Descriere
PREFATA
Din dorinta de a se asigura caracterul operational al acestui auxiliar curricular, in prezentarea didactica a temelor pedagogice selectate s-a optat pentru o structura algoritmica identica, structura care include:
a) Obiective/competente vizate prin studiul temei;
b) Termeni si sintagme-cheie;
c) Suport teoretic;
d) Esentializarea si explicitarea continutului prin intermediul unor organizatori cognitivi/scheme;
e) Sarcini de reflectie si exercitii aplicative;
f) Sugestii pentru luarea notitelor;
g) Recomandari bibliografice pentru studiul individual:
- Bibliografie selectiva;
- Bibliografie recomandata pentru aprofundari.
Multitudinea de prilejuri de reflectie, de aplicare, de exersare si elaborare, adesea creativa, situatiile de invatare problematizate si euristice etc., reunite in sectiunea ,,Sarcini de reflectie si exercitii aplicative", invita la receptare activa, interactiva si critica, exprimabila in cadrul cursurilor, seminariilor, dezbaterilor, dar si in activitatea didactica efectiva, in proiectarea si experimentarea propriilor practici pedagogice.
De altfel, si sectiunea intitulata ,,Esentializarea si explicitarea continutului prin intermediul unor organizatori cognitivi/scheme" poate fi valorificata de formatori sau chiar de catre cursanti ca o sursa importanta pentru analize, comentarii, descrieri, explicatii, punere de probleme, problematizari, rezolvari de probleme s.a.m.d. Aceasta sectiune contine unele reprezentari iconice care ilustreaza elemente componente ale sectiunii ,,Suport teoretic", devenind astfel puncte de plecare in realizarea de reflectii individuate sau colective, problematizari, nuantari, aprofundari etc.
Nutrim speranta ca, prin clarificarile de ordin conceptual oferite, prin incercarile de evidentiere a relatiilor si a interrelatiilor dintre concepte si, cu deosebire, prin maniera reflexiva de interactiune cu cititorul, ii oferim acestuia o provocare constructiva de organizare si reorganizare, de constructie si reconstructie a experientelor de invatare, de cunoastere si de formare profesionala teoretica si practica.
Autoarele