Tanarul austriac Oskar Voxlauer incearca sa scape de ororile razboiului. In Primul Razboi Mondial dezerteaza. Dupa nouasprezece ani petrecuti in Ucraina, se intoarce acasa, dar nimereste in plina ascensiune a nazistilor, iar razboiul il ajunge din urma. Nici in padure nu poate scapa, nici iubirea nu este un refugiu posibil.
John Wray, nascut in 1971 (pe numele sau real John Henderson) se poate lauda deja cu un Whiting Writer’s Prize, cu o nominalizare ca unul dintre cei mai buni tineri scriitori americani, si cu o bursa oferita de American Academy in Berlin. A studiat biologia, a vrut sa se faca ornitolog, dar dupa ce a incercat mai multe meserii (sofer de taxi, paznic si profesor de germana si spaniola) s-a hotarat sa devina scriitor si a publicat primul roman, The Right Hand of Sleep, in 2001. Pentru promovarea celui de-al doilea roman (Canaan’s Tongue, 2006 – bazat pe o legenda povestita de Mark Twain in Viata pe Mississippi), John Wray a calatorit cu o pluta de la Memphis, in jos pe Mississippi, pana in New Orleans, oprindu‑se si facand cunostinta cu cititorii de‑a lungul coastei. Cel mai recent roman, Lowboy, a avut si el parte de o campanie nonconformista: John Wray a realizat un single, Lowboy, impreuna cu muzicienii de ocazie din metrouri.
Fragment din volum:
„Mai tarziu, cand statea pe prispa curatand cu o carpa camera armei, o silueta aparu in capatul celalalt al iazului. Era imbracata intr-o haina inchisa la culoare, cu pantaloni grosi de lana si putea fi luata drept un barbat daca n-ar fi fost parul carunt care cadea de sub o caciula gri, groasa si ii acoperea fata complet. Tinea linia copacilor si iesi pentru scurta vreme la lumina langa un sir de puieti, apoi disparu printre brazi.
Voxlauer ramase linistit pentru o clipa. Apoi lua carpa si termina de curatat pusca, avand grija sa stearga mizeria de pe cocosul armei. Lua toporul de pe gramada de lemne si alese trei butuci pe care ii despica in surcele, apoi le taie pe acestea in doua pe lungime si le cara inauntru, pana la bancuta de langa soba. Cateva bucati de coaja de copac cazura langa gratarul sobei si le aduna nepasator intr-o gramajoara. Apoi isi lua caciula si iesi.
Urmele veneau la vale de pe panta de mai sus de iaz si mergeau in paralel inainte si-napoi pe masura ce terenul devenea mai abrupt. Cizmele erau suficient de grele cat sa lase urme clare in covorul de ace si el le urma pana sus, la un vechi drum forestier care mergea spre vest pe sub stanci. Inainta cu greutate pana la drum si apuca spre est pana cand intalni o poteca pe care o recunoscu ca fiind aceea care ducea la relicvariu, apoi se intoarse cu grija pe unde venise. In locul in care ea iesise la lumina se vedea o linie taiata in zapada si, dincolo de ea, trei urme adanci in noroiul galben. Ea avea cizme noi si cu talpa groasa, care improscau cu noroi la fiecare pas. O creanga rupta indica locul in care parasise adapostul brazilor."
