Descriere
In anul 2009, terminam o lucrare, consacrata magiei si istoriei sale, cu aceste randuri:
"Ceea ce ii leaga pe magi intre ei... este existenta unei carti.
O carte indescifrabila si totusi foarte ravnita, o carte mereu recopiata si transmisa mai departe. Schimbandu-si titlul, infatisarea si autorul presupus, de-a lungul epocilor...
Aceasta carte imi bantuie visele si, gratie indicatiilor pe care le-am putut culege despre ea, cred ca acum ma aflu pe o pista serioasa."
Ei bine, mi se pare ca a venit momentul sa dezvalui rezultatul investigatiilor intreprinse.
Si iata nu una, ci treisprezece dintre lucrarile cele mai misterioase care au jalonat istoria omenirii din secolele cele mai indepartate pana astazi.
Aceste texte au fost respinse, dispretuite, distruse, rupte, ascunse. Unele dintre ele, din contra, au fost apreciate, chiar celebrate. Toate acestea din motive incorecte, care nu corespundeau deloc cu adevaratul lor continut.
Oricum, ascunse si, mai rar, la lumina zilei, aceste carti au supravietuit intr-un fel sau altul.
Unele dintre ele, oricat ar parea de uimitor, nici nu existau! In timp ce altele au disparut.
Totusi, toate au lasat urme si au marcat istoria cu amprenta lor.
In paginile care urmeaza, am incercat sa le reconstitui istoria si sa ma apropii de continutul lor, in pofida secretului care le invaluie deseori.
Introducere... 5
1. Cartea lui Enoh (respinsa de evrei si crestini, scrisa din secolul al III-lea pana in secolul I i. Hr.)... 7
2. Evanghelia lui Iuda (omul care l-a tradat pe Iisus - secolul al II-lea d. Hr.)... 19
3. Cartea de smarald (blasfemia la adresa Coranului - secolul al IX-lea)... 33
4. Cartea celor doua principii (testamentul catarilor - cca. 1240)... 39
5. Cartea ingerului Raziei (misterele Cabalei - inceputul secolului al XIII-lea)... 51
6. Tratatul despre cei trei impostori: Moise, Iisus, Mamomed (mijlocul secolului al XIII-lea)... 61
7. Marele Albert (grimoarul secret al vrajitorilor - 1245-1580)... 73
8. Codexul Voynich (scris intr-o limba necunoscuta - 1404-1438)... 87
9. Centuriile lui Nostadamus (profetii pana la sfarsitul lumii - prima editie: 1555)... 99
10. Fama fraternitatis (manifestul rozacrucienilor - 1614)... 109
11. Cartea muta (un manual alchimic misterios - 1677)... 121
12. Cartea Legii (scrisa de Fiara 666 - 1904)... 129
13. Necronomicon (cartea care iti ia mintile - 1923)... 135
Concluzie... 149
Postfata... 151
Note si referinte bibliografice... 163
Multumiri... 177
Minunea a avut loc in 2006, dupa cum am mai spus. Codexul este in prezent conservat la Fundatia Bodmer din Geneva, asteptand sa fie depus la Muzeul copt din Cairo, operatie prevazuta initial pentru 2009.
Codexul, caruia i s-a stabilit vechimea cu carbon 14, dateaza din secolul al III-lea d. Hr., dar este traducerea in limba copta a unui original grecesc, de negasit pana acum, datand si el din secolul al II-lea - se stie acest lucru deoarece Irineu de Lyon la mentionat la sfarsitul secolului al II-lea. Este, asadar, vorba de un text contemporan cu inceputul crestinismului. Mormantul in care a fost ingropat in Egipt continea, dupa cum am vazut, si alte manuscrise. Ansamblul era format din texte crestine canonice si altele apartinand curentului crestin gnostic, plus un tratat grecesc de matematica. Toate acestea ne fac sa credem ca era mormantul unui erudit gnostic, probabil interesat de ezoterism. Celelalte texte gnostice erau, spre deosebire de Evanghelia lui Iuda, deja cunoscute; unele dintre ele se gaseau printre manuscrisele descoperite in 1945 la Nag Hammadi, la nord-vest de Luxor.
Si in acel caz, textele ezoterice stateau alaturi de cele ale gnosticismului crestin, cum ar fi Evanghelia lui Toma sau Prima Apocalipsa a lui Ioan, toate respinse de Biserica oficiala. Este adevarat ca, de-a lungul timpului, gnosticismul s-a amestecat treptat cu ermetismul.
Nimic surprinzator. Curentul gnostic - de la cuvantul din greaca veche gnosis, "cunoastere" - constituia o miscare crestina influenta. Cunoasterea lui Dumnezeu, afirma el, era rezervata unor alesi gratie unei receptari directe, imediate, a divinului, nu prin intermediul traditiei, pe care pretindea sa o detina curentul rival. Acesta din urma, miscare apostolica, avea sa iasa in cele din urma invingator in fata tuturor celorlalte din sanul Bisericii in formare. Miscarea pretindea ca detinea traditia transmisa in linie directa de apostolii lui Hristos. Cunoasterea gnosticilor insa, un fel de iluminare interioara rezervata initiatilor, intretinea o relatie de proximitate, de simpatie naturala cu ezoterismul... Dupa parerea lui April D. DeConick, specialist in studii biblice si gnosticism, unii gnostici practicau, in afara riturilor Bisericii apostolice, propriile rituri in cercuri proprii. De aceea, spune ea, "ar putea fi comparati cu crestinii care, in zilele noastre, fac parte si din francmasonerie".
Cele 26 de file ale Evangheliei lui Iuda ne infatiseaza o viziune asupra lumii si a universului, o cosmologie complet diferita de cea pe care o gasim in Biblia canonica. Aceasta viziune asupra lucrurilor era totusi impartasita de curentul crestin gnostic si, daca acesta s-ar fi impus in fruntea Bisericii, in loc sa fie respins, ar fi existat mari sanse ca o astfel de viziune sa ne para foarte familiara astazi. Vom vedea, mai departe in carte, ca aceasta conceptie, care noua ni se pare ciudata, a continuat, dupa toate aparentele, o existenta subterana, marginala si ca a fost cat pe ce sa revina la suprafata si chiar sa se impuna, dupa mai multe secole, in Occident.
In cosmologia gnostica, nu Dumnezeu, Dumnezeul transcendent al religiilor evreiasca, crestina si musulmana, a creat lumea, ci un demiurg rau, acel Dumnezeu invidios, Yahve, pe care il vedem actionand in acea parte a Bibliei pe care crestinii o numesc Vechiul Testament (si care este "cartea", Biblia evreilor). Speculatiile gnostice asimileaza aceasta divinitate colerica cu ingerul decazut Lucifer, purtatorul de lumina care s-a desprins de Dumnezeu pentru ca, plin de aroganta, dorea sa-l egaleze, sa rivalizeze cu El si, putem sa ne gandim, chiar sa-l detroneze. "Nu exista alt Dumnezeu afara de mine", declara cu orgoliu si aroganta - cel putin pentru crestinii gnostici - Yahve in Deuteronom.
... asa lucrarile continand retete si secrete ale magicienilor si vrajitorilor.
Carti interzise, mult timp colportate si copiate clandestin, volume considerate periculoase, ele au uneori un format foarte mic, alteori sunt foarte groase si grele. Atat de grele incat il domina pe posesor, care se pomeneste tintuit, paralizat. Carti despre care legenda spune ca trebuie legate cu lanturi, altfel ar putea sa se deplaseze pe ascuns, de preferinta noaptea, astfel incat dimineata sa nu mai fie gasite. Sau carti de care, dimpotriva, nu te poti debarasa daca au devenit prea stanjenitoare. Se spune ca, aruncate in foc, nu ard, in timp ce proprietarul e inghitit de flacari in fata caminului. Pe scurt, carti ce par inzestrate cu viata proprie. Astfel, e mai bine sa fie manuite cu mare grija, pentru ca puterile pe care le au sa nu se intoarca impotriva celor care le folosesc.
Aceste lucrari poarta nume ciudate, nelinistitoare. Titluri care starnesc visarea sau inclina spre cosmar. Dragonul rosu, Gaina neagra, Fluturele verde, Cucuveaua neagra. Sau: Claviculele lui Solomon, redescoperita si tradusa de McGregor Mathers, fondatorul Ordinului Golden Dawn, in 1888, A sasea si a saptea carte a lui Moise, Comoara batranului pira-midelor, Cartea conjurarilor Papei Honorius, Enchiridionul Papei Leon, Ritualul inaltei magii de Cornelius Agrippa... Aceste lucrari propun secrete de vindecare si altele care fac rau, explica cum se realizeaza talismanele, amuletele, cum se invoca ingerii sau multe spirite necurate. Ele sunt porti ce se deschid spre alte lumi, inspaimantatoare sau instelate.
Cel mai celebru printre toate grimoarele este fara tagada Marele Albert, de care ne vom ocupa in acest capitol. Si el poarta un nume care il personifica, numele unui personaj autentic, filosoful din secolul al XIII-lea Albertus Magnus. Dar titlul sugereaza si ideea ca aceasta carte este si ea mare.
De altfel, este insotita in mod regulat de un supliment de dimensiuni mai mici, numit Micul Albert.
Michel Angel, cel care a tradus pentru prima data in limba franceza, in 1995, De mineralibus, o lucrare stiintifica a lui Albert cel Mare, consacrata regnului mineral, este ferm convins ca Admirabilele secrete ale Marelui Albert, ca si Comoara minunilor secrete ale Micului Albert sunt carti apocrife. De altfel, am facut si noi aceasta afirmatie la inceputul lucrarii. Totusi, daca privim mai cu atentie, lucrurile se dovedesc a fi putin mai complexe...
Dar, pana sa ajungem acolo si inainte de a examina continutul Marelui si Micului Albert si de a incerca sa identificam autorul sau autorii reali, ni se pare util sa infatisam, cel putin in linii mari, viata acestui personaj exceptional care fost Albert, numit "cel Mare" de contemporani si de posteritate.
Albert s-a nascut la Lauingen, in regiunea Dunarii, in 1193, dupa unii, in 1206, dupa altii, intr-o familie instarita, dar fara sa fie nobila. Si-a descoperit de foarte timpuriu pasiunea pentru stiintele naturale. A studiat la Universitatea din Padova. Dupa varsta de treizeci de ani si contrar parerii parintilor, a hotarat sa intre in Ordinul Dominicanilor. A studiat apoi teologia la Koln.
De prin 1241 pana in 1248, a predat la Paris. Stim ca a obtinut titlul de maestru in teologie in 1245, echivalentul doctoratului de azi. S-a straduit sa impace opera lui Aristotel cu dogma religioasa-crestina. Textele aristotelice fusesera intr-adevar traduse in latina in secolul al XII-lea de catre Gerardo din Cremona, spre exemplu. Poposind la Toledo, in Spania islamizata, acesta din urma a invatat araba si a avut acces la traducerile si comentariile la Aristotel realizate de filosofii arabi.
Locul secretului ar fi, in consecinta, acelasi ca locul Revelatiei: o carte. O carte si chiar carti care inspira respect si spaima, e acelasi lucru.
Cartile, receptacule de forta
Cand bietul om, simplu idiota care nu vorbeste latina, isi apropie in 1150 mana de altar intinzand-o spre Cartea Evangheliei bogat ornata si decorata, poate lucrul cel mai fastuos si mai pretios pe care l-a vazut vreodata, probabil ca tremura de neliniste. Pagina ii este inaccesibila, obiectul il nelinisteste si contine cuvantul divin, dictat de Inger autorului, si dezvaluie misterele vietii vechilor egipteni - un popor foarte departe de regiunile noastre - sau ale vietii lui Iisus, un om din Galileea, mistere care denota o stiinta sigura. Pentru el, ornamentele, felul in care este impodobita, muzica de care este insotita, fraza preotului, totul conoteaza puterea misterului pe care il adaposteste.
Pentru cel care nu vorbeste limba, punerea in scena a transmiterii mesajului sacru este insotita de sute de detalii care ii comunica puterea Cartii ce contine un mesaj de care trebuie sa-i fie teama.
Totusi, un "cuvant" nu contine nimic, nu-l putem deschide: este un instrument al limbajului, un trop, o metafora care desemneaza un mecanism, denotatia, care nu se sprijina pe nicio asamblare. Nu e nimic de deschis intr-un cuvant.
E de-ajuns sa invatam, sa ascultam, sa repetam. Sa indraznim sa repetam.
Exista multe cuvinte interzise. Voi reveni repede la ele. Dar sa ne punem de acord in privinta acestei idei simple: cuvintele nu contin, ci denota.
Si totusi, continuam sa ne reprezentam cuvintele ca pe niste sipete.
Cartile noastre sunt, asadar, racle in care se inmormanteaza misterele. Coperta, ornamentatia, apoi, intr-o masura mai mica, stilul iau parte la teatralizarea cunostintelor revelate.
Oare ce trasnet il va lovi pe cel ce va indrazni sa incalce interdictia impusa ignorantilor de a infecta, a pata continutul misterios al cartii? In spatele oricarei interdictii de incalcare a regulii exista o filosofie subiacenta a puritatii.
Si din aceasta figura foarte simpla decurge o evidenta: Ce lumina iradianta si distrugatoare ar putea sa iasa dintr-o carte sfanta pe care o profanam? Ce pedeapsa ne-ar astepta daca am profana cuvantul sfant care ne este destinat?
Daca exista o forta atasata cartii cand e sfanta, continuta in interiorul ei, in stare sa ne schimbe, nu este oare evident ca este ceva strans legat de aceasta misterioasa putere a Cartii?
Si ea poate contine si alte lucruri, la fel de puternice. Nu ne-am putea imagina oare ca exista o forta blestemata con-tinuta in alte carti sfinte carora le-am fi pierdut urma magiei initiale? Ar fi ceva de bun-simt.
O magie? Ce loc ar putea sa ocupe magia intr-o lume monoteista? Pentru cititorul contemporan, nu incape nicio indoiala ca crestinismul este monoteism. Adevarul se afla in Carte. Nu exista loc-pentru o putere minora.
Si totusi... Vechiul Testament nu ne explica oare ca Magia' lui Moise este superioara celei a egiptenilor? Nu este acesta semnul ca exista si alte magii, alte divinitati? Dumnezeul Adevarat e, neindoios, cel mai puternic.
Dar mai puternic decat cine exact?