Ingerul - Sandrone Dazieri

9786069429594
Autor: Sandrone Dazieri
Editura: Crime Scene Press
Anul aparitiei: 2016
in stoc
39.00 lei
+

Descriere

Dupa „Ucide-l pe Tata”, un nou roman semnat Sandrone Dazieri
O seara racoroasa de septembrie. Trenul de mare viteza de la Milano opreste in gara Termini din Roma. Din vagonul de clasa Top nu coboara niciun pasager: un atac chimic i-a ucis pe toti. Principalii suspecti: teroristii ISIS. Colomba Caselli, politista macinata de cosmaruri si indoieli, se vede nevoita sa inceapa o ancheta dificila. O clipa de neatentie duce la un masacru intr-un centru islamic, iar Colomba este suspendata din Brigada Mobila. Chiar daca nu si-au mai vorbit de luni de zile, apeleaza la fostul ei partener, Dante Torre, barbatul cu o inteligenta uluitoare care a fost tinut aproape intreaga copilarie in intunericul unui siloz. Impreuna, decid sa continue ancheta pe cont propriu.
Foarte curand descopera ca au dat de urma unei forte pe care n-ar fi trebuit niciodata s-o starneasca. O forta de care se tem pana si cei mai mari tortionari din fostul URSS. Un demon crescut in infernul celei mai crunte inchisori sovietice si care acum paseste pe pamant: Ingerul Mortii.
Sandrone Dazieri te arunca intr-o cursa contra cronometru plina de suspans, rasturnari de situatie, teorii ale conspiratiei si umor in romanul care continua aventurile Colombei si ale lui Dante, incepute in bestseller-ul international „Ucide-l pe Tata”.
 
Sandrone Dazieri (pe numele adevarat Sandro Dazieri) s-a nascut in 1964 la Cremona. Cariera lui a avut un traseu neobisnuit. Dupa terminarea gimnaziului, paraseste orasul natal si se inscrie la scoala de management hotelier din San Pellegrino Terme, unde studiaza gastronomia. In aceeasi vara incepe sa lucreze ca bucatar, meserie pe care o va practica vreme de zece ani. Intre timp, tanarul Sandro nu isi neglijeaza pasiunea devoratoare pentru literatura politista, de spionaj, horror, fantasy, SF, benzi desenate si romane grafice. Aceasta este si perioada primelor sale incercari scriitoricesti: reportaje comice pentru revista scolii si cateva povestiri horror pe care le trimite fara succes la mai multe redactii. Dupa anii de ucenicie se muta la Milano si se inscrie la Facultatea de Stiinte politice din oras. 
In Milano nu are unde locui, asa ca isi petrece primii doi ani de universitate dormind in trenurile din Gara Centrala sau in case dezafectate sau puse sub sechestru. In aceasta perioada intra in contact cu asa-numita „miscare a centrelor sociale” si in special cu Centrul Social „Leoncavallo”. Devine activist al institutiei si se implica in protejarea mediului si garantarea dreptului la locuinta. In timpul unei manifestari impotriva centralei nucleare Montalto di Castro din 1986, la varsta de 22 de ani, este arestat si inchis pentru o perioada scurta de timp, pedeapsa fiindu-i prescrisa. Este doar primul dintre multele procese prin care va trece in urmatorii zece ani, tot in calitate de sustinator activ al centrelor sociale. 
Buldozerele care vor distruge centrul „Leoncavallo” in 1994 vor marca sfarsitul carierei sale de activist („nu am regrete”, spune autorul, „dar este un drum care s-a inchis”). In acelasi an renunta la facultate, pe care nu a absolvit-o, devine hamal si se apropie de lumea editoriala in calitate de corector la Telepress. Peste putin timp, de la corector devine publicist si incepe sa colaboreze cu ziarul Il Manifesto in calitate de epert in contracultura si literatura de gen. Ulterior devine director al serviciului editorial pana cand, in 1999, dupa publicarea primului sau roman, Attenti al Gorilla, editura Mondadori il cheama sa conduca Gialli Mondadori – sectiunea dedicata literaturii politiste – iar mai apoi intreaga sectiune de carti destinate publicului larg. Scrie alte trei romane pentru adulti, tot noir (La cura del Gorilla, Gorilla Blues, Il Karma del Gorilla), un roman pentru copii (Ciack si indaga, incununat cu Premiul Bancarellino) si numeroase povestiri. 
Pe langa romane scrie scenarii de cinema si televiziune, o activitate pe care o continua si in ziua de azi. In 2004 este numit director al Libri per Ragazzi Mondadori, sectiunea de literatura destinata tinerilor, dar in 2006 paraseste postul si alege sa devina scriitor cu norma intreaga. De atunci a colaborat cu Mondadori in calitate de consultant, iar din 2012 este redactor-sef al colectiei „Young Adult di Fabbri”.
Din 2006 incepe sa colaboreze in calitate de scenarist in cadrul mai multor proiecte de seriale TV. Printre ele: Intelligence, Squadra Antimafia, Il Sistema.
In 2014 publica romanul Ucide-l pe Tata (Uccidi il Padre), care devine in scurt timp bestseller si este tradus in 20 de tari. 
Este casatorit, vegetarian si pacifist si face naveta intre Milano, Roma, Pergola, Cremona si Moscova.