Descriere
Acest roman este primul dintr-o serie pe care am intitulat-o Calatorii Fantastice. Sunt povesti care nu au vreo legatura intre ele, dar fiecare dintre acestea are la baza o calatorie intr-o lume, asa cum am spus deja, fantastica. Si in acest roman m-am tinut de promisiune in ceea ce priveste semnatura mea personala.
Asa cum am spus la sfarsitul trilogiei Lacrimi de sirena, cartile mele nu vor avea niciodata un sfarsit bine definit. Bineinteles, iubitorii de happy-end-uri isi pot imagina acum ca Lucas s-a avantat si a trecut prin portalul ce s-a deschis in urma sa. Acolo el isi va reintalni printesa si vor trai happily ever after... Pesimistii se vor gandi ca in niciun caz n-a reusit sau ca portalul nici macar nu s-a deschis, ci a fost o simpla licarire. Mie imi place sa cred ca a reusit sa se intoarca. Ca aceea de care s-a indragostit era chiar acolo asteptandu-l...
Despre povestea in sine ce sa spun? A luat nastere din propria-mi imaginatie, dar as avea un obraz chiar mai gros decat al eroului meu la inceputul cartii, daca nu as recunoaste ca m-am inspirat din multe altele. Am luat, asadar, mai multe lumi utopice si le-am combinat, sau mai bine zis am luat cate ceva din ele si apoi am inchegat acele fragmente in propria mea sfera. Vi le voi insira in cele ce urmeaza, aceste lumi din care m-am inspirat, in ordinea influentei lor in povestea mea: V de la Vendetta, Demolition man sau Demolatorul, Equilibrium, Vrajitorul din Oz, Alice in Tara Minunilor, Hunger Games sau Jocurile Foamei si in cele din urma, Divergent. Cei care au citit cartile mai sus mentionate sau au vazut ecranizarile lor, au inteles in ce fel m-am inspirat eu din ele. Dar am adaugat si eu niste elemente originale si trebuie sa recunoasteti ca trebuie sa ai o imaginatie dincolo de limitele normalului ca sa dai nastere unei lumi, unde, spre exemplu, toti barbatii au un singur nume.
Apropo de aceasta imaginatie. Eu unul o gasesc singura cerinta pentru a deveni un bun scriitor. Acum vorbesc doar in ceea ce ma priveste: nu am vreun talent iesit din comun la scris, nu prea folosesc eu figuri de stil si nici cuvinte sau expresii stiu si eu, filozofice sa zicem. Am citit carti la viata mea pe care nu le-am inteles nici pe jumatate. Am doar o imaginatie bogata si spre deosebire de majoritatea prozatorilor romani, eu chiar fac uz de ea. Tineretul nostru nu mai citeste cum o facea inainte de Revolutie, asta e clar. Eu unul, cand vad carti cu subiecte axate in principal pe politica, razboi, literatura, economie, religie si filozofie, ma ia durerea de cap. Ma gandesc ce-i ia pe adolescentii nostrii... Si n-ar fi numai asta; da, sunt roman si n-am nimic impotriva subiectelor autohtone, dar chiar nu mai scoatem capul in lume?
Asa cum am spus la sfarsitul trilogiei Lacrimi de sirena, cartile mele nu vor avea niciodata un sfarsit bine definit. Bineinteles, iubitorii de happy-end-uri isi pot imagina acum ca Lucas s-a avantat si a trecut prin portalul ce s-a deschis in urma sa. Acolo el isi va reintalni printesa si vor trai happily ever after... Pesimistii se vor gandi ca in niciun caz n-a reusit sau ca portalul nici macar nu s-a deschis, ci a fost o simpla licarire. Mie imi place sa cred ca a reusit sa se intoarca. Ca aceea de care s-a indragostit era chiar acolo asteptandu-l...
Despre povestea in sine ce sa spun? A luat nastere din propria-mi imaginatie, dar as avea un obraz chiar mai gros decat al eroului meu la inceputul cartii, daca nu as recunoaste ca m-am inspirat din multe altele. Am luat, asadar, mai multe lumi utopice si le-am combinat, sau mai bine zis am luat cate ceva din ele si apoi am inchegat acele fragmente in propria mea sfera. Vi le voi insira in cele ce urmeaza, aceste lumi din care m-am inspirat, in ordinea influentei lor in povestea mea: V de la Vendetta, Demolition man sau Demolatorul, Equilibrium, Vrajitorul din Oz, Alice in Tara Minunilor, Hunger Games sau Jocurile Foamei si in cele din urma, Divergent. Cei care au citit cartile mai sus mentionate sau au vazut ecranizarile lor, au inteles in ce fel m-am inspirat eu din ele. Dar am adaugat si eu niste elemente originale si trebuie sa recunoasteti ca trebuie sa ai o imaginatie dincolo de limitele normalului ca sa dai nastere unei lumi, unde, spre exemplu, toti barbatii au un singur nume.
Apropo de aceasta imaginatie. Eu unul o gasesc singura cerinta pentru a deveni un bun scriitor. Acum vorbesc doar in ceea ce ma priveste: nu am vreun talent iesit din comun la scris, nu prea folosesc eu figuri de stil si nici cuvinte sau expresii stiu si eu, filozofice sa zicem. Am citit carti la viata mea pe care nu le-am inteles nici pe jumatate. Am doar o imaginatie bogata si spre deosebire de majoritatea prozatorilor romani, eu chiar fac uz de ea. Tineretul nostru nu mai citeste cum o facea inainte de Revolutie, asta e clar. Eu unul, cand vad carti cu subiecte axate in principal pe politica, razboi, literatura, economie, religie si filozofie, ma ia durerea de cap. Ma gandesc ce-i ia pe adolescentii nostrii... Si n-ar fi numai asta; da, sunt roman si n-am nimic impotriva subiectelor autohtone, dar chiar nu mai scoatem capul in lume?
C. C. Mihalki