Mesterul Manole - Emil Ratiu

Dupa o odisee a exilului si a instrainarii de sine, dezvoltata in romanul Bariera, romanul Mesterul Manole prezinta arhetipul omului care-si inchina viata unei constructii; spre deosebire de legendarul Mester Manole, omul modern nu mai inalta insa o constructie dedicata Frumosului, lui Dumnezeu, ci una inchinata sie insusi, sacrificand unei noi zeitati, Libertatea, pe cei dragi, si fara sa stie, in final, pe el insusi. Romanul raporteaza, din punct de vedere ideal, viata eroului contemporan al romanului la viata legendarului constructor, la sensul profund al vietii acestuia. Primul nivel de lectura, al secventei de fapte a eroului contemporan, capteaza atentia cititorului ca un „roman politist”. Spre deosebire de acesta, el nu ramane insa la primul nivel de lectura, ci analizeaza sensul profund al existentei, al raportului dragoste-jertfa, viata-moarte, de la baza oricarei fiintari, in istorie si viata, asa cum apare in ethosul creatorului popular al baladei.
Oglindirea intre cotidian si mit, in situatii de viata extreme, de suspans, prin care trece eroul romanului pune in evidenta legatura dintre jertfa si creatie, moarte si viata, necesare vietii oricarei infaptuiri care dainuie. Suspendat ca deasupra unei prapastii, in alegerea intre jertfa propriei vieti si jertfa altei vieti, eroul romanului, dupa multe incercari prin care trece, se prabuseste de pe schela propriei vieti, cu „aripi de sindrila”, ca si legendarul mester. Aducerea arhetipului in actualitate, dincolo de naratiunile ce se desfasoara si pier in raza unor fapte fara ecou, dincolo de imediat, inseamna o reflectie profunda asupra sensului si originii noastre. La fel ca si Miorita, alt roman al lui Emil Petru Ratiu, Mesterul Manole abordeaza o tema majora.