Matematica. Evaluare clasa a IV-a - Ungureanu Laura

9786065833609
Autor: Laura Ungureanu
Editura: Rovimed
Anul aparitiei: 2012
20%
in stoc
Pret vechi: 15.00 lei
12.00 lei
Discount: 3.00 lei (20%)
+

Descriere

Matematica. Evaluare clasa a IV-a - Ungureanu Laura
 

Auxiliarul de faţă este un instrument de real ajutor profesorilor care predau la clasa a IV-a, deoarece completează manualele şcolare.

Evaluarea este o componentă importantă a procesului instructiv-educativ, cu funcţii complexe. Ţinând cont de aceste funcţii: predictivă, diagnostică, de autoreglare a procesului de învăţare, am  conceput probe de evaluare iniţială, curentă (secvenţială) şi sumativă. Testele sunt în concordanţă cu obiectivele şi conţinuturile prevăzute pe programa şcolară de matematică, clasa a IV-a, în vigoare, deci lucrarea  poate fi folosită ca auxiliar al tuturor manualelor de matematică existente pentru această clasă.

Probele sunt concepute pentru un nivel mediu de pregătire spre foarte bun. Itemii cuprind mai multe cerinţe, astfel încât fiecare copil să reuşească să lucreze măcar o parte dintre ele, spre satisfacţia lui. Exerciţiile şi problemele propuse sunt selectate dintre cele care pot demonstra cel mai bine competenţele formate la elevii de clasa a IV-a. Multe sunt concepute după exemple reale de viaţă, pentru a-i ajuta pe copii să se descurce şi în afara şcolii, în situaţii practice curente.

Testele sunt însoţite de descriptori de performanţă, ceea ce oferă copiilor şi părinţilor acestora posibilitatea să probeze măsura în care elevii şi-au însuşit conţinuturile programei şcolare şi să cunoască, să înţeleagă  modul în care au fost evaluaţi (calificativul acordat având astfel justificare concretă).

Fiecare test sumativ este însoţit de exerciţii şi probleme de recuperare şi de dezvoltare, pentru a facilita tratarea diferenţiată a elevilor şi testarea înregistrării  progresului  fiecăruia în parte.

Pentru cadrele didactice implicate în pregătirea elevilor, probele de evaluare administrate reprezintă principalul indicator care caracterizează pregătirea şcolară, succesele şi eşecurile, nivelul performanţelor obţinute în raport cu obiectivele proiectate prin curriculum.

Recomand auxiliarul tuturor elevilor şi învăţătorilor, indiferent de manualele şcolare utilizate la clasă.