Jurnal de idei - Constantin Noica

Text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Vieru
Indice de nume si de lucrari de Victor Barsan

 

A tine un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constanta a lui Noica incepand din 1939, anul primelor notatii pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat in 1944. Stim ca pana in 1958 umpluse noua caiete cu insemnari si reflectii, caiete care s-au pierdut. In anii de detentie politica (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai facut insemnari. Dupa moartea lui (1987), s-au gasit, pe langa un caiet din 1958 abia inceput, sase caiete si agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate si publicate sub titlul Jurnal de idei in 1990. Volumul de fata reia cu minime modificari acea editie.
Notatiile Jurnalului – acumulari de atelier in vederea unor viitoare carti, incercari succesive de definire si nuantare a ideilor filozofice proprii, cugetari, aforisme, comentarii de lectura, insemnari autobiografice – dau simultan o impresie de policromie si coerenta. Autorul isi alimenteaza si verifica ideile-obsesie recurgand la cele mai diverse discipline, de la matematica si logica pana la stiintele naturii, teologie sau arte, dar in desfasurarea aceasta speculativa exista o perfecta armonie interna.
Jurnalul de idei este cea mai buna introducere in gandirea lui Noica, in sistemul sau filozofic si chiar in Weltanschauung-ul si psihologia sa.

 

CONSTANTIN NOICA (Vitanesti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat in revista Vlastarul, in 1927, ca elev al liceului bucurestean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti (1928-1931), absolvita cu teza de licenta Problema lucrului in sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei si membru al Asociatiei „Criterion“ (1932-1934). Dupa efectuarea unor studii de specializare in Franta (1938-1939), si-a sustinut in Bucuresti doctoratul in filozofie cu teza Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou, publicata in 1940. A fost referent pentru filozofie in cadrul Institutului Romano-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, impreuna cu C. Floru si M. Vulcanescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu si anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu fortat la Campulung-Muscel (1949-1958) si a fost detinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetator la Centrul de logica al Academiei Romane (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Paltinis, fiind inmormantat la schitul din apropiere.

Carti originale, enumerate in ordinea aparitiei primei editii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise in istoria filozofiei la Descartes, Leibniz si Kant (1936), De caelo. Incercare in jurul cunoasterii si individului (1937), Viata si filozofia lui René Descartes (1937), Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou (1940), Doua introduceri si o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecarii) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul romanesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G. W. F. Hegel istorisita de Constantin Noica (1962), Douazeci si sapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre intelesul grec al dragostei de oameni si lucruri) (1969), Rostirea filozofica romaneasca (1970), Creatie si frumos in rostirea romaneasca (1973), Eminescu sau Ganduri despre omul deplin al culturii romanesti (1975), Despartirea de Goethe (1976), Sentimentul romanesc al fiintei (1978), Spiritul romanesc in cumpatul vremii. Sase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (dupa o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea intru fiinta. Vol. I: Incercare asupra filozofiei traditionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea intru fiinta (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugativa pentru fratele Alexandru (1990).