Descriere
Jurnalul de fata poarta un titlu guénonian, ales anume de autor: Jurnal de sfarsit de ciclu, si cuprinde notatii de-a lungul a trei ani si cateva zile: 1989-1990-1991 plus sase pagini din 1992, anul mortii scriitorului. E un Jurnal-eseu, dupa modelul celui din anii 1960, Jurnalul unui „taran de la Dunare”, tradus si el de curand. Vintila Horia prefera povestea notatiei scurte, desfasurarea gandului in volute, nu schitarea lui seaca, asa cum procedeaza, de pilda, Eliade. In acest sens, Jurnalele ii continua opera eseistica si romanesca, acestea din urma, de factura metafizic-apolinica, nefiind „epice”, „narative”, ci ritual-metafizice. In general literatura lui Vintila Horia trimite mai degraba la un ceremonial sacru decat la o „arta” profana, la un „mestesug”. Jurnalul romanesc debuteaza exact in aceeasi zi (ianuarie 1989) cand autorul incheiase Journal de la fin cu cycle, adica un jurnal francez intins pe doi ani de zile: 1987-1988, ce ar fi urmat sa apara (dar n-a fost sa fie) la o editura din Lausanne.
El contine o suma de informatii importante despre geneza si destinul unor carti (aflam, in sfarsit, cum si unde au fost redactate Memoriile); exasperari in legatura cu soarta Romaniei, reintrata in zodia comunismului dupa o revolta sangeroasa; convingeri „metapolitice” (adesea insa teribil de politizate) ale autorului; reverii si amintiri din copilarie si adolescenta; reflectii despre autori, universitari, medii intelectuale si teologice din Occident; portrete ale unor exilati romani; scene de familie etc. (…)
O carte de sapte sute de pagini, densa, captivanta, pe alocuri rascolitoare, impune o Prefata cat mai scurta. Voi adauga doar faptul ca a edita opera cuiva nu inseamna a-i impartasi convingerile politice sau religioase, a-l venera sau a-l sanctifica. Am editat acest Jurnal din respect fata de memoria lui Vintila Horia, pe care l-am cunoscut personal si pe care-l pretuiesc enorm ca romancier; dar mai ales din respect fata de cultura romana adevarata (minoritara, dar existenta), nu cea improvizata si provizorie de astazi. (…)
Vintila Horia ne-a lasat o opera intreaga, de nivel mondial, si doar pe urmele unor scriitori ca el ne putem salva de mediocritate, de provincialism, precum si de complexele aferente.