Descriere
Hotul de Ingeri - Florin Botica
Poezia lui Florin Botica este caracterizata prin modernism – in sens de curajoasa, constientizata abordare fata de capcanele acestei realitati nemiloase; si de existentialism – in sens de asumare si de alegere a instrumentelor cu ajutorul carora izbutim sa sorbim suferinta pana la drojdie.
Constant Calinescu
Florin Botica isi scrie versurile penduland intre real si imaginar, extreme care genereaza stari poetice si discursuri lirice distincte. In ambele situatii, nu poetul alege, ci, desi suna paradoxal, el este cel ales. Autorul foloseste, ca noi toti, cuvintele, deosebirea constand in faptul ca acestea sunt patrunse de alt spirit decat cel obisnuit, general si abstract. Resimtindu-le importanta si impactul, Florin Botica le inchina lor, cuvintelor, cateva poeme numite, de altfel, in termeni expliciti. Caracterul purificator al perspectivei alese este dat de observatia ca ele inceteaza de a mai fi notiuni, sau, altfel spus, cu un termen nu tocmai potrivit, vehicule de sensuri. Prin ceea ce numeste „preluarea puterii de catre cuvinte”, Florin Botica accede la origini, la daimonul cuvantului, adica la sentimente primordiale, trairi si stari, nicidecum notiuni, iar efectele produse sunt cu totul altele.
Lucian Chisu
Adeseori, in eul din lirica poetului Florin Botica in singuratatea lui se marturiseste omul, in genere.
Merita felicitati poetii care se straduiesc sa ne faca a intelege rolul universal al marilor singuratati.
Ion Dodu Balan
Pregatiti-va, asadar, stimati cititori, sa deschideti si sa parcurgeti cu voluptate cartea de poeme Hotul de Ingeri, a domnului Florin Botica. Inspiratia poemelor sale va va sari in fata si va va surprinde. La tot pasul.
Valentin Iacob