiv "Frenţa noastră cea de toate zilele", l-am dus cu mine din copilărie, exact ca pe o povară, de care nu mă puteam nicidecum elibera. Aveam în permanenţă senzaţia că n-a sosit încă momentul, că el va trebui să mai aştepte, pentru a putea în fine deveni un best-seller.
Fără a fi nicidecum o paseistă, având un permanent şi acut simţ al realităţii, ezitam totuşi, de teamă ca nu cumva să eşuez, să nu mă apropii prea mult de clasicii literaturii noastre, deşi copilăria mea semăna izbitor cu a lor, fiind în esenţă "copilăria copilului universal", după opinia lui G. Călinescu.
Iată că vremurile s-au schimbat însă, că tehnologia a făcut progrese uluitoare şi că, în pofida regretelor noastre, suntem obligaţi de împrejurări să ne adaptăm societăţii în care trăim.
Şi, în sfârşit, a sosit momentul în care am decis brusc să mă eliberez de această grea povară a "amintirilor din copilărie". Tocmai predasem unor elevi din clasa a X-a de liceu romanul autobiografic "Amintiri din copilărie", de Ion Creangă. Evaluând cunoştinţele elevilor, am avut surpriza să constat că niciun elev nu ştia lecţia. Am fost puţin cam iritată şi, pentru a mă mai calma puţin, am numit o fostă elevă din şcoala generală, având certitudinea că ea nu îndrăzneşte să vină complet nepregătită la ora de Limba Română. Surpriză totală!... Eleva care provenea din mediul urban a început să plângă şi să-mi explice cu disperare că a încercat să citească opera lui Creangă, dar nu a înţeles absolut nimic şi că nu a găsit cuvintele "necunoscute" în dicţionar.
Am realizat imediat că eleva avea perfectă dreptate în momentul în care mi-a prezentat ca probă caietul de clasă în care îşi notase, aşa cum îi obişnuisem eu de mici, cuvintele neînţelese. Erau pagini întregi de cuvinte "noi": sarică, procopseşti, duhoare, curechi etc.
Mă rog, pentru mine, actualitatea lui Creangă devenise deja discutabilă..
Lucrurile nu s-au oprit însă aici…Am fost rugată să suplinesc o colegă de la gimnaziu şi, întâmplarea a făcut să predau tot o lecţie cu tema: Copilăria. Urmau câteva exerciţii, dintre care unul le cerea elevilor să povestească o întâmplare veselă petrecută în copilărie.
Iarăşi surpriză!... Niciun elev nu a fost capabil să povestească ceva, nici vesel şi nici măcar trist. Am început să forţez puţin lucrurile, dar…zadarnic! Aceşti copii nu avuseseră de fapt copilărie, ei ştiau doar atât: să se joace pe calculator. Iritată la maxim, am început să le povestesc "secvenţe" din copilăria mea. Ascultau fascinaţi, pur şi simplu nu le venea a crede că acestea sunt realităţi şi nu ficţiuni. A sunat repede clopoţelul, dar niciun elev nu se mişca din bancă. Toţi strigau în cor: "Nu plecaţi! Mai spuneţi, vă rugăm! Mai spuneţi!"…
Sunase deja de intrare. A sosit în clasă profesorul următor, iar ei mă rugau cu lacrimi în ochi să mai vin şi ora viitoare în locul doamnei lor profesoare, ca să le mai povestesc din "amintirile". ce-i drept şi eu, cam revoltată de soarta bieţilor copilaşi, mai exagerasem unele scene, cum ar fi cele cu bandele de hoţi căutaţi de vardişti sau cea cu mostrele bancare, făcând pe grozava:
- La vârsta voastră, eu trăgeam deja cu arma şi dădeam "lovituri" bancare, măi, iar voi nu ştiţi măcar să povestiţi o biată întâmplare din copilărie!... Asta-i copilărie, la voi, măi? Asta-i curată evadare din real în virtual! Astea-s surogate, măi copii, încercaţi să mai citiţi şi voi câteo carte, să vă mai plimbaţi cu bicicleta prin parc, să jucaţi şotronul sau v-aţi ascunselea măcar, altminteri veţi fi iremediabil pierduţi, căci: Cine n-are copilărie n-are nimic pe lumea asta.
Întâmplările acestea m-au afectat mult, am conştientizat că vor urma altfel de generaţii şi m-am considerat deja "depăşită" de vremurile cărora refuz să mă conformez.
Am decis brusc să-mi răstorn povara copilăriei şi să readuc în prim plan copilăria aceea reală, feerică, paradisiacă a generaţiei noastre care s-a adaptat "din mers" tehnologiei moderne, dar a rămas totuşi cu rădăcinile adânc înfipte în realitate şi pentru care virtualul este doar un "paradis artificial".
Muţi dintre eroii acestui roman au devenit peste vreme poliţişti, după cum i-au "format" şi "modelat" jocurile acelea nevinovate ale copilăriei de mult apuse…
Prof. dr. Luminiţa Săndulache