Maine poate am sa raman - Lorenzo Marone

9786067796353
Autor: Lorenzo Marone
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2020
12%
in stoc
Pret vechi: 37.00 lei
32.56 lei
Discount: 4.44 lei (12%)
+

Descriere

Traducere si note de Gabriela Lungu
 
Intr-un Napoli descris cu atata vivacitate si culoare, incat pare sa se auda in fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Maine poate am sa raman aduce in prim-plan, pe langa personaje savuroase si complexe, o concretete a cotidianului care il face deseori pe cititor sa creada ca si el e protagonist in aceasta poveste din Cartierele Spaniole. In 2017 a primit Premio Selezione Bancarella.
 
Luce di Notte (adica „lumina de noapte“, un oximoron onomastic impus de un tata aventurier), o tanara avocata in blugi si mereu calare pe legendara Vespa portocalie, se revolta impotriva tuturor: a unei mame tacute si conservatoare, a iubitului care a parasit-o, a amintirii tatalui plecat de acasa nu se stie de ce, a proprietarului biroului de avocatura unde lucreaza, care crede ca poate tine batranetea departe seducand cat mai multe femei. Isi pune tot mai des problema sa paraseasca orasul Napoli si, asemenea fratelui ei, sa urmeze visul italian de a se stabili in nord. Viata ei insa incepe sa capete alte intelesuri din clipa in care se ivesc trei prietenii mai putin obisnuite: cu un caine de pe strada, cu vecinul sau, un fost om al marii, ajuns intr-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de sapte, opt ani, pe care si-l disputa parintii aflati in divort. Dar poate dragostea adevarata sa apara in acest oras din care Luce isi doreste sa evadeze?

LORENZO MARONE s-a nascut in 1974 la Napoli, unde locuieste si in prezent alaturi de familia sa. Dupa absolvirea Facultatii de Drept, a practicat ani buni avocatura. Dupa publicarea la doua edituri mici a unui scurt roman, Daria (2012), si a unui volum de povestiri, Novanta (2013), devine cunoscut atat in Italia, cat si pe plan international cu bestsellerul Tentatia de a fi fericit (La tentazione di essere felici, 2015), incununat, printre mai multe premii literare, cu Premio Stresa 2015. Romanul e ecranizat in 2017 sub titlul La tenerezza (Tandretea) de catre regizorul Gianni Amelio. In 2016, Marone publica romanul La tristezza ha il sonno leggero (Tristetea are somnul usor), care a primit Premio Città di Como. De mare succes se bucura romanul sau din 2017, Maine poate am sa raman (Magari domani resto; Humanitas Fiction, 2020), caruia i se atribuie in acelasi an Premio Selezione Bancarella. In 2018 ii apare romanul Un ragazzo normale (Un baiat obisnuit), distins cu Premio Giancarlo Siani, iar in 2019, romanul Tutto sarà perfetto. Cartile sale sunt traduse in peste 15 limbi. Lorenzo Marone publica regulat in La Repubblica di Napoli, intr-o rubrica saptamanala intitulata „Granelli“ („Seminte“).