„Hrana vietii fericite” a monahilor. Fundamente biblice, patristice si canonice despre alimentatia vegetariana si lacto-vegetariana - Arhim. Luca Diaconu

 

Aceasta carte este o meditatie asupra principalelor marturii scripturistice si patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian in purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din manastiri si schituri, aceasta carte se adreseaza si cititorilor mireni, fiindca, asa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, „hrana vietii fericite este Painea ce se coboara din cer”, Hristos, cu Care suntem chemati cu totii sa ne impartasim, indiferent de locul si rostul nostru in lume. De o calitate editoriala deosebita, cuprinzand numeroase ilustratii color, cartea „Hrana vietii fericite a monahilor”. Fundamente biblice, patristice si canonice despre alimentatia vegetariana si lacto-vegetariana cuprinde si un capitol cu concluziile cercetarilor din ultimul deceniu din domeniul medical, biologic, alimentar despre impactul cauzat de schimbarea in timp a alimentatiei omului. „Dumnezeu i-a creat pe primii oameni cu o structura vegetariana, si nu carnivora... Trairea isihasta a Maicii Domnului in Sfanta Sfintelor – unde a beneficiat de o alimentatie supranaturala, nestricacioasa – a fost o pilda de urmat pentru toti monahii in general si in special pentru anahoreti” (Arhim. Luca Diaconu). 
„Acolo [in Rai], nefiind [ingaduita] mancarea de carne, nici monahii nu se cuvine sa manance carne”: ca nu sta in puterea fiecaruia „[...] sa manance sau nu, ci in chip desavarsit se cuvine ca toti sa pazeasca aceasta (s. n.), asa cum a asezat monahilor de Dumnezeu purtatorii Parinti prin tipicurile bisericesti [...]”, mai ales prin Sfantul Sava cel Sfintit, care in Tipicon-ul sau „[...] a hotarat ca monahii sa nu manance deloc carne – asezamant pe care toti Sfintii Parinti l-au primit si l-au intarit – aceasta a ramas lege neclintita si neschimbata a Bisericii. Lege si randuiala pe care toti adevaratii monahi au primit-o pretutindeni cu mare ravna, in Ierusalim si in toata Palestina, in Muntele Sinai si in Muntele Athos, in Constantinopol si in toata Grecia [...] la georgieni si la bulgari, mai apoi si in Rusia, odata cu primirea sfintei credinte, care se pazeste si pana astazi de catre toti, pentru ca nicaieri in trapeze carne nu se mananca” (Sf. Paisie de la Neamt, Raspuns despre nemancarea de carne catre parintii Dorotei si Gerontie). 
„In Rai nu era vin, nu se taiau vite si nici carne nu se manca”, arata Sfantul Vasile cel Mare. Animalele, „[...] supuse legii firii, se hraneau cu fructe. Dar, cand omul si-a schimbat felul de viata si a iesit din hotarele care i-au fost menite, dupa potop, vazand [Dumnezeu] ca oamenii sunt lipsiti de mila, le-a ingaduit sa se bucure de toate: «Mancati toate, precum roadele campului.» (Fc. 9, 3). Prin aceasta ingaduinta, si celelalte vietuitoare au primit libertatea de a manca [orice]. Din acea vreme, leul este mancator de carne cruda, de atunci vulturii asteapta starvurile”. Deci, „dupa potop s-a spus: «Mancati de toate ca pe iarba verde» (Fc. 9, 3). Cand n-a mai fost nadejde de desavarsire, s-a ingaduit ca omul sa se infrupte din toate aceste lucruri”.