Jocheul cailor de mare - Florin Botica

 

Cu o sintagma memorabila a lui Nichita Stanescu, poetul elegiac jubileaza asupra provocarilor Timpului si invata, exuberant, „mersul pe valuri in picioare”.
Florin Botica, un cunoscut „hot de ingeri si, acum, un neinfranat „jocheu al cailor de mare”, reia in cheie sentimental-ludica temele Erosului primordial, fara a se teme de conventii si prejudecati. Silabele initiatice se reverbereaza intre sanii iubitei generice ca o incantatie pagana starnita de foamea cunoasterii. Caii de mare, a caror balada este reiterata antologic, sunt animalele totemice ale unui logos mereu indragostit. Inselatorul lor galop ascunde, deopotriva, frenezia erotica si o nespusa cavalcada a unor vechi tristeti, abia intrezarite printre randuri. Din sensibila echilibrare a acestor tensiuni se naste fiorul poetic aproape indicibil, la limita alibiului existential.
Florin Botica se situeaza concomitent, deliberat, dincolo si dincoace de portile Edenului promis, ca un veritabil „Cavaler al Ploilor de Stele”.
Dan-Silviu Boerescu
Foarte repede dupa ce a publicat la editura Intergal, volumul de versuri Hotul de ingeri, Florin Botica apare cu alt volum de poeme, cu titlu la fel de inspirat si aproape la fel de provocator: Jocheul cailor de mare. Daca in Hotul de ingeri, poetul cultiva un son al carui lirism depasea granitele curentelor literare intru frumusetea unui lirism intens si pur, in cartea de fata Florin Botica s-a hotarat sa ramana doar in canonul in care pare ca se simte mai in largul sau: poezia rimata, construita cu mestesug.
Valentin Iacob
Poezia lui Florin Botica este caracterizata prin modernism – in sens de curajoasa, constientizata abordare fata de capcanele acestei realitati nemiloase; si de existentialism – in sens de asumare si de alegere a instrumentelor cu ajutorul carora izbutim sa sorbim suferinta pana la drojdie.
Constant Calinescu
Florin Botica isi scrie versurile penduland intre real si imaginar, extreme care genereaza stari poetice si discursuri lirice distincte. In ambele situatii, nu poetul alege, ci, desi suna paradoxal, el este cel ales. Autorul foloseste, ca noi toti, cuvintele, deosebirea constand in faptul ca acestea sunt patrunse de alt spirit decat cel obisnuit, general si abstract. Resimtindu-le importanta si impactul, Florin Botica le inchina lor, cuvintelor, cateva poeme numite, de altfel, in termeni expliciti. Caracterul purificator al perspectivei alese este dat de observatia ca ele inceteaza de a mai fi notiuni, sau, altfel spus, cu un termen nu tocmai potrivit, vehicule de sensuri. Prin ceea ce numeste „preluarea puterii de catre cuvinte”, Florin Botica accede la origini, la daimonul cuvantului, adica la sentimente primordiale, trairi si stari, nicidecum notiuni, iar efectele produse sunt cu totul altele.
Lucian Chisu
Adeseori, in eul din lirica poetului Florin Botica in singuratatea lui se marturiseste omul, in genere.