Descriere
Traducere de Emanoil Marcu
Lentoarea este primul roman scris de Milan Kundera direct in franceza. Subiectul lui este de altfel „frantuzesc“.
Cu toate acestea, critica pariziana i-a rezervat o primire mai curand rece. Poate fiindca gratia si virtuozitatea cu care reconstituie, amestecand planurile temporale, un vodevil din secolul al XVIII-lea francez sunt contracarate de sarcasme la adresa intelighentiei pariziene contemporane. Lentoarea este marturia unui spectator consternat, dar nu lipsit de reactie in fata narcisismului gaunos si ridicol al „balerinilor“ (concept inventat de Kundera si susceptibil de a face scoala) de pe scena occidentala a zilelor noastre. Folosindu-se de arma sa dintotdeauna, ironia muscatoare, Kundera demistifica excesele noilor ideologii la moda in Vest, dar si, pentru echilibru, notele false si exploatarea demagogica a meritelor disidentei din Est, intrate deja in istorie. Alergic la orice soi de angajament politic, el nu putea fi mai tandru nici cu varianta pariziana a corectitudinii politice. Cartea sa pare un comentariu la adagiul lui Cioran: „Orice ideologie este o cruciada impotriva umorului“.
Cu toate acestea, critica pariziana i-a rezervat o primire mai curand rece. Poate fiindca gratia si virtuozitatea cu care reconstituie, amestecand planurile temporale, un vodevil din secolul al XVIII-lea francez sunt contracarate de sarcasme la adresa intelighentiei pariziene contemporane. Lentoarea este marturia unui spectator consternat, dar nu lipsit de reactie in fata narcisismului gaunos si ridicol al „balerinilor“ (concept inventat de Kundera si susceptibil de a face scoala) de pe scena occidentala a zilelor noastre. Folosindu-se de arma sa dintotdeauna, ironia muscatoare, Kundera demistifica excesele noilor ideologii la moda in Vest, dar si, pentru echilibru, notele false si exploatarea demagogica a meritelor disidentei din Est, intrate deja in istorie. Alergic la orice soi de angajament politic, el nu putea fi mai tandru nici cu varianta pariziana a corectitudinii politice. Cartea sa pare un comentariu la adagiul lui Cioran: „Orice ideologie este o cruciada impotriva umorului“.
Cand, in 1968, tancurile sovietice spulberau „Primavara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul sau roman, Gluma, si nuvelele adunate in volumul Iubiri caraghioase fusesera tiparite in ultimul an in peste 150 000 de exemplare. Atata si ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autoritati cehe sa-l excluda de la Catedra de literatura universala pe care o ocupa la Academia de Film si sa-i elimine cartile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Si cum sa fi acceptat un regim impietrit in stalinismul deceniului sase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenta miscarii pragheze, dar mai si declarase – si ilustrase in cartile sale – ca tocmai stalinismul l-a invatat virtutea izbavitoare a rasului? Iata de ce urmatorul roman, Viata e in alta parte, i-a aparut in 1973 in Franta, iar doi ani mai tarziu autorul insusi se stabilea aici, devenind in scurt timp un scriitor de faima internationala, tradus in toate limbile importante ale lumii.