Descriere
Carte de fictiune inspirata dintr-o realitate traita pe viu, Hanul pacatosilor exploreaza captivant si veridic universul damnat al inchisorilor de drept comun dinainte de decembrie ’89, dupa ce memoriile, amintirile, jurnalele ultimului deceniu ne-au obisnuit cu inumana suferinta din infernul inchisorilor politice ale acestui secol al tuturor dictaturilor. Probabil acelasi, inca din vremurile cand a fost inventata privarea de libertate ca ispasire pentru cele mai vechi pacate ale lumii, sistemul a pastrat aproape neschimbata psihologia paznicilor si a „clientilor“ sai, dincolo de mode si timp, indiferent de sistemul politic. Si totusi, aceasta prefigurare temporara pe pamant a pedepselor vesnice ale iadului este foarte putin cunoscuta celor din afara ei, desi de-a lungul vremii subiectul a fost abordat de autori faimosi precum Cellini, Cervantes, Casanova, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Dostoievski, Oscar Wilde, Arghezi, Voiculescu si multi altii, inainte si dupa ei.
Octav Bozintan [...], aflat la primul sau roman publicat, este un nume inca necunoscut cititorilor de literatura. Cartea de fata il impune ca o certa promisiune a noului val de prozatori cu „vana“ narativa, intorsi, dupa experimentele textuale ale anilor ’80, la placerea directa a povestirii, care a dat intotdeauna farmecul primordial al romanului. Autor din aceeasi generatie cu Radu Aldulescu, Emil Mladin si Dumitru Ungureanu, de pilda (prozatori de tip „Panait Istrati ori Jack London“), atras stilistic in egala masura de „literatura mahalalei“ interbelice, dar si de cea a „lumii bune“ bucurestene de azi (nu e o mare contradictie), Octav Bozintan deseneaza cu dezinvoltura si curaj portretul, care ar putea fi picaresc si pitoresc, daca n-ar fi atat de dramatic, al unei umanitati chinuite, cand mizerabile, cand demne de mila, creionandu-i personajele cu talent narativ si descriptiv (nu lipsit de unele derapaje poetizante sau rocambolesc-senzationale).
Naratorul-personaj al romanului, un tanar zis „Printul“, surprins inainte, in timpul si dupa „incercarea“ punitiva a inchisorii penale cu care se confrunta, strabate initiatic, de la adolescenta zvapaiata la o amara maturizare, o „sublume“ infiorata uneori de sentimente omenesti, ce transforma micul ei infern cotidian intr-un posibil purgatoriu.
O carte matura cu un subiect insolit, mult deasupra unui debut obisnuit, care lasa loc evolutiilor viitoare ale unui autor bantuit deja, dincolo de propriile expieri biografice, de ispita scrisului ca destin asumat. Caci in literatura, poate mai greu decat a deveni scriitor este a ramane. (Alexandru CONDEESCU)
Octav Bozintan [...], aflat la primul sau roman publicat, este un nume inca necunoscut cititorilor de literatura. Cartea de fata il impune ca o certa promisiune a noului val de prozatori cu „vana“ narativa, intorsi, dupa experimentele textuale ale anilor ’80, la placerea directa a povestirii, care a dat intotdeauna farmecul primordial al romanului. Autor din aceeasi generatie cu Radu Aldulescu, Emil Mladin si Dumitru Ungureanu, de pilda (prozatori de tip „Panait Istrati ori Jack London“), atras stilistic in egala masura de „literatura mahalalei“ interbelice, dar si de cea a „lumii bune“ bucurestene de azi (nu e o mare contradictie), Octav Bozintan deseneaza cu dezinvoltura si curaj portretul, care ar putea fi picaresc si pitoresc, daca n-ar fi atat de dramatic, al unei umanitati chinuite, cand mizerabile, cand demne de mila, creionandu-i personajele cu talent narativ si descriptiv (nu lipsit de unele derapaje poetizante sau rocambolesc-senzationale).
Naratorul-personaj al romanului, un tanar zis „Printul“, surprins inainte, in timpul si dupa „incercarea“ punitiva a inchisorii penale cu care se confrunta, strabate initiatic, de la adolescenta zvapaiata la o amara maturizare, o „sublume“ infiorata uneori de sentimente omenesti, ce transforma micul ei infern cotidian intr-un posibil purgatoriu.
O carte matura cu un subiect insolit, mult deasupra unui debut obisnuit, care lasa loc evolutiilor viitoare ale unui autor bantuit deja, dincolo de propriile expieri biografice, de ispita scrisului ca destin asumat. Caci in literatura, poate mai greu decat a deveni scriitor este a ramane. (Alexandru CONDEESCU)