Descriere
Selectie, note, cronologie si prefata de Catalin CIOABA
Cum a fost omul Eminescu? Cine, daca nu contemporanii lui, ar putea raspunde la aceasta intrebare?
Unii l-au cunoscut pur si simplu, altii i-au fost prieteni nedespartiti. Cu totii ne spun cate o poveste, iar povestile lor adunate laolalta spun, intreaga, povestea vietii lui. La capatul ei, dincolo de cliseele cu care ne-am obisnuit, apare un om care stia ca nimeni altul, in anii tineretii, sa se bucure de viata, dar care, ca nimeni altul, a indurat apoi calvarul ei.
De aceea Eminescu face parte dintre cei putini care, iesind din conditia obisnuita a umanului, au facut-o pe aceasta vizibila pentru toti ceilalti. Cei mai multi dintre contemporani au inteles asta abia dupa ce plinul sau de fiinta a fost pus in lumina odata cu disparitia lui. Faptul de a-l fi vazut pe Eminescu a insemnat dintr-odata foarte mult. Asa cum va putea sa insemne, dupa lectura acestei carti, si pentru cititorul de azi. Incheind-o, el isi va putea spune: „Si eu l-am vazut pe Eminescu!“

Lista autorilor in ordinea aparitiei in volum:
Matei EMINESCU, Corneliu BOTEZ, Ioan SBIERA, Vasile VIRCOL, Ioan MIHU, Teodor V. STEFANELLI, Ioan COTTA, Iacob ONEA, Alexandru UILACANU, Petru UILACANU, Nicolae PETRA-PETRESCU, Nicolae DENSUSIANU, Elie Damian DOMSA, Ioan ORGA, Stefan CACOVEANU, Dimitrie TELEOR, Mihai PASCALY, Ieronim BARITIU, Ioan SLAVICI, Samoil ISOPESCU, Iosif VULCAN, George PANU, Nicolai Andriescu BOGDAN, Ion CREANGA, Livia MAIORESCU-DYMSZA, Heimann Hariton TIKTIN, Moses GASTER, Augustin B. SINCELEANU, Constantin MEISSNER, Ioan S. IONESCU, Iacob NEGRUZZI, Nicolae GANE, Cleopatra POENARU LECCA, Grigore PAUCESCU, Zamfir C. ARBORE, Mite KREMNITZ, Ioan Al. BRATESCU-VOINESTI, Sofia STEFANOVICI, Titu MAIORESCU, Constantin POPAZU, H. OBERSTEINER, A. CHIBICI-RAVNEANU, Petru MISSIR, Alexandru VLAHUTA, Miron POMPILIU, A. C. CUZA, Eugeniu SPERANTIA, Gheorghe BOJEICU, Artur GOROVEI, Ion PAUN-PINCIO, Nicolae IORGA, Ioan SIMIONESCU, Ioan N. ROMAN, M. V. MAVRODIN, Alexandru VLAHUTA, Mihail BRANEANU, Leon Gheorghe NICOLEANU, Nicolae PETRASCU, Alexandru SUTU, Zaharia PETRESCU, Ioan RUSSU-SIRIANU, Septimiu Sever SECULA, Maria GAVRILESCU, I. L. CARAGIALE, Alexandru OBEDENARU, Gheorghe EMINESCU, Ionel TEODOREANU, Andronic TARANU, Vasile SCANTEIE, State DRAGOMIR, Nicolae ZAHARIA.