Descriere
Dincolo de medalii a fost, de cele mai multe ori, o suferință enormă și a intervenit un lung șir de privațiuni. „Prețul aurului” – cum avea să scrie, de pildă, una dintre campioane (Maria Olaru) – a fost uriaș și a putut adesea însemna copilării și adolescențe efectiv schilodite (precum s-a întâmplat la Alexandra Marinescu). Unele dintre fete au găsit resurse nebănuite pentru a-și reveni atât fizic cât și, mai ales, mental. Altele, din nefericire, nu…
Teodora Ungureanu, colega Nadiei Comăneci, în 1980 s-a căsătorit cu gimnastul român Sorin Cepoi și împreună au o fiică, Adriana. Teodora și soțul ei lucrează o perioadă în cadrul trupei de circ Cornea, după care se mută în Franța, unde antrenează timp de opt ani, iar din 1993 se stabilesc în SUA. În prezent, Teodora și soțul ei conduc clubul de gimnastică Dynamic Gymnastics, lângă New York.
În iunie 1991, Ecaterina Szabó se căsătorește cu Cristian Tamaș, fost membru al echipei de caiac a României și împreună au doi băieți: Lorenzo și Zeno. În 1992, părăsesc România și se stabilesc în Chamalières (Franța), unde Kati devine antrenoare la un mic club din localitate.
Vanda Hădărean locuiește din 2006 în Canada. A câștigat patru titluri consecutive de Miss World Fitness (2008, 2009, 2010, 2011) și apare în reclame la produse nutritive pentru sportivi. Înainte să plece din România a apărut în Playboy.
Corina Ungureanu a renunțat la sport în 1999 și imediat a stârnit un imens scandal, pozând tot în Playboy, apărând încă de două ori nud, o dată în România și o dată în Japonia, alături de Claudia Presecan și Lavinia Miloșovici, împreună cu care înregistrează și un film video erotic.
Situație de neînțeles, Floarea Leonida s-a reprofilat în Germania, unde a devenit prostituată de lux!
‒ Suferința de dincolo de medalii: de la renunțarea la o ciocolată la pericolul scaunului cu rotile
‒ Înainte de orice: Octavian Bellu și Mariana Bitang
‒ Márta și Béla Károlyi, o poveste încrâncenată, cu multe semne de întrebare
‒ Teodora Ungureanu, „geamăna” Nadiei Comăneci
‒ Ecaterina Szabó, campioana dependentă de morfină
‒ Emilia Eberle și amintirea frisonantă a coșmarului
‒ Aurelia Dobre – prima noastră campioană mondială absolută și primul pictorial nud pentru Iepuraș
‒ Daniela Silivaș sau visul american al doamnei Harper
‒ Lavinia Miloșovici… și filmele XXX făcute în Japonia
‒ Corina Ungureanu, o mare vedetă Playboy dar nu numai
‒ Simona Amânar și săriturile ei unice
‒ Maria Olaru sau controversata „sinceritate incomodă”
‒ Gina Gogean sau omul perfect de echipă
‒ Floarea Leonida, marasmul unei escorte de lux
‒ Alexandra Marinescu și vârsta reală a unei gimnaste emoționant de frumoase
‒ Andreea Chelaru, ultima săritură Tsukahara
‒ Monica Roșu la pupitrul știrilor sportive
‒ Andreea Răducan și teribila poveste a Nurofenului de la Sidney
‒ Sandra Izbașa, ce blondă fascinantă!
‒ Cătălina Ponor, campioana longevivă
‒ În loc de Epilog: Vanda Hădărean – paradoxul celui mai frumos trup din lume
ROMÂNI ȘI ROMÂNCE CARE AU SCHIMBAT LUMEA (20 volume)
Fără a inventa false merite și priorități inexistente în enciclopediile serioase, destui români și destule românce au impresionat lumea – sau, măcar, Europa! – cu performanțele lor în diverse domenii, de la impunătoarea cultură de profunzime la seducătoarea industrie a entertainmentului profan, fără a neglija domenii precum sportul de performanță, medicina de pionierat sau aventurile exploratorii în diferite zone abisale și necunoscute muritorilor de rând.