Descriere
Desi ascultarea ar putea parea mai simpla decit vorbirea, in realitate este la fel de complexa, implicind receptarea mesajului, intelegerea continutului sau, atribuirea unor semnificatii, evaluarea, emiterea unor judecati de valoare. Invata sa asculti le ofera parintilor, psihologilor, educatorilor, studentilor si chiar elevilor numeroase informatii utile despre aspectele teoretice ale comunicarii, dar mai ales indicatii cu privire la modul in care putem dobindi calitati de buni ascultatori. Daca prima parte a lucrarii se ocupa in principal de aspecte ca raportul limba-limbaj-comunicare, formele si functiile comunicarii verbale, paraverbale si nonverbale sau feedbackul ca element reglator al comunicarii, a doua parte abordeaza factorii si conditiile ce pot influenta ascultarea si in special forma ei superioara, ascultarea activa. In ultima parte, consacrata aspectelor practice, autoarele propun strategii, tehnici si procedee concrete de formare a deprinderilor de buna ascultare.
Elena Bonchis este profesor universitar doctor, initiatoare si membru fondator al Asociatiei Nationale a Psihologilor Scolari, presedinte de onoare al acesteia, editor al Romanian Journal of School Psychology. A publicat peste 100 de studii si articole in reviste de specialitate nationale si internationale. Este autoarea volumelor: Studierea imaginii de sine in copilarie si adolescenta (1997), Copilul si copilaria – o abordare psihopedagogica (1998), Metodica predarii psihologiei in liceu (1999), Psihologia desenului copilului (2003), Teorii ale dezvoltarii copilului (2006), Psihologia copilului (2007), Desenul si dezvoltarea cognitiva a copilului (2010), Am fost prietena lui Trebuie (2016); coautoare a volumelor: Practica pedagogica intre traditie si inovatie (1997), Copilaria – fundament al personalitatii (1997), Educatia ieri‑azi‑miine (1998), Competente predictibile ale dascalului in perspectiva viitorului (2006), Educam si vindecam prin povesti (2008), Introducere in psihologia personalitatii (2009); a coordonat volumele: Dezvoltarea umana – aspecte psihosociale (2000), Invatarea scolara (2002), Psihologia virstelor (2004), Psihologie generala (2006), Cunoasterea psihologica a copilului – premisa a adaptarii scolare (2009), Impactul parentingului incomplet asupra dezvoltarii socioemotionale a copilului si adolescentului (2010), Familia si rolul ei in educarea copilului (2011), Psihologia jocului (2014).