Frumosii invinsi - Leonard Cohen

9789734652259
Autor: Leonard Cohen
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
in stoc
19.22 lei
+

Descriere

Traducere din limba engleza si note de Liviu Bleoca
Postfata de Mircea Mihaies
 
Frumosii invinsi este unul dintre cele mai faimoase romane ale anilor’60 si, in acelasi timp, cartea cea mai lipsita de inhibitii a lui Leonard Cohen. Pornind de la un joc existential in care planurile penduleaza intre sexualitate exacerbata si misticism acut, o asociere extrem de indrazneata, autorul contureaza cu talent si efervescenta narativa o lume a suferintei si extazului, nascuta din iubire si frustrare. Destinul celor trei personaje contemporane si cel al Fecioarei irocheze din secolul al XVII-lea se leaga intr-un mod straniu pina la final, intr-o carte despre prietenie si compasiune, iubire si ura, credinta si blasfemie.

Leonard Cohen s‑a nascut in 1934 la Montréal. A absolvit McGill University, unde, la virsta de 17 ani, a infiintat si un grup muzical de country, numit Buckskin Boys. Tot atunci incepe sa scrie si versuri. Primul sau volum de poezii, Let Us Compare Mythologies, apare in 1956, dar recunoasterea si succesul – inclusiv in afara granitelor Canadei – vin odata cu al doilea volum de versuri, The Spice Box of Earth, aparut in 1961. Dupa ce studiaza o scurta perioada la Columbia University din New York, Cohen se stabileste in Grecia, pe insula Hydra, si publica un nou volum de poezii care va stirni multe controverse, nu doar din cauza titlului: Flowers for Hitler (1964). In aceeasi perioada ii apare primul roman, The Favourite Game (Joaca preferata). Trei ani mai tirziu, acesta va fi urmat de Beautiful Losers (Frumosii invinsi, 1966; Polirom, 2003, 2008, 2015), un experiment narativ indraznet si provocator despre demitizarea lumii moderne. Spirit nelinistit, mereu in cautare de nou, Cohen paraseste Grecia la sfirsitul anilor ’60, traieste o vreme in Anglia, apoi in Statele Unite si revine frecvent in Canada. In 1967 participa la Festivalul de Muzica Folk din Newport, unde este remarcat de John Hammond de la casa de discuri Columbia A&R (producatorul lui Billie Holiday, Bob Dylan, Bruce Springsteen). Ca rezultat al acestei intilniri, in acelasi an apare albumul de debut al cantautorului canadian – The Songs of Leonard Cohen. Din acest moment, cariera sa de succes pe scena internationala se lanseaza fulminant. Multe din cintecele lui ajung sa fie folosite in coloana sonora a unor filme remarcabile (cum ar fi McCabe and Mrs. Miller al renumitului regizor Robert Altman). In 1993 se organizeaza la Red Deer, Alberta, prima sesiune de comunicari avind ca subiect opera lui Leonard Cohen. In acelasi an, scriitorul si muzicianul canadian primeste Governor General’s Performing Arts Award pentru intreaga sa activitate. La inceputul carierei sale, Cohen afirma ca „aspira sa ajunga un poet minor” si nu mai mult de atit. Astazi, succesul sau in plan literar si muzical depaseste cu mult asemenea asteptari. Talentul de a explora si exploata sentimentele umane, de a crea stari si imagini socante sau cel putin percutante impune un aer de prospetime ce se simte atit in proza si poezia, cit si in muzica lui Leonard Cohen. Artistul canadian a incetat din viata in 2016, la virsta de 82 de ani.